Legea morala a celor Zece Porunci a fost inscrisa de Dumnezeu in cugetul si-n inima omului odata cu facerea lui (Rom.5,13). „Pacatul este calcarea Legii”, zice Scriptura (1 Ioan 3,4). Prin calcarea poruncii dumnezeiesti data omului la inceput in Paradis, a intrat pacatul in lume si prin pacat a intrat moartea si, astfel, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricina ca toti au pacatuit (Rom.5,12). Dumnezeu, in iubirea Sa fata de lume, a instituit un Plan de Mantuire pentru iertarea omului si aducerea lui in starea fericita de la inceput, fericire pierduta prin neascultare de porunca dumnezeiasca. Samanta femeii avea sa zdrobeasca capul sarpelui – diavol. (Gen.3,15)
Oamenii au inceput sa cladeasca altare de jertfa la poarta Paradisului, viata unei fiinte nevinovate, un miel, trebuia sacrificata si trebuia sa moara in locul omului pacatos. Mielul de jertfa preinchipuia pe Mielul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care avea sa ridice pacatul lumii. (Gen. 4,1-7; Ioan 1,29.36)
Pentru cunoasterea cat mai bine a pacatului, care este uraciune inaintea Lui, Dumnezeu Si-a descoperit vointa si dorinta Sa fata de lumea cazuta in pacat, prin Legea morala a celor zece porunci, Lege scrisa cu insusi degetul Sau pe doua table de piatra (Exod 31,18; 20,2-17). „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, sa vesteasca o Lege mare si minunata!”. (Isaia 42,21)
Cele doua table de piatra pe care Dumnezeu a scris Cele Zece Porunci sfinte au fost pastrate intr-o lada, numita chivot, asezat in Templul Domnului, in locul numit „Prea Sfant”. (Evrei 9,1-5; Exod 25,16-22)
Pentru curatirea si iertarea faradelegilor si pacatelor savarsite prin calcarea Legii sfinte, Dumnezeu a dat instructiuni lui Moise, pentru intocmirea unei alte legi, numita in Scriptura si „legea lui Moise”. Legea aceasta era o lege ceremoniala, care era deosebita de Legea morala a celor zece porunci. Ea a fost scrisa de Moise prin inspiratie divina si cuprindea in sine mai multe legi si porunci ceremoniale, care aveau un caracter trecator, fiind numai o umbra pana la venirea Fiintei celei adevarate – Mesia, Hristos.
Ea cuprindea:
- Legea jertfelor pentru pacate : legea arderilor de tot, legea darului de mancare, legea jertfei de ispasire, legea jertfei pentru vina, legea jertfei de multumire etc. (Aceste legi sunt descrise in Leveticul cap. 6 si 7). Prin jertfa si moartea Domnului Hristos, legea jertfelor din Vechiul Testament a incetat. La legea aceasta se refera Pavel cand scrie despre „Legea care are umbra bunurilor viitoare, nu infatisarea adevarata a lucrurilor.” (Evrei 10,1-4)
- Legea preotiei Vechiului Testament. Preotii din Vechiul Testament erau alesi si numiti in slujba ca sa aduca jertfe dupa o lege a preotiei. Preotul din Vechiul Testament Il preinchipuia pe Hristos, Marele Preot al Noului Testament, care avea sa faca slujba aceasta ca Mijlocitor, prin jertfa Sa, intre Dumnezeu si omul pacatos (Evrei 8,1-6). La legea aceasta se refera Pavel cand scrie : „Pentru ca odata schimbata preotia, trebuia numaidecat sa aiba loc o schimbare a legii… (Evrei 7,12-16)
- Legea circumciziunii sau taierii imprejur. Legea aceasta era data din timpul lui Avraam si avea ca scop deosebirea semintiei iesita din trupul sau ca popor al Domnului (Gen. 17,9-14; Exod 4,24-26; Lev. 12,1-3). Prin moartea Sa, Domnul Hristos a devenit o binecuvantare pentru mantuirea tuturor celor care cred in El, fara deosebire de neam (Efes. 2,11-22; Rom.2,25-29). Legea circumciziunii s-a desfiintat prin moartea Domnului Hristos. La legea si poruncile acestea ale taierii imprejur si celelalte prescriptii ceremoniale trecatoare se refera Pavel in Efeseni 2,11-18 si mai ales in epistola sa catre Galateni, cap. 2,3,4. El o numeste jug al robiei, in care nu trebuie sa ne mai plecam, pentru a nu cadea din harul Domnului (Gal.5,1-12). Taierea imprejur nu este nimic si netaierea imprejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu. (1 Cor.7,19)
