Category Archives: A fost odata

Schimbare de perspectivă

Mâncam bucate alese cu ocazia unei adunări și mă amuzam cu voce tare despre vorbele de necredință pe care le-ar fi spus un fost frate de-al nostru. Dialogul de la masă era destul de public, și desigur, frații care treceau pe-aproape puteau să prindă involuntar subiectul.

Iar cazul acesta nu era deloc singular în realitatea mea, pe care puteam ușor să o motivez chiar cu texte biblice.

Ceva ore mai târziu, s-a întâmplat că un frate m-a vizitat în camera mea. Iar după ce am rezolvat treburile de rezolvat, mi-a dat câteva minute din realitatea lui cu privire la același caz.

N-a făcut decât să-și deschidă inima și să-mi arate cât de mult ține la fostul frate. Și cât de mult vrea să-l vadă mântuit. Iar la final, m-a îndemnat să unesc și eu acasă rugăciunile mele la speranța lui cu privire la cazul dat.

Am învățat atunci că poți măsura diferit un om și că o facem. Și am descoperit mai târziu că țin mai mult la un om dacă mă rog pentru el. Și că funcționează și cu oamenii pe care în mod natural nu-i poți înghiți.

Tot jucându-mă în mintea mea cu acest puzzle primit atunci, am descoperit că, în fapt, valoarea omului nu e stabilită de oameni, ci valoarea omului e dată de prețul infinit care a fost plătit pe când eram noi încă păcătoși.

Și am înțeles că nu poți avea cu adevărat conștiența propriei valori și a celor din jur decât petrecând timp pe genunchi la cruce.

Mai des.

Am fost acolo

Unul dintre cele mai fascinante lucruri în viață e să întâlnești un om sfânt. Viu. Pentru noi sfinții aparțin unei realități ideale, pot fi zugrăviți eventual în icoane și păstrați amintire. Dar de fapt, există sfinți în viață și uneori realitatea ta și a lor se întâlnesc.

Și știi că a fost ceva deosebit pentru că și la mai mulți ani după ce s-a întâmplat, scena îți revine în mod repetat în minte dându-ți o lecție, pe care până la urmă simți nevoia să o împărtășești.

Eram la o adunare cu delegați ai bisericii veniți din toată țara. Cred că prima dată la așa ceva, deci cel mai neînsemnat de acolo. Participam cu interes ascultând și ridicând mâna când se vota ceva.

Adunarea s-a întins spre noapte destul de tare pentru că părtășia cu frații, dar și problemele care necesitau o discuție erau la ele acasă. Răbdarea organizatorilor, care printr-un cuvânt ar fi putut opri tot, era desigur încercată, dar dedicarea lor pentru slujire a făcut față până la sfârșit.

Și acum, cu lucrurile adunate în gentuță mă mișcam printre frați ca să semnez procesul verbal, așa cum se face de către toți la o astfel de întâlnire. Iar organizatorii salutau delegații și mai schimbau cuvinte de rămas bun.

Chiar atunci s-a întâmplat că a trecut pe lângă mine și mi-a dat câteva secunde din realitatea lui, strângându-mi mâna: Frate, iartă-mă că a ținut așa mult. În realitatea mea eram nimeni, în a lui eram cineva. Iar el, deși ocupa slujba cu cea mai mare responsabilitate în biserica noastră din România, a reușit să mă observe, în modul cel mai convingător.

Și sunt sigur că pentru el toți erau cineva și s-a ocupat de fiecare în parte, pentru că altfel n-ar fi ajuns și la mine. Am rămas cu convingerea că și-a cerut iertare de la fiecare în mod personal, deși erau zeci de persoane. Era ultimul care ar fi avut vreo vină acolo.

Cred că au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit în mod direct din partea lui. Zilele trecute s-au făcut 5 ani de când așteaptă învierea.

