Printre creştinii declaraţi s-a furişat un rău atât de bătător la ochi şi de obraznic, încât chiar şi cei mai miopi îl pot vedea. în ultimii câţiva ani s-a răspândit cu repeziciune, ca drojdia care lucrează până ce s-a dospit tot aluatul. Rareori a insuflat Satan bisericilor ceva mai viclean şi mai abil, anume că este o parte a misiunii lor aceea de a oferi oamenilor distracţie, pentru a-i putea câştiga. Mărturia Bisericii şi-a pierdut tot mai mult profunzimea, a devenit tot mai superficială. Puritanii încă vorbeau pe şleau, fără înconjur. Apoi omul a devenit indiferent şi n-a mai luat chiar aşa în tragic influenţele lumeşti. Curând, ele au fost tolerate la marginea bisericilor. Astăzi sunt instituite oficial cu argumentul că, în felul acesta, se pot atinge marile mase.

La aceasta răspund în felul următor:

In primul rând, nu rezultă nicăieri în Scriptură că ţine de însărcinarea Bisericii creştine faptul de a oferi oamenilor distracţie. Dacă lucrul acesta ar ţine de lucrările spirituale, oare nu l-ar fi amintit Cristos? El a spus: “Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia întregii creaţii” (Marcu 16:15). Este suficient de limpede. La fel de limpede ar fi fost dacă ar fi adăugat: “… şi oferiţi distracţie celor care nu primesc Evanghelia cu mare interes”. Dar nu găsim asemenea cuvinte. Se pare că El nu Se gândea la aşa ceva.

Continue reading →

Scriitoarea franceza, Chloe Delaume s-a transformat de buna voie intr-o ‘santinela’ a televizorului, devenind propriul sau subiect de studiu, ingurgitand la maximum mesaje mediatice, publicitate si reality-show-uri, de dimineata pana seara, timp de 22 de luni. Si toate astea pentru a culege informatii despre “realitate” si pentru a scrie o carte – “Locuiesc in televizor”. Un experiment existential, la limita, si cu urmari pe masura: migrene, ingrasare, congestii oculare, halucinatii, devenind, in final, un instrument al “fictiunii colective”. Doar ca sa afle unde poate ajunge omul “crescut” de televizor.

Chloe Delaume, care si-a lansat saptamana aceasta cartea la Bucuresti, a vorbit pentru HotNews.ro despre experientele ei, despre adormirea in fata televizorului si trezirea pe Internet si lipsa de revelatii dupa aproape doi ani de chin audiovizual.

Rep: De ce acest experiment si de ce 22 de luni?

Chloe Delaume: Am incercat sa reactionez la fraza spusa de Patrick Le Lay (presedintele-director general al televiziunii franceze), anume ca ceea ce televiziunea vinde pentru Coca Cola in pauza publicitara este timpul creierului uman disponibil (n.r. fraza in original: “Pentru ca un mesaj publicitar sa fie perceput, creierul telespectatorului trebuie sa fie disponibil. Scopul emisiunilor noastre este sa-l faca disponibil. cu alte cuvinte sa-l  distreze, sa-l relaxeze, sa-l pregateasca in pauza dintre doua mesaje. Noi vindem companiei Coca Cola timpul creierului uman disponibil”).

Continue reading →

”Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” Venind printre iudei, Mântuitorul – ca să poată să fie înţeles şi acceptat de ei – a ales să-şi lase barbă, să umble desculţ, învelit cu o manta obişnuită, croită rudimentar după obiceiul vremii, să mănânce apucând cu mâna, ca oamenii timpului Său; într-un cuvânt, S-a încadrat în normele convenţionale ale epocii, socotite acceptabile şi clasice.

Ignorarea manierelor recunoscute de societatea noastră, oricât de nenecesare ni s-ar părea ele, sunt asemenea unor parole de recunoaştere a prietenilor faţă de inamici. Nu ni se cere părerea cu privire la ele. Aşa cum sunt, ele constituie o parte din limbajul social prin care ne adresăm celor din jur şi prin care ei ne reperează ca oameni aleşi, manieraţi sau dimpotrivă, ca bădărani şi vrednici de dispreţ.