- Legea blestemelor. Legea aceasta era scrisa de Moise intr-o carte numita „Cartea legii”, asezata langa chivot (Deut. 27,15-26; Deut. 31,24-26), spre deosebire de Legea celor zece porunci, care era scrisa pe doua table de piatra de insusi degetul lui Dumnezeu si pusa in chivot (Deut. 9,9-11; 10,1-5). Legea aceasta s-a desfiintat prin moartea Domnului Hristos, care a murit ca blestemat, atarnat pe un lemn in locul nostru, pentru a rascumpara pe cei ce sunt sub blestemul legii. (2 Cor.3,1-18; 4,1-6; Gal. 3,10-25)
- Legea sarbatorilor anuale. In afara de ziua a saptea, Sambata, sarbatoarea saptamanala instituita de Dumnezeu in Paradis si mentionata in porunca a patra din Legea morala, poporul Israel mai avea si alte sarbatori lunare si anuale, cu un caracter ceremonial trecator pana la venirea lui Mesia, Hristos. Ele se numeau: Lunile noi (Num. 10,10; Ps. 81,34), Anul nou (Lev. 23,23-25; Num. 29,1-6), Pastele, in amintirea iesirii israelitilor din Egipt (Exod 13,3-10); Nisan (Exod 12,1-28; Lev. 23,1-14); Rusaliile, sau ziua cincizecimii, numita si saptamana saptamanilor (Exod 23,16; 34,22 Lev. 23,15-22); Ziua ispasirii (Exod 23,16; 34,22; Lev. 23,15-22); Sarbatoarea corturilor (Lev. 23,26-32).
In asemenea zile de sarbatori anuale se aduceau jertfe conform legii jertfelor. Aceste sarbatori au incetat de a se mai tine odata cu moartea Domnului Hristos. Credinciosii Domnului Isus au ramas cu singura sarbatoare saptamanala, ziua a saptea, Sambata, conform poruncii Domnului din Legea morala a celor zece porunci.
Apostolul Pavel spunea credinciosilor: „Nimeni dar sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.” (Col. 2,16,17.23). Ziua de Sabat amintita in aceste verset nu este ziua a saptea de Sabat – Sambata, ci este ziua sarbatorii ispasirii din Vechiul Testament, despre care Moise a scris: „…Aceasta (Ziua Ispasirii) sa fie pentru voi ca o zi de Sabat”(Lev. 23,26-32). Sarbatorilor din Vechiul Testament li se spunea si „Sabate”, insa ele nu trebuie confundate cu ziua a saptea de Sabat.
Nimeni nu se poate mantui prin faptele legii fara Hristos. Si nimeni nu poate fi crestin adevarat, calcand Legea celor zece porunci, intre care si ziua a saptea din porunca a patra.
Domnul Hristos spune pacatosului: „Du-te si sa nu mai pacatuiesti”. (Ioan 8,11)
„Calcarea Legii este pacat”. Oricine face pacat face si faradelege si pacatul este faradelege (calcarea legii) (1 Ioan 3,4).
Legea celor zece porunci este ca o oglinda, zice Iacov, „care ne descopera murdaria pacatului” (Iacov 1,22-25). Vazandu-ne murdari si pacatosi, venim la Domnul Hristos ca sa ne dea iertare, sfintire si curatire prin sangele Sau (1 Ioan 1,7-10). El invita pe toti sa vina la El si-i asteapta (Mat. 11,28-30). El nu da pe nimeni afara (Ioan 6,37). Cei ce nu vin la El raman pierduti pentru vesnicie in pacatele lor (Ioan 5,40). Toti oamenii sunt pacatosi si au nevoie de El, ca Mantuitor (Rom.3,10-12.23-39). Mantuirea nu e un merit al nostru, ci meritul se datoreaza Domnului Isus (Efes. 2,8-10). Fiecare om trebuie sa creada si sa se pocaiasca pentru sine (Ioan 3,16.36; Rom. 10,9-10). Sa ne recunoastem vina cerand iertare ca fiul pierdut (Luca 15,11-32).
