“Ca săgeţile în mâinile unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe”.
Pentru oamenii vechiului Israel, aceste cuvinte zugrăveau elocvenţă. Pentru ei tragerea cu arcul nu era un sport. Era război! Însemna apărarea caselor si a familiilor lor. Însemna bătălii împotriva duşmanilor Dumnezeului lui Israel. Însemna viaţă sau moarte!
Fiecare bărbat din Israel era un războinic şi fiecare războinic îşi făurea propriile săgeţi. Meşteşugirea unei săgeţi adevărate necesita răbdare, talent şi precizie. Sărguinţa în fiecare detaliu era foarte bine răsplătită în mijlocul bătăliei, atunci când inamicul era înfrânt.
Îi privim noi pe copiii noştri ca fiind nişte săgeţi? Simţim noi războiul care se dezlănţuie pentru dreptate şi adevăr? Suntem noi angajaţi în bătălie cu inamicul? Ne antrenăm copiii astfel încât Dumnezeu să-i poată folosi într-o zi spre cauza Lui? Există un duşman şi există o bătălie. Doar pentru că neglijăm formarea copiilor noştri asemenea formării unor săgeţi, aceasta nu înseamnă că ei nu vor fi în mijlocul luptei; ei vor fi, doar că se vor afla de partea celor învinşi…
O săgeată este o armă de atac. Ea merge dincolo de orizontul şi înţelegerea unui soldat. Îi vedem noi pe copiii noştri mergând mult mai departe decât am mers noi? Sau suntem mulţumiţi dacă ei ajung la acelaşi nivel de realizare ca şi noi? Nu putem locui decât într-un singur cartier, sluji unei singure adunări şi nu putem răspândi Evanghelia decât într-o singură ţară, pe rând. Dacă suntem ateţi şi ne creştem copiii cu credincioşie, ei vor fi aceia care vor atinge multe locuri, se vor implica în multe adunări şi în multe ţări, doar cu singurul scop de a-L sluji pe Dumnezeu.
Mânerul unei săgeţi trebuie să fie destul de greu astfel încât să nu se rupă la impact, dar, în acelaşi timp, destul de flexibil pentru a se îndoi atunci când e eliberat din stânsoare. Noi ne instruim copiii să îndure greutăţile vieţii, fără să-i ferim de realităţile muncii asidue, de nedreptăţi, de suferinţe sau de moarte. De asemenea, îi învăţăm să dăruiască şi să primească, să fie deschişi la idei noi şi să le placă să înveţe.
Vârful unei săgeţi trebuie să fie ascuţit. Cuvântul lui Dumnezeu este “mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri”. Copiii înarmaţi cu învăţpturile Bibliei sunt echipaţi cel mai potrivit împotriva duşmanului. Minţile tinere memorează foarte bine pasajele din Biblie în cadrul timpului devoţional cu familia. Timpul petrecut făurind această parte a săgeţii e cea mai bună investiţie pe care o putem face.
Penele unei săgeţi trebuie să fie adăugate pentru a-i da echilibru. O curbă realizată între pene poate face săgeata să se învârtă. Acest efect de rotire (asemănător lansării glonţului din armă) permite săgeţii să zboare mult mai departe şi mult mai drept. Multe dintre metodele pe care le folosim pentru instruire pregătesc copiii de zbor. Unele din tactici suntŞ igiena personală, politeţea, bunele maniere, farmecul social.
Crestătura săgeţii este foarte importantă. Numai această tăietură de la coada arcului dă cu adevărat valoare practică săgeţii. Noi ne învăţăm copiii să fie pregătiţi să slujească altora prin propria râvnă pe care o demonstrăm cu plăcere. După ce îi învăţăm pe copii toate acestea, suntem noi gata să le dăm voie să zboare?
Dumnezeu ne-a încredinţat nişte săgeţi pentru a fi folosite în marile bătălii ale vieţii. Sunt săgeţile noastre drepte, ascuţite şi echilibrate?
“Ferice de omul care-şi umple tolba cu săgeţi!”
(autor: Mattew Garman)