Continue reading →

“Domnul este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!”
Habacuc 2:20

Cu două mii de ani în urmă, un om politic atenian numit Phocion astepta cu un aer obosit, în timp ce bărbierul prezenta pentru clientul pe care-l bărbierea, un rezumat al situaţiei politice ateniene. In cele din urmă, bărbierul s-a întors spre Phocion şi i-a zis: “Cum doriţi să vă ajustez barba?” la care acesta a replicat: “în tăcere”.

Continue reading →

(autor: necunoscut)

De ce sunt crestinii atât de aroganti, pretinzând cã religia lor e „singura cale“? Nu învatã toate religiile cam acelasi lucru?

Într-o zi, nu demult, stăteam de vorbă cu un student din cămin despre crestinism. Era un băiat istet, inteligent, si se vedea că stă bine la capitolul stiintă si filosofie.

„Crestinismul este bun pentru TINE,“ a zis el, „dar nu e bun pentru MINE. Sunt de parere că ar trebui să crezi în orice te face fericit si îti dă pace.“

„Da, ai putea avea dreptate,“ am zis eu. „N-am venit sã-ti bag pe gât opiniile mele. Dar hai sã-ti enunt niste idei, si sã vedem ce pãrere ai despre ele. Sunt doua feluri de adevar,“ am spus eu. „Exista opinie, sau preferinta, cum ai zice «Îmi place înghetata de ciocolata». Unora le place de ciocolata, altora, de vanilie. Unii studiaza contabilitatea, altii spaniola. Apoi, mai exista si un alt fel de adevar, cum ar fi adevarul stiintific. De exemplu, legea gravitatiei actioneaza indiferent daca tu crezi în ea sau nu. Si înainte ca legea gravitatiei sa fie descoperita, merele tot cadeau pe pamînt, nu-i asa?“ Continue reading →

Din Eden la filozofii greci

Istoria inceputurilor rasei umane a fost marcata de un “asa zice Domnul” si de un “asa zice Diavolul”. Intre cele doua, omul a trebuit sa aleaga. Si a ales…

Din nefericire pentru primii nostri parinti, dar si pentru intreaga umanitate, alegerea a fost gresita: au dat crezare minciunii “sarpelui celui vechi”, in loc sa-L creada pe cuvant pe Creatorul lor. Desi Dumnezeu spusese categoric ca rezultatul neascultarii va fi moartea (“Veti muri negresit” – Geneza 2,17), Adam si Eva au dat crezare spuselor sarpelui: “Hotarat ca nu veti muri.” (Geneza3, 4).

Continue reading →

În preajma alegerilor prezidenţiale din 2004, Dan Rather, reporter al postului de televiziune CBS a dat publicităţii pe cont propriu nişte documente care reînviau nişte acuze mai vechi cu privire la serviciul preşedintelui Bush în Garda Naţională a SUA.  „Revelaţia” avea rostul de a-l împiedica pe Bush să câştige al doilea madat la Casa Albă.  Până la urmă, documentele s-au dovedit a fi false şi scandalul (numit aici în SUA „Rathergate”) a dus la demiterea lui Rather de la CBS.

Albert Mohler a scris nişte gânduri cu ocazia aceea despre felul în care ar trebui noi creştinii să privim şi să analizăm ştirile întâlnite în ziare, la TV şi la radio.  Adică, noi ar trebui să avem o perspectivă creştină asupra ştirilor.  Cum?  Iată cele 10 propuneri a lui Mohler:

1. Trăim într-o lume căzută, deci fiecare om este părtinitor într-un fel sau altul, are o anumită înclinaţie.  Aceasta este rezultatul păcatului, nu doar al unei orientări politice sau convingeri ideologice.  Obiectivitate absolută nu există.  Ca şi creştini nu trebuie să ne lăsăm luaţi prin surprindere când apare părtinirea – dimpotrivă, trebuie să ne aşteptăm la existenţa ei şi s-o categorisim ca atare!  Până şi noi avem tendinţele noastre personale şi trebuie să fim conştienţi de aceasta.  Evenimentele zilei sunt astfel privite prin prisma vederii asupra lumii a fiecărui individ.