In Vechiul Testament, Dumnezeu a facut un legamant cu poporul Sau, prin sangele jertfelor. (Exod 24,7-8)
In Noul Testament, Dumnezeu a facut un legamant cu copiii Lui din lume, prin sangele jertfei Fiului Sau. (Evrei 8,6-13)
In Vechiul Testament, Dumnezeu avea doar Legea celor zece porunci scrise cu degetul Sau pe doua table de piatra, pastrate in chivot, in Locul prea sfant al Templului.
In Noul Testament, Dumnezeu a promis ca va inscrie Legea cu poruncile Sale sfinte, prin Duhul Sau, in mintea si in inima credinciosilor, nu pe table de piatra, ci pe inimi de carne (Ezech. 3,26-27; Ier. 31,31-33; 2 Cor. 3,3). Omul credincios devine astfel un templu al Duhului Sau sfant, iar inima sa devine chivotul pastrator al Legii Sale sfinte (1 Cor. 3,16; 6,19-20). Credinciosul gaseste acum placere de Legea lui Dumnezeu si zice: „Imi place sa fac, si vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule! Si Legea Ta este in fundul inimii mele” (Ps. 40,8). Omul vede si recunoaste ca in sine este si legea pacatului si a mortii, dar se lupta si, cu ajutorul lui Hristos, biruieste. (Rom. 7,14-25)
Domnul Isus a venit sa ne ajute, sa ne dea putere prin Duhul Sau, pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. (Rom. 8,1-4)
Face parte si porunca a patra din Legea celor zece porunci? Sigur ca da! Ea ne spune sa serbam ziua a saptea ca zi de sarbatoare saptamanala (Exod 20,8-11). Si porunca aceasta este tot atat de mare, sfanta, dreapta si buna ca si celelalte noua porunci din Legea morala (Rom. 7,7-12). Calcarea acestei porunci, prin nerespectarea zilei a saptea, Sambata, ca zi de odihna si sarbatoare sfanta, constituie un pacat tot asa de mare ca oricare alt pacat savarsit continuu prin calcarea uneia din celelalte porunci din Lege. Sfantul apostol Iacov, vorbind despre Legea morala a celor zece porunci pe care o numeste si „Legea imparateasca” (Iacov 2,8), ne invata ca toate poruncile din Lege trebuie tinute deopotriva: „Caci cine pazeste toata Legea si greseste intr-o singura porunca se face vinovat de toate.” (Iacov 2,10).
Lumea toata va fi judecata de Dumnezeu, dupa Legea morala a celor zece porunci, zice apostolul Pavel. „Toti cei ce au pacatuit fara Lege vor pieri fara Lege; si toti cei ce au pacatuit avand Lege vor fi judecati dupa Lege. Pentru ca nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti.” (Rom. 2,12-16)
Credinta nu desfiinteaza Legea !
„Deci prin credinta desfiintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea” (Rom. 3,31). Cum intaresc credinciosii lui Hristos Legea? Prin calcarea ei? Nu! Ci prin tinerea Legii, dovedesc ei credinciosia lor fata de Dumnezeu, fata de Isus si fata de lume.
„Fratii mei, cei-i foloseste cuiva sa spuna ca are credinta, daca n-are fapte? Poate oare credinta aceasta sa-l mantuiasca?” (Iacov 2,14). „Tot asa si credinta, daca n-are fapte, este moarta in ea insasi. Dar va zice cineva: ‚Tu ai credinta si eu am faptele.’ ‚Arata-mi credinta ta fara fapte, si eu iti voi arata credinta mea din faptele mele.’ Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci! Dar si dracii cred… si se infioara! Vrei dar sa intelegi, om nesocotit, ca credinta fara fapte este zadarnica?” (Iacov 2,17-20)
Care este dovada ca un credincios este un adevarat crestin? Sfantul apostol Ioan spune: „Si prin aceasta Il cunoastem, daca pazim poruncile Lui. Cine zice: ‚Il cunosc’ si nu pazeste poruncile Lui este un mincinos, si adevarul nu este in el. Dar cine pazeste Cuvantul Lui, in el, dragostea lui Dumnezeu a ajuns desavarsita; prin aceasta stim ca suntem in El. Cine zice ca ramane in El trebuie sa traiasca si el cum a trait Isus.” (Ioan 2,3-6)
Isus, Domnul, n-a calcat Legea, n-a desfiintat Legea si nici Sabatul. El le-a implinit. (Mat. 5,17-19)
Da, El ne-a lasat noua pilda ca sa facem si sa traim si noi ca El. Jertfa Sa nu ne scuteste pe noi de a mai tine Legea sau Sabatul; nu ne indreptateste in calcarea Legii sau a zilei Sale sfinte. Tinerea Legii si a Sabatului urmeaza ca o consecinta a credintei. Credinta in Hristos nu desfiinteaza Legea.