Atunci și acolo am văzut cu ochii mei cum arată versetul: „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14)

Povestea scaieţilor

Ascultaţi-mă, dragi prieteni, şi vă voi povesti despre nişte oi ce locuiesc pe vârful unui munte, nu foarte departe de aici. Muntele este foarte întins şi sunt multe oi. Turma are drept coproprietari trei oameni: Păstorul Suprem, Fiul şi Mângâietorul. Aceştia trei sunt una în putere şi una în dragostea lor tandră pentru oi. Păstorii sunt neobosiţi în ciuda eforturilor făcute pentru împlinirea nevoilor fiecărei oi în parte. Dorinţa lor cea mai puternică este ca oile să fie mulţumite de dragostea lor şi ascultătoare de poruncile date.

De la începutul lumii se ştie că oile sunt mai naive, iar aceste oi nu diferă deloc. Din când în când, oile îşi ridică privirile către alte înălţimi ale munţilor şi caută iarba ce pare a fi mai dulce şi mai proaspătă. Alteori, oile se compară între ele si sunt geloase sau mândre. Dar lucrul cel mai trist e că, uneori, când Păstorul Suprem le spune, „Mergeţi aici”, oile se încăpăţânează şi pornesc pe o cărare aleasă de ele.

Şi acum, prieteni, vă voi spune un lucru ciudat. Când una dintre oi îl supără pe Păstor printr-un astfel de comportament, se alege cu un scai pe haina ei ce se încâlceşte foarte tare în lână. Atunci oaia se află într-o stare extrem de incomodă, pentru că scaiul o deranjează şi îi strică frumuseţea hainei. Mai rău de-atât, Păstorul Suprem nu poate suporta să vadă scaieţii încurcaţi în lâna oiţei Sale. Prin urmare, oaia se simte foarte ruşinată în prezenţa oricărui dintre cei trei Păstori (pentru că lucrează aşa aproape unul de altul, ei par a fi doar unul singur). Continue reading

Unde Se afla EL?

— Băieţaş, dacă îmi arăţi unde Se află Dumnezeu, am să-ţi dau un măr! – astfel încerca un preot dintr-un sat de munte să verifice cunoştinţa în materie de religie a unui puşti, crescut la oraş şi venit în vacanţă la bunici.
Puştiul zâmbi şiret şi spuse preotului:
— Iar eu am să vă dau un coşuleţ de mere din grădina bunicilor mei, dacă-mi arătaţi unde NU Se află Dumnezeu…
Regele şi psalmistul David spune în Psalmul 139:

Continue reading

Tuns transcedental

Se spune ca un crestin a fost odata la un frizer pentru un “tuns si ras”. Cum se intampla de obicei, cei doi au inceput un dialog si au discutat despre o multime de lucruri. In general, cei doi au fost cam de aceiasi parere, dar cand au ajuns la subiectul credintei, frizerul s-a grabit sa spuna categoric: “Eu nu cred ca Dumnezeu exista!”

“De ce spui asta?”, l-a intrebat omul nostru.

Continue reading

Sa mutam muntii!

In urmă cu mult timp, în nordul Chinei trăia un bătrân a cărui casă era orientată spre sud. în faţa uşii casei sale se înălţau două vârfuri muntoase: Taihung şi Vangvu. Acestea închiseră accesul spre sud, iar razele soarelui nu puteau ajunge în casa lor.

Bătrânul împreună cu fiii săi se apucară serios de treabă: voiau să mute munţii din loc cu lopata. Vecinul lor se uită la ei şi dădu din cap: “Cât de nebuni sunteţi! strigă el. Este absolut imposibil să mutaţi din loc aceşti munţi uriaşi”.

Continue reading

Rabdarea care vine din iubire

Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei.

Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte.

De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis: “Doamna, dar sunt puse invels…” Intr-adevar, erau pe picior gresit…

Continue reading

Povestea vasului spart

O femeie avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, cobiliţă, cum numesc muntenii instrumentul ăsta de transport, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era întreg. Cel întreg îşi făcea pe deplin datoria: îşi purta până acasă întreaga cantitate de apă… pe când cel crăpat ajungea mereu acasă cu doar jumătate din apa cu care fusese umplut… Se simţea tare incapabil…

Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău fiindcă nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!

Continue reading