„De va fi Domnul Dumnezeu cu mine și mă va povățui în calea aceasta, în care merg eu astăzi, de-mi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac; Și de mă voi întoarce sănătos la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. Iar piatra aceasta pe care am pus-o stâlp va fi pentru mine casa lui Dumnezeu, și din toate câte-mi vei da Tu mie, a zecea parte o voi da Ție.” (Geneza 28:20-22)
Povățuire, hrană, îmbrăcăminte, sănătate – lucruri obișnuite pe care le cerem și noi în rugăciune. Când le ai pe toate, ca Iacov, vei accepta un așa Dumnezeu, o să te gândești la Casa Lui și o să dai zecime.
Dar ce faci când nu le ai? Când nu le primești? Mai ai atunci un Dumnezeu? Sau nu-ți mai trebuie?
Cum crezi că a simțit Iosif călăuzirea Domnului când drumul său a trecut spre robie?
Cum s-a simțit familia lui când se termina pâinea?
Cum s-au simțit cei care „au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți”? (Evrei 11:37)
Cum s-a simțit Iov – omul neprihănit – când a rămas fără sănătate?
Cum se simt frații creștini din Ucraina când li s-a bombardat biserica, într-un război pe care nu și l-au dorit și pe care nu l-au provocat în niciun fel?
Cum se simte omul rămas fără o sursă de venit, când zecimea venitului lui e egală cu venitul lui – adică zero?
Nu știu ce ar răspunde Iacov. Poate că ar da răspunsul omului credincios: La cine altcineva să merg? Rămân cu Tine.
Tu ce răspunzi? Cauți un Dumnezeu al ofertelor avantajoase? Protestezi cu lipsă de la programele bisericii și cu jefuirea zecimii când simți că El nu-ți mai dă binecuvântările pe care le meriți? Sau accepți să-L slujești și când căile vieții par întortocheate și treci printr-o bogăție de lipsuri?