Hai noroc!

Există în centul oraşului nostru o toaletă publică. Povestea ei – numai anecdotă, sau nu chiar – sună cam aşa: se zice că un grec pripăşit pe meleagurile noastre, un om care a crezut în noroc şi şi-a tocat averea la tot felul de jocuri, fără să ajungă vreodată să se îmbogăţească, a mizat, chiar şi pe patul de moarte, pe un bilet de loterie, rugându-se, ca întotdeauna, norocului. De data asta zeul i-a fost favorabil şi omul a câştigat o mare sumă de bani. Dar cum tocmai urma să-l întâlnească personal pe acest zeu al lui, a lăsat banii cu limbă de moarte pentru construirea toaletei publice, ca toată lumea să vadă ce hazna e norocul!

Românii se închină azi norocului mai mult ca oricând. Firmele uzează de religia asta a oamenilor pentru atragerea clienţilor, oferindu-le altare sub capacele de bere, pe etichetele de cafea, până şi pe abţibildurile petru copii. E aşa în toată lumea, nu numai la noi. Nu mai vorbesc de cazinouri, sau alte asemenea.
Zarurile sunt cuburi făcute să stea în echilibru. Dacă le arunci, ele vor cauta echilibrul. Aşa că întotdeaua vor avea o faţă ascunsă… Exact aceea pe care se bazează echilibrul. Aceasta întotdeauna pierde, la oameni. Oamenii mizează mereu pe ce se vede, pe ceea ce e mai neimportat în menţinerea acestui echilibru. Apoi, acolo unde ceva se pierde, se acunde, nu e lucru bun, nu? E corect să mizăm pe ce nu se vede?

La Dumnezeu, nimic nu poate fi ascuns. “Dar şi El a folosit zaruri!” vor spune unii. Ce erau Urim şi Tumim? N-au tras soldaţii romani la sorţi petru cămaşa lui Christos?… că aşa ne spune Biblia. Ucenicii n-au ales prin tragere le sorţi un alt tovarăş în locul lui Iuda? Ce, noi nu putem face tot aşa? Ba da, dar numai dacă ştim exact Cine controlează „faţa ascunsă”… Soldaţii romani s-au jucat ca să împlinească o profeţie de care habar n-aveau…

Nu ştiu, nu e uşor de înţeles. Ce spun, aia cred şi aia trăiesc.

Dumezeu a creat un univers care poartă în sine legile Lui şi pe care îl guvernează. El intervine după planul Lui. Ele însele, aceste legi, slujesc planului Lui. El stie cine e soldatul roman care e demn să poarte cămaşa lui Christos şi arată asta zarurilor care se învârtesc. Tradiţia spune că acest om a devenit ucenic al Lui.
El ştie pe cine să lege şi pe cine să dezlege, ca planul Lui să meargă înainte. Dumnezeu nu are gustul riscului, al aventurii, nu e inconştient şi nu face experienţe. El este Însuşi planul Lui perfect. Nu ajunge?

“Dar pe voi, care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel Sfânt, care puneţi o masă „Norocului” şi umpleţi un pahar în cinstea „Soartei”, va sortesc sabiei, şi toţi veti pleca genunchiul ca sa fiţi junghiaţi; căci Eu am chemat, şi n-aţi răspuns, am vorbit şi n-aţi ascultat, şi aţi făcut ce este rău înaintea Mea, şi aţi ales ce nu-Mi place.” Aşa spune El prin prorocul Isaia (Isaia 65:11-12). Îi plac Domnului feţele văzute de om ale zarurilor? Problema e nu că se aduce închinare „Norocului”, sau „Soartei”, ci că sunt părăsite şi uitate „Muntele Său cel Sfânt” şi chemarea Lui, fapt care duce la alegerea unora dintre „feţele văzute” ale zarurilor, la neascultare…

Păi dacă El vorbeşte de soartă (“vă sortesc…”), cum să nu cred eu că există aşa ceva? Dar cum vorbeşte despre ea? Îi place Lui credinţa oamenilor în ea?

Adevărata „Soartă” e Legea Lui care spune clar: ce nu e alb, e negru. (Alba-neagra lui Dumezeu!). Zarurile au o faţă pe care tu n-o vezi, dar care există. Acolo e vorba Lui, e Legea Lui, e Înţelepciunea Lui. Cine nu răspude chemării Lui, nu va vedea niciodată aceasta faţă. Cea mereu câştigătoare. Singura mereu câştigătoare. Poate că doare uneori, poate că adesea e greu de dus. Dar este faţa câştigătoare.

“Voia minţii păcătoase” este faţa care se vede a zarului. Ea poate să arate într-un fel sau altul, zarul oricum va fi în echilibru, echilibrul e Legea instituită de Dumezeu. Nu valoarea pe care mintea pacatoasa o dă feţei care se vede…

(autor: Ionatan Pirosca)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *