Un prieten american ne-a povestit o istorie amuzantă care merită să fie povestită mai departe.
— Am o fetiţă mică, ne-a relatat el… Fetiţa este la vârsta în care copiii îşi înnebunesc părinţii cu întrebări. Şi efectiv poţi să ajungi să cazi pe gânduri când apar tot felul de întrebări interesante.
Nu demult, micuţa a fost foarte preocupată să-şi ajute mama în gospodărie. În cele din urmă, mama i-a zis:
— Acum poţi să cureţi şi pantofii lui tata!
Copilul nu a fost foarte entuziasmat de această sarcină. Dar, ascultătoare, s-a pus pe treabă.
Un timp a avut preocupare. Se vedea pe ea că îşi frământă capul cu întrebări serioase. Şi apoi…
Tata a intrat în cameră. Dar înainte să-şi poata lăuda fiica cea harnică, a fost uimit de întrebarea ei:
— Ticu, lui Dumnezeu cine Îi curăţă de fapt pantofii?
Tatăl a rămas trăznit. Nu a putut să-şi amintească dacă vreun teolog a spus vreodată ceva legat de acest lucru. Da, nu-i venea în minte niciun verset biblic, care să lămurească cât de cât întrebarea. Aşa că a spus numai:
— Ei bine, trebuie că există vreun înger care are această sarcină, pe care o consideră drept o mare onoare.
Şi apoi tatăl a fost fericit că fiica a fost mulţumită cu acest răspuns.
Câteva zile mai târziu, tatăl a citit liniştit din Noul Testament.
Brusc, a sărit în picioare, a ieşit fugind din cameră şi şi-a strigat fetiţa.
Mama şi copilul au venit speriate:
— Ce s-a întâmplat?!
— Nu demult m-ai întrebat, cine-I curăţă lui Dumnezeu pantofii, s-a adresat tatăl către copil. Acum, fii atentă, tocmai am citit în Biblie că nici nu este vorba de aşa ceva: aici scrie că Dumnezeu ne curăţă nouă pantofii.
Mama a dat din cap:
— Ce vorbeşti! Dumnezeu ne curăţă nouă pantofii?
— Da, a explicat tatăl, ascultaţi! în Biblie scrie: „…Isus a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins…” Vedeţi doar că în Israel, spălatul picioarelor a fost tot una ca la noi curăţatul pantofilor. Acum, ascultaţi mai departe! A citit toată întâmplarea, aşa cum o descrie apostolul Ioan în capitolul 13 al Evangheliei sale.
Mama şi fiica au ascultat uimite. Şi toţi trei au înţeles cât de mult S-a umilit Dumnezeul cel viu în Isus. „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob…” spune Biblia într-un alt loc. Şi acest lucru merită adorarea noastră!
autor: Wilhem Busch
foto: Nicholas Bumgardner