Pescarii fără peşte

S-a intamplat ca era un grup de oameni care se intitulau ei insisi pescari. Si intr-adevar erau multi pesti in apele de prin imprejurimi. De fapt erau multe rauri si lacuri pline cu pesti peste tot locul. Si pestii erau flamanzi.

Saptamana dupa saptamana, luna dupa luna, si an dupa an, acestia, care se intitulau ei insisi pescari, se intruneau in adunari si discutau despre chemarea lor de a pescui, despre abundenta pestilor si cum ar putea ei sa mearga sa pescuiasca.

An dupa an explicau cu grija ce inseamna a pescui, sustineau ca pescuitul este o ocupatie si declarau ca pescuitul ar trebui sa fie intotdeauna sarcina principala a pescarilor.

In mod continuu cautau metode noi si mai bune pentru a pescui si defintii noi si mai bune pentru notiunea de a pescui. Mai mult, ei spuneau: “Industria pescaritului exista datorita pescuitului asa cum exista foc datorita arderii.”

Ei organizau adunari speciale numite “Campania pescarilor” si “Luna pescarilor pentru a pescui.” De asemenea finantau congrese nationale si internationale pentru a discuta despre pescuit, pentru a promova pescuitul si pentru a afla cat mai multe despre metode noi de pescuit, echipamente noi de pescuit, si pentru a afla daca a fost descoperita vreo noua momeala pentru pesti.

Acesti pescari au construit cladiri mari, frumoase, numite sedii centrale. Pretextul era ca fiecare trebuia sa fie pescar si fiecare pescar trebuia sa pescuiasca. Totusi era un lucru pe care ei nu il faceau si anume: ei nu pescuiau.

In afara ca se intalneau in mod regulat, ei au organizat un departament special pentru a trimite pescari in alte parti unde erau multi pesti. Se pare ca toti pescarii au fost de acord ca ceea ce trebuia era doar un departament care sa poata determina pescarii sa fie credinciosi in a pescui. Departamentul era format din aceia care aveau o mare viziune si curaj sa vorbeasca despre pescuit, care sa defineasca pescuitul si care sa promoveze ideea de a pescui in rauri si lacuri indepartate unde erau multi alti pesti de diferite culori.

De asemenea departamentul a angajat specialisti si a numit comitete si a tinut multe sedinte pentru a defini pescuitul, pentru a apara pescuitul si pentru a decide la ce ape noi ar trebui sa se gandeasca. Dar specialistii si membrii comitetelor nu pescuiau.

Au fost construite mari centre de instruire, bine gandite si costisitoare, al caror scop initial si principal era de a invata pescarii cum sa pescuiasca. De-a lungul anilor au fost oferite cursuri despre nevoia de a pescui, despre natura pestilor, despre locurile unde se gasesc pesti, despre reactiile psihologice ale pestilor, despre cum sa se apropie si cum sa hraneasca pestii.

Acei care predau avea doctorate in pestiologie. Dar profesorii nu pescuiau. Ei numai predau despre pescuit. An dupa an, dupa o instruire obositoare, multi promovau si primeau diplome de pescuit.

Unii au studiat si au calatorit mult pentru a invata istoria pescuitului si pentru a vedea locuri indepartate unde stramosii au pescuit mult in secolele trecute. Ei elogiau pe pescuitorii credinciosi din vremurile trecute care lansasera ideea pescuitului.

Mai mult, pescarii au construit tipografii mari pentru a publica ghiduri de pescuit. Presele mergeau zi si noapte pentru a tiparii materiale dedicate metodelor de pescuit, echipamentului si programelor de a organiza si incuraja adunari la care sa se vorbeasca despre pescuit. Un dispecerat al vorbitorilor programa vorbitori speciali pentru acest subiect al pescuitului.

Multi care au simtit chemarea de a fi pescari au raspuns. Ei au fost delegati si trimisi sa pescuiasca. Dar, ca si pescarii de acasa, ei n-au pescuit niciodata. La fel ca pescarii de acasa, care erau angajati in tot felul de alte ocupatii, si ei au construit centrale energetice care sa pompeze apa pentru pesti si tractoare care sa croiasca noi albii pentru rauri. Ei au inventat tot felul de echipamente pentru a calatori aici si acolo ca sa cerceteze cu atentie crescatoriile de peste.

Unii spuneau ca ei ar dori sa ia parte la o partida de pescuit, dar simteau chemarea doar pentru a dota cu echipament de pescuit. Altii simteau ca sarcina lor era sa se apropie de pesti intr-un fel deosebit, astfel ca pestii sa cunoasca diferenta dintre pescarii buni si rai. Altii simteau ca era destul sa-i lasi pe pesti sa stie ca ei erau vecini foarte amabili si cumsecade.

Dupa o adunare emotionanta cu privire la “Obligatia pescuitului” un tanar a parasit adunarea si a plecat la pescuit. Ziua urmatoare a raportat ca a prins doi pesti remarcabili. A fost laudat pentru captura sa excelenta si a fost programat sa participe la toate marile adunari, unde sa relateze cum a reusit. Astfel ca a parasit pescuitul pentru a avea timp sa spuna altor pescari despre experienta sa. A fost numit in Comitetul General al Pescarilor ca fiind o persoana cu o experienta deosebita.

Acum este adevarat ca multi dintre pescari au facut sacrificii si au indurat tot felul de necazuri. Unii au locuit aproape de ape si in fiecare zi au suportat mirosul pestilor morti. Ei au fost ridiculizati de unii care au facut haz de clubul pescarilor si de faptul ca ei spuneau ca sunt pescari dar de fapt niciodata nu pescuisera.

Ei erau uimiti de cei care simteau ca nu era de nici un folos sa participi la adunarile saptamanale ca sa vorbesti despre pescuit. In definitiv, nu-L urmau ei pe Domnul care a spus: “Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni?”

Imaginati-va ce raniti au fost unii cand intr-o zi cineva a sugerat ca acei care nu au prins peste nu erau pescari cu adevarat, indiferent cat de mult sustineau ei ca sunt. Totusi aceasta nu era corect.

Este o persoana pescar daca an dupa an nu prinde niciodata un peste? 

(autor: necunoscut)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *