Slujburger la McBiserică

Ultimii cincizeci de ani ne-au adus o lungă perioadă de pace şi bunăstare, de belşug chiar am putea zice fără să greşim comparându-ne cu zonele sudice ale mapamondului. Ţările creştine ale Europei şi Americii de Nord sunt în frunte la toate capitolele: cultură, nivel de trai, tehnologie, civilizaţie, asistenţă socială, stabilitate politică… Acest lucru a fost posibil în ciuda secularizării şi a îndepărtării permanente de Dumnezeu. Umbrela NATO sub care încercam şi noi să ne adăpostim este eficace împotriva ploilor care vin din afară însă inutilă în faţa şuvoaielor dezlănţuite sub ea. Şi oricum, este ridicol şi tragic în acelaşi timp să te aperi de ploaie când de fapt apa (în simbolistica Bibliei = lumea, lumescul, firescul) ne vine până la bărbie şi ne ia cu totul.

Exact valorile creştine care au făcut din naţiunile şi ţările care le-au promovat superlativul în domeniile de mai sus, exact acestea sunt astăzi ameninţate de “apă”. A curs multă cerneală din stilourile eseiştilor şi analiştilor politici pe tema comparaţiei dintre destinul Imperiului Roman şi cel al Americii ca exponentă a creştinismului. Fără să fiu partizanul şcolii lui Arnold Toynbee sau al ideilor despre “sfârşitul istoriei” ale lui Francisc Fukuyama, văd şi eu ceea ce vede toată lumea: întocmai ca şi Roma invadată de barbari, societatea euro-americană ce ţine să se intituleze creştină măcar din raţiuni istorice, acum la apogeu, dă semne de prăbuşire grabnică. Ce de eforturi pentru ca în constituţia Europei Unite sa fie introdusă recunoaşterea valorilor istorice ale creştinismului… Un fel de “a fost odată” şi atât…

Noua (dez)ordine morală?

Standardele morale sunt înlaturate ca învechite, depăşite de “noua ordine” ce trebuie instalată de la economia modială şi până la cel mai intim aspect legat de sexualitate la nivel de individ. Şi, bineînţeles că s-a purces la instaurarea acestei “noi ordin(i)e” – (ce mai porunceşte întunecimea sa, lucifer?…) cu acestea din urmă. Legile sunt schimbate pentru că mulţi oameni nu mai sunt dispuşi să le respecte nici măcar de formă. Până şi ardoarea catolicilor irlandezi, apărători până în pânzele albe ai valorilor familiei creştine, a capitulat necondiţionat de curând când, în mod oficial divorţul a fost legalizat. “În anumite condiţii” declară ruşinată legea adoptată… Evident că aceste condiţii se vor generaliza curând şi apoi pasul următor va fi făcut vitejeşte: legalizarea căsătoriilor dintre homosexuali, în centrul atenţiei în Canada şi SUA, apoi cum este de prevăzut, căsătoria dintre oameni şi animale – “un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru”… ajungerea mai repede în iad.

Este numai un exemplu şi înca unul nu chiar aşa de grav din suita (sau mai degrabă “coborâta”) crizei creştinismului naţiunilor creştine. Problemele sociale copleşesc guvernele, violenţa escaladează ameninţător, naţionalismul renaşte din propria cenuşă, migraţia a ajuns un fenomen incontrolabil… toate acestea crează un fundal de disperare surdă prin neputinţa de a găsi soluţii. Soluţii creştine!

Noi românii ne credeam la adăpost de flagelul drogurilor văzute doar în filmele americane. Mergeţi seara pe străzile din jurul Politehnicii sau în Grozăveşti sau pe lângă marile licee ale capitalei. Marfă pe alese… Alcoolism, SIDA, bordeluri, prezervative speciale “perfect bărbăteşti”, păpuşi gonflabile… La noi ca şi la ei. Care “ei”? Cum care? Creştinii. Ţările creştine, sau care susţin cel puţin ca au fost creştine şi şi-au păstrat fondul: SUA, Anglia, Franţa, Germania, Mama Rusie… Aici găsim absolut tot în acest domeniu “made in Lucipherr” şi face chiar parte din blazonul, din normalul unei societăţi libere. Unde NU găsim toate aceste “cuceriri” ale democraţiei creştine? Păi nu le găsim la musulmani de exemplu… Hopa!

Vreau să fiu înteles bine. Nu fac aici o analiză politică sau sociologică deşi nu m-ar împiedica nimeni şi ar fi chiar interesantă. Doar o atenţionare. O atenţionare pentru cei care gândesc în idei gata confecţionate, numai bune de “save as” pe dischetele minţilor virusate de maestrul tuturor înselatoriilor, “şarpele cel vechi”. Unii ca aceştia repetă de dimineaţa până seara că noi suntem deja creştini (unii numără şi anii de când Sf.Andrei a tras linie în acest domeniu) pentru ca seara să fie primii care urmăresc la TV emisiuni pe care dacă le-ar vedea vreun taliban rătăcit pe meleagurile noastre, ar crede că a nimerit în regatul lui Şeitan nu într-o ţară creştină “curată”.

Secularism “sfânt”

Lumea, zisă creştină, este puternic secularizată. Ce spun însă oamenii credincioşi, creştinii înşişi? Sociologul George Barna, într-o lucrare intitulată “Broasca în fântână”, observa: “Majoritatea celor care-şi afirmă deschis apartenenţa la creştinism, declară că, în momentele dificile ale vieţii, se încred mai degrabă în propriile lor puteri decât în Dumnezeu, pe care Îl percep ca fiind funcţional abia de la mormânt încolo, adică într-o viaţă viitoare…” George Barna continuă: “mai puţin de un sfert din aceştia cred că bisericile şi credinţa religioasă ar putea să-i ajute efectiv în momentele dificile ale vieţii lor” (pag.27).

