E seară. De o parte a muntelui oastea e risipită în mici grupuri. Unii se ceartă, alţii dorm. Unii povestesc, alţii cântă, iar adierea vântului poartă cu ea gânduri de pace şi libertate. De mult timp nimeni nu i-a deranjat. Dimpotrivă, şi cei mai înverşunaţi duşmani de altă dată s-au pocăit oficial de greşelile comise.
– Să fie începutul unui mileniu de pace şi iubire? se întreabă unii…
– Pe vremuri când erau luptele cu filistenii era altceva. Fiecare luptă năştea un Goliat. Erau momente de tensiune şi frică, chiar fugă: cine ar putea sta împotriva omului de statură înaltă, grozav de înfricoşător, puternic, cu mult metal, înarmat şi pe deasupra specializat în hulirea Dumnezeului lui Israel?
– Unul a avut câte şase degete la fiecare mână şi picior!
– Dumnezeu a purtat de grijă! David, tânărul păstor ucisese leul, salvase oaia, iar în toiul războiului s-a coborât cu pâine la fraţii săi. A primit dispreţ şi nu numai din partea lui Goliat. Dar cu o piatră, în numele Celui Sfânt a doborât vestitul uriaş. Dintr-un împărat fără împărăţie, a devenit salvatorul, subiectul cântecelor celor izbăviţi! Când piedicile au fost luate împărăţia a fost a sa.
Copiii din tabără nu au prins vremurile acelea. Istorioara cu David şi Goliat e însă una dintre preferatele lor.
Tinerii însă cunosc – tot din auzite – şi întâmplări mai recente:
– într-o dimineaţă, împăratul celui mai măreţ imperiu s-a trezit tulburat. în vis, noaptea l-a văzut! Foarte mare, nemaipomenit de înspăimântător şi strălucitor, cu mult metal… dar nimeni nu-l cunoaşte, nimeni nu-l poate descrie, nici chiar împăratul! Convocaţi de urgenţă, vrăjitorii, elita înţelepţilor şi cititorii în stele rămân neputincioşi în a dezvălui misterul.
însă, un rob – al lui Nebucadneţar şi al lui Dumnezeu – a primit descoperirea: Nu e vorba despre un simplu Goliat, e cel mai mare! Nimeni nu a trăit atât de mult, nimeni nu a ucis mai mult şi nu se poate găsi nici o mână omenească să-l doboare. Mândria, vorbele-i hulitoare şi faptele-i distructive au scris secol după secol – cu sânge, durere şi lacrimi – istoria credincioşilor. Unde a fost David?
– Au trecut mulţi ani de când un împărat a venit ca Bun Păstor în căutarea oilor pierdute.
– Poate El să ucidă vreun leu? întreabă curios un copil…
– Cu siguranţă! Nu degeaba a fost numit “Fiul lui David”! Mă întreb însă de ce a fost atât de dispreţuit chiar de fraţii Săi când S-a coborât – în toiul luptei – pentru a le fi Pâinea vieţii? Multe cântări îl slăvesc ca Salvator şi totuşi împărăţia Sa încă nu a început! De ce în visul lui Nabucadneţar piatra a lovit un chip stând în picioare şi nu un schelet prăfuit de istorie?
– Va veni timpul să cunoaştem răspunsurile… Acum e târziu, fiecare e obosit: Noapte bună!
Fiecare mulţumeşte pentru ziua trecută şi petrecută în linişte, se roagă pentru ocrotire în timpul nopţii şi… fiecare la cortul lui.
De cealaltă parte a muntelui se ascut de zor săbii, se fac alianţe şi Goliat promite că munca lui nu va fi zadarnică. Experienţa înaintaşilor lui cuprinde atâta învăţătură…
Mai sus de nori Cineva ştie că urmează ultima bătălie. Cel mai de temut Goliat va şi şi ultimul.
(autor: GhitaB)