Category Archives: Verde-n fata

A paşte oi sau a distra capre

Printre creştinii declaraţi s-a furişat un rău atât de bătător la ochi şi de obraznic, încât chiar şi cei mai miopi îl pot vedea. în ultimii câţiva ani s-a răspândit cu repeziciune, ca drojdia care lucrează până ce s-a dospit tot aluatul. Rareori a insuflat Satan bisericilor ceva mai viclean şi mai abil, anume că este o parte a misiunii lor aceea de a oferi oamenilor distracţie, pentru a-i putea câştiga. Mărturia Bisericii şi-a pierdut tot mai mult profunzimea, a devenit tot mai superficială. Puritanii încă vorbeau pe şleau, fără înconjur. Apoi omul a devenit indiferent şi n-a mai luat chiar aşa în tragic influenţele lumeşti. Curând, ele au fost tolerate la marginea bisericilor. Astăzi sunt instituite oficial cu argumentul că, în felul acesta, se pot atinge marile mase.

La aceasta răspund în felul următor:

In primul rând, nu rezultă nicăieri în Scriptură că ţine de însărcinarea Bisericii creştine faptul de a oferi oamenilor distracţie. Dacă lucrul acesta ar ţine de lucrările spirituale, oare nu l-ar fi amintit Cristos? El a spus: “Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia întregii creaţii” (Marcu 16:15). Este suficient de limpede. La fel de limpede ar fi fost dacă ar fi adăugat: “… şi oferiţi distracţie celor care nu primesc Evanghelia cu mare interes”. Dar nu găsim asemenea cuvinte. Se pare că El nu Se gândea la aşa ceva.

Continue reading

Apocalipsa in unde beta sau cum a trait Chloe Delaume 22 de luni in fata televizorului

Scriitoarea franceza, Chloe Delaume s-a transformat de buna voie intr-o ‘santinela’ a televizorului, devenind propriul sau subiect de studiu, ingurgitand la maximum mesaje mediatice, publicitate si reality-show-uri, de dimineata pana seara, timp de 22 de luni. Si toate astea pentru a culege informatii despre “realitate” si pentru a scrie o carte – “Locuiesc in televizor”. Un experiment existential, la limita, si cu urmari pe masura: migrene, ingrasare, congestii oculare, halucinatii, devenind, in final, un instrument al “fictiunii colective”. Doar ca sa afle unde poate ajunge omul “crescut” de televizor.

Chloe Delaume, care si-a lansat saptamana aceasta cartea la Bucuresti, a vorbit pentru HotNews.ro despre experientele ei, despre adormirea in fata televizorului si trezirea pe Internet si lipsa de revelatii dupa aproape doi ani de chin audiovizual.

Rep: De ce acest experiment si de ce 22 de luni?

Chloe Delaume: Am incercat sa reactionez la fraza spusa de Patrick Le Lay (presedintele-director general al televiziunii franceze), anume ca ceea ce televiziunea vinde pentru Coca Cola in pauza publicitara este timpul creierului uman disponibil (n.r. fraza in original: “Pentru ca un mesaj publicitar sa fie perceput, creierul telespectatorului trebuie sa fie disponibil. Scopul emisiunilor noastre este sa-l faca disponibil. cu alte cuvinte sa-l  distreze, sa-l relaxeze, sa-l pregateasca in pauza dintre doua mesaje. Noi vindem companiei Coca Cola timpul creierului uman disponibil”).

Continue reading

Codul Manierelor Creştine

”Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” Venind printre iudei, Mântuitorul – ca să poată să fie înţeles şi acceptat de ei – a ales să-şi lase barbă, să umble desculţ, învelit cu o manta obişnuită, croită rudimentar după obiceiul vremii, să mănânce apucând cu mâna, ca oamenii timpului Său; într-un cuvânt, S-a încadrat în normele convenţionale ale epocii, socotite acceptabile şi clasice.

