Unul dintre cele mai fascinante lucruri în viață e să întâlnești un om sfânt. Viu. Pentru noi sfinții aparțin unei realități ideale, pot fi zugrăviți eventual în icoane și păstrați amintire. Dar de fapt, există sfinți în viață și uneori realitatea ta și a lor se întâlnesc.
Și știi că a fost ceva deosebit pentru că și la mai mulți ani după ce s-a întâmplat, scena îți revine în mod repetat în minte dându-ți o lecție, pe care până la urmă simți nevoia să o împărtășești.
Eram la o adunare cu delegați ai bisericii veniți din toată țara. Cred că prima dată la așa ceva, deci cel mai neînsemnat de acolo. Participam cu interes ascultând și ridicând mâna când se vota ceva.
Adunarea s-a întins spre noapte destul de tare pentru că părtășia cu frații, dar și problemele care necesitau o discuție erau la ele acasă. Răbdarea organizatorilor, care printr-un cuvânt ar fi putut opri tot, era desigur încercată, dar dedicarea lor pentru slujire a făcut față până la sfârșit.
Și acum, cu lucrurile adunate în gentuță mă mișcam printre frați ca să semnez procesul verbal, așa cum se face de către toți la o astfel de întâlnire. Iar organizatorii salutau delegații și mai schimbau cuvinte de rămas bun.
Chiar atunci s-a întâmplat că a trecut pe lângă mine și mi-a dat câteva secunde din realitatea lui, strângându-mi mâna: Frate, iartă-mă că a ținut așa mult. În realitatea mea eram nimeni, în a lui eram cineva. Iar el, deși ocupa slujba cu cea mai mare responsabilitate în biserica noastră din România, a reușit să mă observe, în modul cel mai convingător.
Și sunt sigur că pentru el toți erau cineva și s-a ocupat de fiecare în parte, pentru că altfel n-ar fi ajuns și la mine. Am rămas cu convingerea că și-a cerut iertare de la fiecare în mod personal, deși erau zeci de persoane. Era ultimul care ar fi avut vreo vină acolo.
Cred că au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit în mod direct din partea lui. Zilele trecute s-au făcut 5 ani de când așteaptă învierea.
Atunci și acolo am văzut cu ochii mei cum arată versetul: „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14)
AlexB