Continue reading →

Se spune ca un crestin a fost odata la un frizer pentru un “tuns si ras”. Cum se intampla de obicei, cei doi au inceput un dialog si au discutat despre o multime de lucruri. In general, cei doi au fost cam de aceiasi parere, dar cand au ajuns la subiectul credintei, frizerul s-a grabit sa spuna categoric: “Eu nu cred ca Dumnezeu exista!”

“De ce spui asta?”, l-a intrebat omul nostru.

Continue reading →

“Prin credinţă, Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, mişcat de teamă, a pregătit o corabie ca să-şi scape casa; prin ea, el a condamnat lumea şi a ajuns moştenitor al dreptăţii care vineprin credinţă.”

Tot ce trebuie să ştiu despre viaţă poate fi învăţat de la arca lui Noe Continue reading →

Odata, pe inserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case, bucurandu-se de racoarea serii. In apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea il vazu pe taranul nostru si se gandi:

“Omu’ asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cat e ziua de mare lancezeste pe pragul casei…”

Continue reading →

In urmă cu mult timp, în nordul Chinei trăia un bătrân a cărui casă era orientată spre sud. în faţa uşii casei sale se înălţau două vârfuri muntoase: Taihung şi Vangvu. Acestea închiseră accesul spre sud, iar razele soarelui nu puteau ajunge în casa lor.

Bătrânul împreună cu fiii săi se apucară serios de treabă: voiau să mute munţii din loc cu lopata. Vecinul lor se uită la ei şi dădu din cap: “Cât de nebuni sunteţi! strigă el. Este absolut imposibil să mutaţi din loc aceşti munţi uriaşi”.

Continue reading →

Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei.

Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte.

De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis: “Doamna, dar sunt puse invels…” Intr-adevar, erau pe picior gresit…

Continue reading →

O femeie avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, cobiliţă, cum numesc muntenii instrumentul ăsta de transport, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era întreg. Cel întreg îşi făcea pe deplin datoria: îşi purta până acasă întreaga cantitate de apă… pe când cel crăpat ajungea mereu acasă cu doar jumătate din apa cu care fusese umplut… Se simţea tare incapabil…

Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău fiindcă nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!

Continue reading →