Ignorarea manierelor recunoscute de societatea noastră, oricât de nenecesare ni s-ar părea ele, sunt asemenea unor parole de recunoaştere a prietenilor faţă de inamici. Nu ni se cere părerea cu privire la ele. Aşa cum sunt, ele constituie o parte din limbajul social prin care ne adresăm celor din jur şi prin care ei ne reperează ca oameni aleşi, manieraţi sau dimpotrivă, ca bădărani şi vrednici de dispreţ.

Continue reading

Conspiraţie împotriva liniştii

“Domnul este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!”
Habacuc 2:20

Cu două mii de ani în urmă, un om politic atenian numit Phocion astepta cu un aer obosit, în timp ce bărbierul prezenta pentru clientul pe care-l bărbierea, un rezumat al situaţiei politice ateniene. In cele din urmă, bărbierul s-a întors spre Phocion şi i-a zis: “Cum doriţi să vă ajustez barba?” la care acesta a replicat: “în tăcere”.

Continue reading

Creationism vs. Evolutionism

Creationism Evolutionism
Sunt fiul Imparatului Universului. Pozitia pe care mi-o da acest statut, nu-mi permite sa-L fac de ocara pe Tatal meu, printr-un comportament nedemn de numele pe care-l port: crestin. Sunt fiu de animal (maimuta) si avand un astfel de stramos, eu ca descendent, ma voi comporta ca atare. Si stramosii mei se mancau unii pe altii (la propriu), acum ca ne-am mai “civilizat” putin, ne vom “manca” doar la figurat…
Nu reprezint o aparitie Intamplatoare pe acest Pamant. Tata a vrut sa exist, sa ma pot bucura de El si El de mine, pentru a putea fi fericit atat acum, in conditiile pacatului, cat si cu mult mai mult atunci cand va veni sa ma ia acasa. Am aparut la intamplare, dintr-un “accident” si tot la fel imi voi putea incheia socotelile cu viata aceasta. Alerg zi de zi cam fara tinta, am bucurii de moment, dar nu experimentez ceva continuu, persistent.
Viata aceasta reprezinta un episod din cadrul unei vieti fara de sfarsit, pe care Dumnezeu este oricand dispus sa mi-o acorde. Pentru a reusi insa sa intru in compania altor copii ai lui Dumnezeu de pe alte planete care n-au cunoscut pacatul, inca de pe acest Pamant va trebui sa ma debarasez de toate inclinatiile mele pacatoase sau de vicii, pentru ca altfel nu voi putea fi gasit “apt pentru cer”. Doar aceasta viata o am, si-n consecinta voi alerga cat e ziua de lunga sa fac bani, sa ma distrez, deoarece numai lumea aceasta imi apartine. Voi trai la intensitate maxima orice placere, conform principiului intens mediatizat: “traieste clipa!”
Am un Tata care ma iubeste si care nu ma paraseste niciodata. Prin sangele Fiului Sau a platit pentru pacatele mele, ca sa fiu salvat din pierdut cum eram. Dumnezeu este neschimbator si mi-a daruit “scrisoarea Sa de iubire” (Biblia), care-mi descopera caracterul sau sfant si perfect. Tatal meu este binele si dragostea absoluta, totala, permanenta si neprefacuta. Nu m-a dezamagit vreodata si nici nu o va face. Pot avea o perioada de timp, adesea pana la maturitate, niste parinti, dar acestia fiind oameni, la un anumit moment dat vor muri, dupa care raman singur, parasit, fata-n fata cu vicisitudinile vietii. M-au invatat si ei cat au putut, dar aveau si ei slabiciuni firesti, poate chiar patimi, iar caracterul lor era schimbator dupa imprejurari. Cam in acelasi spirit am crescut si m-am format si eu ca om; m-au mai dezamagit si ei cate-odata, ca deh’, si ei erau oameni…
