(După Exodul 19:20-25)
Domnul S-a coborât pe muntele Sinai. Mai precis pe vârful muntelui. Acolo l-a chemat pe Moise și acesta s-a suit… până sus.
N-o fi lucrul cel mai ușor să te urci până în vârf de munte. Cu atât mai mult cu cât evenimentul la care participi întrece orice slavă întâlnită până atunci, ceea ce nu poate decât să-ți dea niște stări interioare foarte intense.
Ajuns acolo, Domnul îi vorbește. Mai precis îl trimite înapoi jos. Cu o poruncă importantă.
Moise de jos venea și știa că porunca fusese deja împlinită, precum Domnul spusese anterior. Dar nu poate să-I zică Domnului că nu vrea să meargă, așa cum un copil cuminte nu spune părintelui că nu vrea să facă un lucru.
El caută o justificare. Caută o „optimizare”. Moise a zis Domnului: “Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: “Hotărăște anumite margini în jurul muntelui și sfințește-l.”
Cu alte cuvinte: Hai să trecem peste asta dacă se poate, din punctul meu de vedere ne repetăm inutil.
Domnul nu negociază, ci îi repetă într-un mod explicit, mai pe înțeles: „Du-te, coboară-te și suie-te apoi iarași”… Ca și cum ar sugera că ar fi fost o problemă de înțelegere, nu de voință.
Și Moise a mai făcut un drum până jos la popor.
Acum lecția… cred că e să vrei să fie cum zice El, Cel care știe mai bine, nu cum vrei tu. Chiar dacă uneori te costă oboseală sau o simplă/complicată schimbare de planuri.