Ai condus vreodata o masina care sa aibe Sistem de Pozitionare Geografica (GPS)? Asezata confortabil in scaunul din dreapta soferului, am avut pentru prima data ocazia sa vad ce inseamna sa fii ghidat metru cu metru, in timp ce conduci spre o anumita destinatie. Introduci adresa unde vrei sa ajungi si Sistemul de Pozitionare Geografica face restul. Trasandu-ti drumul pe ecran, te directioneaza verbal in timp ce manevrezi volanul. “Fa stanga pe strada Madison. Stai pe dreapta. Continua sa mergi trei mile” si asa mai departe.
Pe langa faptul ca reprezinta o modalitate eficienta de a te conduce spre destinatie, GPS-ul reprezinta si o importanta metafora a calatoriei unui crestin. Haideti sa analizam zece notiuni legate de GPS si sa cugetam asupra lor in drumul vietii noastre de crestini.
1. Porneste gandindu-te la destinatie!
Atunci cand folosesti un GPS, primul lucru pe care-l faci este acela de a-ti stabili destinatia. Daca stii unde trebuie sa ajungi, totul devine clar. In viata noastra de crestini, primul lucru de care trebuie sa fim foarte clari este acela al destinatiei. Stii unde te duci? Este posibil, ca in drumul nostru, sa dam peste tot felul de cai alternative si abateri de la directie, dar atata timp cat tinem destinatia in perspectiva, vom ajungem acolo, cu siguranta.
“Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:20)
2. Traseaza-ti o linie dreapta
GPS-ul, de obicei, iti idica drumul cel mai scurt. Ideea este sa ajungi la destinatie, in cel mai rapid timp posibil. Nici nu se pune in discutie existenta vreunei rute pitoresti, unde sa poti trage pe dreapta si sa admiri peisajul! In calatoria noastra spre Cer, s-ar putea sa fim tentati sa abandonam traseul batatorit in schimbul unor capcane turistice, dar sa nu uitam ca, doar tinand drumul inainte… asa vom ajunge.
”Lupta-te lupta cea buna a credintei; apuca viata vesnica la care ai fost chemat, si pentru care ai facut aceea frumoasa marturisire inaintea multor martori.” (1 Timotei 6:12)
3. Ai incredere in detaliile hartii
Iti va lua mult mai mult timp sa ajungi la destinatie daca incepi sa ai indoieli cu privire la modul in care te ghideaza un GPS! S-ar putea sa-ti treaca prin minte ca stii tu o scurtatura… Oricum ar fi, daca ne pierdem vremea punand la indoiala orientarea sistemului ori de cate ori acesta ne da directii, mai bine am pleca singuri, cu nici o garantie ca vom ajunge la destinatie!
“Increde-te in Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe intelepciunea ta! Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile.” (Proverbe3: 5,6)
4. Fii optimist!
Nu ai avea de ce sa te simti frustrat si sa renunti atunci cand ai trecut deja de jumatatea drumului. Intr-adevar, calea poate fi lunga, dar stim cu siguranta ca vom ajunge. Tocmai acest lucru ne da posibilitatea sa fim niste calatori plini de credinta si optimisti.
“[Dragostea] acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” (1 Corinteni 13:7)
5. Cand se intampla sa te-abati din drum…
Directiile pe care ti le da un GPS pornesc din locul in care te afli. Sa nu cumva sa crezi ca ar exista vreun mesaj programat care sa-ti reproseze ori de cate ori ai facut o greseala sau te-ai abatut din drum… Indiferent de strada pe care faci dreapta sau stanga, GPS-ul continua sa-ti traseze o noua directie spre destinatie. S-ar putea sa facem multe greseli in viata, dar Hristos ne restabileste increderea in faptul ca nu avem pentru ce sa fim doborati de probleme.
“Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9)
6. Viitorul are mai multa putere asupra ta decat trecutul
Toata ideea de GPS este legata de viitor, de ceea ce te-asteapta inainte. Pe masura ce tu conduci spre destinatie, iti recalculeaza traseul continuu si fara nici un efort, pana ajungi la destinatie. Pentru un GPS nu are importanta faptul ca ai luat-o pe alta strada sau ca ai facut la dreapta atunci cand, de fapt, trebuia sa faci la stanga. Nu are timp de pierdut ca sa analizeze unde-ai gresit. Isi foloseste toata energia doar spre ati trasa drumul catre urmatorul indicator rutier.
“…uitand ce este in urma mea, si aruncandu-ma spre ce este inainte, alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Isus.” (Filipeni 3: 13,14)
7. Fiecare punct atins de pe harta reprezinta un nou inceput.
Indiferent de etapa sau situatia in care te aflii in viata, te gasesti intotdeauna la un punct de unde poti pune bazele unui nou inceput. Nu ai sa vezi niciodata un GPS care sa-ti afiseze mesajul: “E prea tarziu ca sa-ncepi din nou.” Nu, astazi e o noua zi. Acum e timpul sa faci primul pas in a avea o viata de crestin, plina de reusite si succes!
“Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana.” (Isaia 1: 18)
8. Intotdeauna exista o cale de a ajunge acolo unde ti-ai propus
In povestirile pline de haz ale cartii “Bert and I and Other Stories from Down East” scrisa de Marshall Dodge exista o fraza adesea repetata “De-aici, nu poti ajunge-acolo.” Uneori, in viata e greu sa ne imaginam vreo cale de a ne smulge din situatiile complicate si neplacute in care intram si sa ajungem obiectivele propuse in viata. Mesajul primit de la un GPS este acela ca intotdeauna exista o cale de a ajunge la destinatie. Oriunde-ai fi acum, iti poti gasi calea inapoi, spre casa.
“Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura (Sau: zidire.) noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi.” (2 Corinteni 5:17)
9. Imediat ce te-ai ratacit, un plan este pus la cale pentru a te ajuta
Un GPS nu-si iroseste nici o secunda. Din clipa in care te-ai ratacit, se incepe numaratoarea inversa pentru a te aduce inapoi pe traseu. Te simti pierdut? Un plan de salvare te-asteapta deja!
“Caci, pe cand eram noi inca fara putere, Hristos, la vremea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti. Pentru un om neprihanit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefacatorul lui, poate ca s-ar gasi cineva sa moara. Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:6-8)
10. Vei ajunge la destinatie
In ciuda tuturor dificultatilor, fii sigur ca vei ajunge acolo!
“M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da, in “ziua aceea”, Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7, 8)
Epilog
Nu sunt sigura ca in viitorul apropiat o sa-mi pot permite o masina care sa dispuna de un Sistem de Pozitionare Geografica (GPS) si asta nu-i nici o problema. Planul de viitor este deja stabilit, directia este inca de pe acum trasata. Fiecare zi, cu potentialele ei provocari si necazuri, reprezinta un punct de unde putem pune bazele unui nou inceput calatoriei noastre spre Cer.
(autor: Sandra Doran)