Am o perspectiva cosmica, stiu cine sunt, am o viziune clara despre ce se intampla in jurul meu si stiu cand se va termina cu istoria pacatului, deoarece Tata mi-a dat niste repere clare Biblice. Odata cu implinirea acestora, stiu ca Domnul meu nu va mai zabovi, ci va veni sa ma ia la El. Doar aici exista ceva material, palpabil, dar cu toate acestea este si multa nesiguranta : “cad” banci, incep razboaie, mor oameni, totul pare sa se clatine in jur. Daca esti mai slab din fire, te poti sinucide, sau ajungi la Psihiatrie.
Astept cu speranta “sfarsitul lumii” pacatului, dorind dupa o lume ideala, cu oameni in care sa am deplina incredere si cu adevarate valori. Detest cand mai apare cate un “alarmist”, care vesteste “sfarsitul lumii”. Dupa ce ca aceasta viata mai e si scurta, asta ar mai lipsi, sa se si termine inainte de vreme!
Nu ma afecteaza evenimentele internationale, gen razboaie, prabusiri de banci etc. Eu mi-am agonisit averi in ceruri, pentru ca asa am fost sfatuit de Tatal meu si doar acest tip de investitie este sigur. Nu-mi mai gasesc locul si sufar cumplit daca falimentez. Averile si bunurile mele sunt doar pe acest Pamant si depind efectiv fizic si emotional, de ceea ce are loc in mediul geografic si istoric in care traiesc.
Moartea nu ma sperie, deoarece stiu de unde vin si-ncotro ma indrept; cunosc ce are loc dupa aceea. Sper si cred (pregatindu-ma pentru aceasta zilnic!) ca daca va fi sa mor, ma voi trezi la prima inviere. Cat sunt tanar imi traiesc viata fara a filozofa prea mult pe tema vietii si/sau a mortii. Cu trecerea anilor insa, eventualitatea si inevitabilitatea mortii incepe sa ma cam sperie si pe mine, nu stiu ce este “dincolo”, sau daca o mai fi ceva numit “dincolo”.
Sunt convins ca am putea supravietui toti, daca am sti sa ne toleram unul pe altul, si daca ne-am intr-ajutora si iubi reciproc. Am principii pe care le respect si-mi voi respecta obligatiile cetatenesti, dar pana la principii. Sunt adeptul “luptei pentru supravietuire”, cu sau fara scrupule si al ideii ca “in viata rezista cel mai puternic”. Voi face la o adica tot ce-mi sta in putinta sa rezist si sa ma adaptez oricaror conjuncturi, prin orice mijloace si cu orice pret.
Dumnezeu mi-a dat un cod de norme referitoare la conduita morala si sociala – DECALOGUL – in functie de care va trebui sa-mi calauzesc viata, pentru binele meu si pentru a fi mantuit. Nu respectarea la litera a Decalogului imi va aduce mantuirea, ci increderea in Dumnezeu. Dar cuantificarea credintei, se face prin fapte aprobate sau respinse, atunci cand se va pune “grila” Legii lui Dumnezeu. Cred ca e bine sa fie totusi respectate legile statului, altfel ne-ar paste anarhia sau haosul total. Dar daca uneori le mai calci, fara a fi prins, e perfect ; oricum, altfel nu te-ai putea nici imbogati si nici n-ai duce-o prea bine ! Trebuie stiut cat poti “intinde coarda”.
Lumea aceasta este cu putin peste 6000 de ani ca vechime. Pamantul are 4.600.000.000 de ani, iar Universul e mai vechi de 15.000.000.000, ca doar asa spun “specialistii” in geologie.
Aceasta conceptie predispune la altruism din orice punct de vedere. Voi dori si voi tenta sa-i ajut si pe altii sa constientizeze ca si pe ei Tata ii iubeste si i-ar vrea mantuiti in Imparatia Sa. Aceasta conceptie despre lume si viata predispune la egoism : sa ma bucur cat mai mult, dar doar eu de rodul muncii mele. Altii…treaba lor; daca nu s-au “invartit” si ei…
Dumnezeu m-a creat si-L consider ca fiind Parintele meu. Tot El a creat si Universul. Universul a aparut la voia intamplarii printr-o explozie gigantica, acum circa 15.000.000.000 de ani.

