Unde Se afla EL?

— Băieţaş, dacă îmi arăţi unde Se află Dumnezeu, am să-ţi dau un măr! – astfel încerca un preot dintr-un sat de munte să verifice cunoştinţa în materie de religie a unui puşti, crescut la oraş şi venit în vacanţă la bunici.
Puştiul zâmbi şiret şi spuse preotului:
— Iar eu am să vă dau un coşuleţ de mere din grădina bunicilor mei, dacă-mi arătaţi unde NU Se află Dumnezeu…
Regele şi psalmistul David spune în Psalmul 139:

„Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte,
şi-Ţi pui mâna peste mine…
Unde mă voi duce departe de Duhul Tău,
şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
 Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; 
dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
dacă voi lua aripile zorilor
şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, 
şi acolo mâna Ta mă va călăuzi
şi dreapta Ta mă va apuca” 
(Psalmii 139:6,7-10) 
La fel şi prin profetul Amos, Dumnezeu, vorbeşte poporului său neascultător:
„…nici unul din ei nu va putea să scape fugind, şi nici unul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. De ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci săbiei să-i piardă…” (Amos 9:1-4). 
Puştiul avea mare dreptate: Dumnezeu e pretutindeni. Iar marea problemă a omenirii este nu cum să-L găsească pe Dumnezeu, ci cum să se ascundă de El.

(autor: necunoscut)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *