V-aţi gândit vreodată că mintea umană se trage din mintea divină? Ca tot omul… sau ca omul tot! V-aţi gândit vreodată că El S-a exprimat pe Sine în Scripturi, ca să poată comunica prin intermediul acesteia, al Scripturii, cu omul? Că “departele” gândurilor Sale, de care face pomenire Isaia ( „Ci cât Sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât Sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” Isaia 55:9), nu e de natură spaţială cantitativă (El nu gândeşte în termeni de spaţiu şi timp, doar S-a tradus pe limba noastră), ci spirituală, mai degreabă intelectuală, calitativă?
De fapt nu între modurile de funcţionare a gândirii se face deosebire, ci între “calibrele” lor. Aşa că, păstrând proporţiile, încerc să explic un act anume al lui Dumnezeu pe care omul îl repetă la dimensiunea lui, închipuindu-se şi încoronându-se stăpân…
E vorba despre actul creaţiei. Orice artist ştie că opera sa va fi receptată de semenii lui. Orice scriitor, muzician, pictor, etc. Aşa că se va strădui să obţină un anumit efect, cel dorit de el, în mintea celuilalt. Are el “harul” acesta… El lucrează – şi ştie asta! – cu mintea celuilalt. Sigur că nu toate minţile vor fi deschise pentru demersul lui. Dar el va încerca. Are această datorie, dacă nu vrea să-şi îngoape talantul şi să-şi irosească viaţa. Ca urmare, apare un spectru larg de poziţionări, relativ la lucrarea lui. Unii îl îmbrăţişează pentru ea, alţii doar îl salută, iar alţii îi întorc spatele. Motivele sunt date nu în ultimul rând de nivelul cultural al receptorului, de gradul lui de pregătire. Aşadar putem spune că artistul… “lucrează cu materialul clientului”… şi trebuie să ţină seama de asta.
Aşa şi Dumnezeu. El ştie foarte bine acest lucru. Ştie că “poezia” Sa va trebui să fie îmbrăţişată de mintea omenească. Aşa că a scris-o pe înţelesul tuturor într-o Carte. Aţi citit-o? Acolo e despre Sine şi despre lume, despre asemănări şi deosebiri…
A lăsa Cartea deoparte pentru “cronicile literare” croite pe marginea ei şi intitulate atât de orgolios “sfânta tradiţie” e ca şi cum aş încerca să-l cunosc pe Nichita Stănescu şi opera lui fără să citesc ceva scris de mâna lui, doar din tot felul de cronici… Nu, el nu a fost nici măcar aşa cum îl arată casa memorială, ci a fost viu!
Tradiţia e despre ceva mort. Dumnezeu e VIU! Şi lucrează cu mintea omenească. Îşi poate răsădi acolo “poezia” mântuirii Sale, sau nu.
Pur şi simplu ai de ales: mort sau viu. Nu e cale de mijloc. Eu L-am ales pe Dumnezeul Scripturii, pe Dumnezeul cel viu.
(autor: Ionatan Piroşca)