2. Ştirile sunt filtrate puternic şi contează prin ce fel de filtre.  Ştirile ne parvin după ce trec prin numeroase filtre.  Reporteri, editori, producători, persoane de conducere şi alţii judecă cu toţii ştirea prin prisma lor proprie.  Ei decid care ştire este importantă, cum trebuie prezentată, care surse trebuie amintite, ce fel de comentarii trebuie făcute. Filtrele sunt deci importante şi dacă nu suntem conştienţi că ele există vom crede că ceea ce ni se prezintă este lucrul cel mai important, în timp ce s-ar putea ca să reflecte numai ceea ce vor persoanele care filtrează să aflăm.  Marvin Olasky scrie în Prodigal Press că „mulţi savanţi sugerează că jurnaliştii au influenţa lor primară asupra societăţii nu atât prin reportajul unei anumite întâmplări ci prin alegerea a ce să reporteze; jurnalişltii sunt supra-numiţi câteodată „portari” sau „cei ce stabilesc agenda”.  Cei ce sitesc sau privesc ar trebui să se întrebe: de ce a fost considerată întâmplarea aceasta vrednică de a fi transmisă? Continue reading →

Tu… tu navighezi pe internet. Ce te intereseaza pe tine ce au spus oamenii de cultura despre un anumit subiect? Sau mai mult decat toti acestia la un loc, despre ce spune Biblia? </

Pasiunea ta numarul 1 e mess-ul. Vorbesti ore in sir, fara noima, fara rost, fara tinta… doar vorbesti. Napoleon dicta 7 scrisori odata, la 7 scribi. Cu ce esti tu mai prejos decat el? Si tu vorbesti pe mess cu 7 odata… ce mai, esti geniu!

Continue reading →

Aşa cum l-au numit străbunii latini, formosus este un atribut al formei, al imaginii, o armonie neînţeleasă a liniilor şi culorii obiectului văzut. Este o categorie aproape mistică, sub priviri care „nu strivesc corola de minuni a lumii”, ori şi mai puţin, o atracţie instinctivă. Dacă urâtul este definit româneşte în mod foarte subiectiv şi visceral, – tot etimologic vorbind, ca participiu al verbului a urî, – adică neplăcut, nesuferit, înseamnă că formosul a început să însemne, cu timpul (încă în latina clasică, apoi în limbile derivate) ceea ce place simţurilor, şi, cu precădere ce place ochilor.

La acest nivel primitiv, de care, totuşi, înţelepciunea nu trebuie să se disocieze, nu facem nici o distincţie între frumuseţea unui apus de soare, frumuseţea unei creaţii artistice şi frumuseţea unui gest de politeţe. O anumită fată, o anumită poezie şi o anumită purtare sunt, toate, frumoase. În mintea omului simplu, cele trei frumosuri – natural, estetic şi moral – se confundă parcă. Numai realităţile vieţii ne fac să înţelegem că există diferenţă, uneori chiar opoziţie totală, între un chip frumos şi o faptă frumoasă. Numai în poveşti, feţi-frumoşii şi zânele trebuie să fie, pe cât de frumoşi, pe atât de buni şi norocoşi, în timp ce alte personaje, cum ar fi Muma Pădurii şi Zmeul, dacă sunt rele, trebuie să fie şi urâte. În lumea reală însă, frumuseţea fizică sau estetică sunt în stare să absoarbă orice urâţenie morală, „sfinţind-o” pentru gustul adepţilor cultului formei. (Şi, până la urmă, ce este idolatria, dacă nu cultul formelor în dauna fondului, întrucât „idol” – eidolos – vine de la eidos – formă?). Suntem, astfel, siliţi să facem distincţie între frumosul etic şi frumosul „formos”. La o scară infinit superioară, Domnul crucificat este un spectacol oribil, nu are „nici o frumuseţe care să ne atragă privirile”, după spusa lui Isaia. Dar rămâne frumuseţea mesajului spiritual al iubirii jertfitoare.

Continue reading →