(autor: necunoscut)

Creştinii aroganţi

De ce sunt crestinii atât de aroganti, pretinzând cã religia lor e „singura cale“? Nu învatã toate religiile cam acelasi lucru?

Într-o zi, nu demult, stăteam de vorbă cu un student din cămin despre crestinism. Era un băiat istet, inteligent, si se vedea că stă bine la capitolul stiintă si filosofie.

„Crestinismul este bun pentru TINE,“ a zis el, „dar nu e bun pentru MINE. Sunt de parere că ar trebui să crezi în orice te face fericit si îti dă pace.“

„Da, ai putea avea dreptate,“ am zis eu. „N-am venit sã-ti bag pe gât opiniile mele. Dar hai sã-ti enunt niste idei, si sã vedem ce pãrere ai despre ele. Sunt doua feluri de adevar,“ am spus eu. „Exista opinie, sau preferinta, cum ai zice «Îmi place înghetata de ciocolata». Unora le place de ciocolata, altora, de vanilie. Unii studiaza contabilitatea, altii spaniola. Apoi, mai exista si un alt fel de adevar, cum ar fi adevarul stiintific. De exemplu, legea gravitatiei actioneaza indiferent daca tu crezi în ea sau nu. Si înainte ca legea gravitatiei sa fie descoperita, merele tot cadeau pe pamînt, nu-i asa?“ Continue reading

Crestinismul invata de la paganism

Din Eden la filozofii greci

Istoria inceputurilor rasei umane a fost marcata de un “asa zice Domnul” si de un “asa zice Diavolul”. Intre cele doua, omul a trebuit sa aleaga. Si a ales…

Din nefericire pentru primii nostri parinti, dar si pentru intreaga umanitate, alegerea a fost gresita: au dat crezare minciunii “sarpelui celui vechi”, in loc sa-L creada pe cuvant pe Creatorul lor. Desi Dumnezeu spusese categoric ca rezultatul neascultarii va fi moartea (“Veti muri negresit” – Geneza 2,17), Adam si Eva au dat crezare spuselor sarpelui: “Hotarat ca nu veti muri.” (Geneza3, 4).

Continue reading

Creştinul şi media

În preajma alegerilor prezidenţiale din 2004, Dan Rather, reporter al postului de televiziune CBS a dat publicităţii pe cont propriu nişte documente care reînviau nişte acuze mai vechi cu privire la serviciul preşedintelui Bush în Garda Naţională a SUA.  „Revelaţia” avea rostul de a-l împiedica pe Bush să câştige al doilea madat la Casa Albă.  Până la urmă, documentele s-au dovedit a fi false şi scandalul (numit aici în SUA „Rathergate”) a dus la demiterea lui Rather de la CBS.

Albert Mohler a scris nişte gânduri cu ocazia aceea despre felul în care ar trebui noi creştinii să privim şi să analizăm ştirile întâlnite în ziare, la TV şi la radio.  Adică, noi ar trebui să avem o perspectivă creştină asupra ştirilor.  Cum?  Iată cele 10 propuneri a lui Mohler:

1. Trăim într-o lume căzută, deci fiecare om este părtinitor într-un fel sau altul, are o anumită înclinaţie.  Aceasta este rezultatul păcatului, nu doar al unei orientări politice sau convingeri ideologice.  Obiectivitate absolută nu există.  Ca şi creştini nu trebuie să ne lăsăm luaţi prin surprindere când apare părtinirea – dimpotrivă, trebuie să ne aşteptăm la existenţa ei şi s-o categorisim ca atare!  Până şi noi avem tendinţele noastre personale şi trebuie să fim conştienţi de aceasta.  Evenimentele zilei sunt astfel privite prin prisma vederii asupra lumii a fiecărui individ.

