Acum 30-40 de ani, revistele sexy erau vândute numai în subteran, în gările de metrou. Erau vândute în magazinele pentru „adulţi”. Era ruşine să fie expuse pe tarabele vânzătorilor de ziare de la suprafaţă. De cumpărat, acolo unde erau expuse, le cumpărau doar bărbaţii, şi nu orice bărbat. Unul care se respecata, un familist nici măcar nu le privea pe tejghea. Unii burlaci, divorţaţii, marinarii, şi de obicei bărbaţi care aveau şi alte vicii (beţivi, certaţi cu legea, drogaţi, oameni fără căpătâi) era amatorii de „playboy” şi „hustler”. Ei şi-au amorţit conştiinţa prin alte mijloace şi acum a cumpăra o revistă sexy sau a viziona un film porno la un magazin pentru adulţi nu mai era o problemă.
Acum, „sexy” s-a strecurat din subsol la suprafaţă folosind lumina zilei. Revistele acestea le găseşti în magazinele universale lângă casierie. E adevărat că-s învelite într-o folie de plastic opac ca să nu se vadă coperta, dar ele sunt acolo! La ieşirea din magazin, înainte de a plăti, pe furiş, unii cumpără astfel de reviste ca un ultim articol fără de care cumpărăturile ar fi fost incomplete!
Dar nu doar acolo sunt pozele sexy! Ecranele televizoarelor transmit pe canalele lor tot felul de emisiuni cu femei pe jumătate dezbrăcate. Sunt o mulţime de telenovele cu secvenţe lascive, imorale, cu un puternic conţinut sexual. Apoi sunt programele pentru tineri, cum ar fi MTV. Acum că e vacanţa de vară, studenţii şi studentele petrec în diverse staţiuni pentru tineret. Concursuri de tricouri ude ale fetelor (desigur, fără sutien pe sub tricouri), concursuri de sărutat, de băut bere, de… alte porcării! Lângă ele există canalele pe care le plăteşti: HBO, SHOWTIME, STARZ, etc.
„Sexy” nu mai e la subsol! S-a urcat la suprafaţă, ne atacă de pretutindeni şi nu mai e o ruşine. E dimpotrivă ceva acceptabil, ceva distractiv, ceva obişnuit. Acum, altceva s-a coborât la subsol. Creştinismul. E o ruşine să fii creştin! Să admiţi în public că tu crezi în Dumnezeu, că te rogi zilnic, că frecventezi biserica. Că doreşti să-ţi creşti copiii în frica de Domnul. Că nu participi la potopul de desfrâu din jurul tău, că dezaprobi păcatul şi etalarea neruşinată a acestuia. Dar cea mai mare ruşine este să fii creştin fundamentalist! Asta întrece orice! Dacă eşti creştin căldicel, mai merge; dar dacă eşti fundamentalist, eşti intolerant, înapoiat, inflexibil. Un băiat care a terminat liceul săptămâna trecută şi a fost premiantul clasei nu a fost lăsat să-şi ţină discursul de sfârşit de an pentru că în el studentul mulţumea şi lui Dumnezeu pentru reuşitele sale la învăţătură. Asta e ruşine! Este inacceptabil!
Trăim într-o lume pe dos. Oare cât se mai poate contorsiona până se va rupe de tot? Oare câtă stricăciune se mai poate îndura până va ajunge la Dumnezeu păcatul nostru? Şi ce putem face noi, fundamentaliştii? Să ne consolăm cu gândul că subsolul ne aparţine? Sau să ne zbatem să fim acceptaţi la suprafaţă? Să organizăm marşuri, demonstraţii? Să scriem scrisori şi să strângem semnături pe ele? Sunt şi astea forme care uneori dau rezultate. Dar este asta suficient? Cum putem ţine cetatea noastră pe munte, pentru a fi văzută de toţi? Cum putem păstra flacăra aprinsă ca să lumineze pe toţi cei din casă? Dacă vom găsi răspunsul la aceste întrebări, atunci vom rezolva o mare problemă a zilelor pe care le trăim. Vom putea pune sare în lume şi astfel vom putea opri stricăciunea şi întoarce lumea cu susul în sus!
(autor: Ted Doru Pope)