Harul nu desfiinteaza Legea !
Har inseamna: Gratie divina; iertare nemeritata; favoare deosebita. „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude cineva” (Efes. 2,8.9). „Ba inca si Legea a venit ca sa se inmulteasca greseala; dar unde s-a inmultit pacatul, acolo harul s-a inmultit si mai mult; pentru ca, dupa cum pacatul a stapanit dand moartea, tot asa harul sa stapaneasca dand neprihanirea, ca sa dea viata vesnica prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 5,20-21).
Dar se intelege oare ca, daca pacatosul este mantuit prin harul Domnului, este el indreptatit sa calce mai departe Legea Domnului, sau sa calce ziua Domnului din porunca a patra, cu gandul ca Domnul este bun si-l iarta? Oare harul Domnului ne invata sa traim mereu, mereu in pacat, prin calcarea Legii sfinte? Nu! Apostolul Pavel zice : „Ce vom zice dar? Sa pacatuim mereu, ca sa se inmulteasca harul? Nicidecum! Noi care am murit fata de pacat, cum sa mai traim in pacat?” (Rom. 6,1.2). „Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu mai sunteti sub Lege, ci sub har. Ce urmeaza de aici? Sa pacatuim mereu pentru ca nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum! Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru ca, dupa ce ati fost robi ai pacatului, ati ascultat acum din inima de dreptarul invataturii pe care ati primit-o”(Rom. 6,15-17)
Faptul ca un vinovat este gratiat de imparat, nu-i da intru nimic dreptul sa calce iarasi si iarasi legea. Faptul ca un pacatos condamnat la moarte din cauza pacatului, savarsit prin calcarea Legii sfinte, este iertat de Domnul, prin bunatatea si harul Sau, nu-i da pacatosului iertat dreptul sa traiasca mereu in acelasi pacat, prin calcarea poruncii Legii. „Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat si ne invata s-o rupem cu paganitatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege si sa-Si curateasca un popor care sa fie al Lui, plin de ravna pentru fapte bune.” (Tit 2,11-14)
Iubirea nu desfiinteaza Legea !
„Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi, prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.” (Rom. 5,8)
Dumnezeu ne-a iubit. Isus ne-a iubit. Dar noi, prin ce facem dovada ca-L iubim? Ne scuteste iubirea lui Dumnezeu de pazirea poruncilor Lui si de pazirea Sabatului, conform poruncii Lui? Nu, din contra, iubirea lui Dumnezeu ne constrange sa-L iubim si noi, tinand poruncile Lui: „Cunoastem ca iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu si pazim poruncile Lui. Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele; pentru ca oricine este nascut din Dumnezeu biruieste lumea; si ceea ce castiga biruinta asupra lumii este credinta noastra.” (1 Ioan 5,1-4). „Si dragostea sta in vietuirea dupa poruncile Lui. Aceasta este porunca in care trebuie sa umblati, dupa cum ati auzit de la inceput.” (2 Ioan 6)
Apostolul Pavel zice: „Sa nu datorati nimanui nimic, decat sa va iubiti unii pe altii, caci cine iubeste pe altii a implinit Legea. De fapt: ‚Sa nu preacurvesti, sa nu furi, sa nu faci o marturie mincinoasa, sa nu poftesti’ si orice alta porunca mai poate fi se cuprind in porunca aceasta: ‚Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.’ Dragostea nu face rau aproapelui, dragostea deci este implinirea Legii. (Rom. 13,8-10)
Asa au inteles, au crezut si au invatat apostolii Domnului Hristos despre valabilitatea Legii morale a celor zece porunci, pe care ei le-au pazit cu credinciosie in viata.