M-a surprins plăcut să întâlnesc expresia din exclamația lui Adam preluată și de alte persoane. Dar să citim și prima istorie:
Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. Și omul a zis: “Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi “femeie”, pentru că a fost luată din om.” (Geneza 2:22-23)
Iacov fuge la Laban. Iar acesta exclamă: Cu adevărat, tu ești os din oasele mele și carne din carnea mea! (Geneza 29:14)
Abimelec, fiul lui Ghedeon (Ierubaal) include expresia în discursul lui, la Sihem: Și aduceți-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre și carne din carnea voastră. (Judecători 9:2) De data asta nu e spusă ca o constatare, ci ca o rugăminte din partea celui care vrea să fie recunoscut. (Semn rău.) S-a întâmplat: El este frate cu noi. (Judecători 9:3), iar sfâșitul a fost tragic: și-a ucis frații.
În timpul lui David, semințiile lui Israel adunate la Hebron, i-au zis: Iată că noi suntem os din oasele tale și carne din carnea ta. (2 Samuel 5:1) Semn bun de data aceasta: l-au vrut împărat. Prin expresia lor, se identificau cu el și luptau pentru un destin comun.
Și exemplele pot continua, însă, cea mai sublimă declarație e cea a apostolului Pavel:
Hristos Își îngrijește cu drag Biserica pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. (Efeseni 5:30) A luat carne de om, a trăit printre noi, S-a lăsat chinuit și omorât de neamul omenesc, apoi a înviat, numai ca să ne fie cel mai bun Frate.
Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: “Suntem din neamul Lui…” (Fapte 17:28)