2. Ştirile sunt filtrate puternic şi contează prin ce fel de filtre.  Ştirile ne parvin după ce trec prin numeroase filtre.  Reporteri, editori, producători, persoane de conducere şi alţii judecă cu toţii ştirea prin prisma lor proprie.  Ei decid care ştire este importantă, cum trebuie prezentată, care surse trebuie amintite, ce fel de comentarii trebuie făcute. Filtrele sunt deci importante şi dacă nu suntem conştienţi că ele există vom crede că ceea ce ni se prezintă este lucrul cel mai important, în timp ce s-ar putea ca să reflecte numai ceea ce vor persoanele care filtrează să aflăm.  Marvin Olasky scrie în Prodigal Press că „mulţi savanţi sugerează că jurnaliştii au influenţa lor primară asupra societăţii nu atât prin reportajul unei anumite întâmplări ci prin alegerea a ce să reporteze; jurnalişltii sunt supra-numiţi câteodată „portari” sau „cei ce stabilesc agenda”.  Cei ce sitesc sau privesc ar trebui să se întrebe: de ce a fost considerată întâmplarea aceasta vrednică de a fi transmisă? Continue reading

Despre pasiunile tale…

Tu… tu navighezi pe internet. Ce te intereseaza pe tine ce au spus oamenii de cultura despre un anumit subiect? Sau mai mult decat toti acestia la un loc, despre ce spune Biblia? </

Pasiunea ta numarul 1 e mess-ul. Vorbesti ore in sir, fara noima, fara rost, fara tinta… doar vorbesti. Napoleon dicta 7 scrisori odata, la 7 scribi. Cu ce esti tu mai prejos decat el? Si tu vorbesti pe mess cu 7 odata… ce mai, esti geniu!

Continue reading

Estetică de trei parale

Aşa cum l-au numit străbunii latini, formosus este un atribut al formei, al imaginii, o armonie neînţeleasă a liniilor şi culorii obiectului văzut. Este o categorie aproape mistică, sub priviri care „nu strivesc corola de minuni a lumii”, ori şi mai puţin, o atracţie instinctivă. Dacă urâtul este definit româneşte în mod foarte subiectiv şi visceral, – tot etimologic vorbind, ca participiu al verbului a urî, – adică neplăcut, nesuferit, înseamnă că formosul a început să însemne, cu timpul (încă în latina clasică, apoi în limbile derivate) ceea ce place simţurilor, şi, cu precădere ce place ochilor.

La acest nivel primitiv, de care, totuşi, înţelepciunea nu trebuie să se disocieze, nu facem nici o distincţie între frumuseţea unui apus de soare, frumuseţea unei creaţii artistice şi frumuseţea unui gest de politeţe. O anumită fată, o anumită poezie şi o anumită purtare sunt, toate, frumoase. În mintea omului simplu, cele trei frumosuri – natural, estetic şi moral – se confundă parcă. Numai realităţile vieţii ne fac să înţelegem că există diferenţă, uneori chiar opoziţie totală, între un chip frumos şi o faptă frumoasă. Numai în poveşti, feţi-frumoşii şi zânele trebuie să fie, pe cât de frumoşi, pe atât de buni şi norocoşi, în timp ce alte personaje, cum ar fi Muma Pădurii şi Zmeul, dacă sunt rele, trebuie să fie şi urâte. În lumea reală însă, frumuseţea fizică sau estetică sunt în stare să absoarbă orice urâţenie morală, „sfinţind-o” pentru gustul adepţilor cultului formei. (Şi, până la urmă, ce este idolatria, dacă nu cultul formelor în dauna fondului, întrucât „idol” – eidolos – vine de la eidos – formă?). Suntem, astfel, siliţi să facem distincţie între frumosul etic şi frumosul „formos”. La o scară infinit superioară, Domnul crucificat este un spectacol oribil, nu are „nici o frumuseţe care să ne atragă privirile”, după spusa lui Isaia. Dar rămâne frumuseţea mesajului spiritual al iubirii jertfitoare.

Continue reading