Personal cred că în România lucrurile stau şi mai rău în această privinţă decât în Arkansas, aici unde trăiesc acum şi orice explicaţii s-ar da, numărul celor care frecventează constant serviciile religioase, insignifiant, raportat la cele douăzeci de milioane de români creştini, cum se declară, spune destul de mult. Şi dacă aceşti oameni nu fac nimic concret pentru Biserică, ascunzându-se după o altă frază “de-a gata” şi anume: “eu credinţa o am în suflet”, să vedem cum stau lucrurile şi din celălalt punct de vedere – ce face Biserica pentru ei?…

Scriitorul creştin dr.Leith Anderson, punând în discuţie diluarea până la extrem a mesajului bisericii creştine adresat lumii secularizate de astăzi, făcea următoarea remarcă în cartea sa “La rascruce de milenii”: “Viaţa este grea şi dezamăgitoare iar cei care mai frecventează biserica luptă prin aceasta pentru supravieţuire… Oamenii vin la biserică încărcati de poveri: familia, slujba, sănătatea, banii, relaţiile sociale, toate acestea în suferinţă şi ei caută aici răspunsuri. Aceste persoane – adaugă dr. Anderson – aşteaptă să găsească în bisericile creştine siguranţă şi sens vieţii”.

McBiserica secolului XXI

In aceste condiţii nu este surprinzător că Biserica a ajuns să fie un loc unde toată lumea aşteaptă de la ceilalţi sau “măcar” de la Dumnezeu rezolvare neîntârziată la toate genurile de probleme cu care vin încarcati de acasă. Un download spiritual de pe site-ul www.Biserica.org, apoi un save as într-un file periferic al minţii, în speranţa ca informaţia va fi utilizată mai spre bătrâneţe… Acum avem alte linkuri de accesat, nu-i aşa? Charles Colson compară această atitudine faţă de Biserică a creştinilor moderni cu comportamentul clienţilor care se cred la McDonald’s – imperiul fast food-ului, servirii rapide. El a inventat cuvântul McChurch, adică McBiserică. Ceea ce caută “clienţii” Bisericii este o servire rapidă, gen “ieftin, practic şi elegant”. Oamenii vor o religie care să-i facă să se simtă bine şi nu doresc o biserică incomodă care le-ar cere sacrificii sau schimbări ale obiceiurilor personale. Şi fără chestii gen pocăinţă sau păzirea poruncilor, că nu-i mai vezi în rândurile enoriaşilor. Nici măcar de Crăciun sau de Paşte.

Aici s-ar putea face o mică distincţie de nuanţă între credinciosul de tip ortodox, care vine la biserică pentru a-şi linişti sufletul, pentru a-şi încarca bateriile, pentru a-şi spăla inima (am auzit de foarte multe ori aceste expresii aşa că le folosesc şi eu aidoma…) şi credinciosul de tip evanghelic care este îndemnat să se implice direct în activităţile bisericii locale deşi, practic, de cele mai multe ori sfârşeşte prin a fi doar un simplu consumator pasiv de predici după cum primul este consumator de slujbe arhiereice. Dar în esenţă situaţia este cam aceeaşi în ambele cazuri: în societatea aceasta de consum unde trăim şi noi creştinii români, biserica începe şi ea să fie socotită ca un produs de consum. Mă duc acolo ca să mi se dea. Să mi se dea mie! Iau ceea ce cred eu că mi se cuvine. Mentalitate consumatoristă. Un creştinism bazat pe nevoi unde mă duc să privesc, de unde trebuie să capăt: predici sau slujbe deosebite, muzică, ambianţă, “holy entertainment”… . Iar acest tip de creştinism poate degenera cu uşurinţă într-un egoism materialist – dacă-mi permiteţi această expresie ce frizează tautologicul.

– “Părinte te rog să-mi iei comanda: două big-slujbe şi o anafurola, la pachet că mă grăbesc!” Sau:
– “Pastore, repede o Mc predică şi toarnă-mi şi o Mc muzică la final dar să nu depăşească o oră că n-am timp”.

Că doar aşa este la McChurch – McBiserică.. Rapid. Şi “koşer”. Iar cel care este bogat, care s-a îmbogatit şi nu duce lipsă de nimic, pleacă de la Mc “auto-iluzionându-se singur cu propria sa minte” (sic) că s-a săturat, că e bine, că nu mai trebuie ca acasă să bucătărească, să aşeze masa înaintea Musafirului care bate cam insistent la uşă să-I suporte privirile directe, să mai şi spele vasele după aceea… Aşa, la fast spiritual food … hap-hap şi gata…

“…Şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol… Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc.3,17.20). Creştinismul nostru falimentar, de consum, trebuie să fie înlocuit cu o relaţie personală cu Isus Christos. A sta la masă cu El înseamna a ne hrăni din pâinea Cuvântului faţă în faţă cu Musafirul ce doreşte să locuiască permanent în casa sufletului nostru. Accentul nu mai trebuie să cadă pe ceea ce pretindem de la biserică, în grabă consumatoristă săptămânală ci, pe ceea ce primim pe îndelete, zilnic, la masă cu Isus. Indepărtaţi muşamaua scorojită şi aşterneţi albul de sărbătoare! O muzică plăcută, de atmosferă, liniştită şi spirituală, uşa “cămăruţei” încuiata şi larg deschisă uşa sufletului pentru că El, Isus, Musafirul de fiecare seară, este dispus şi astăzi să cineze cu mine.

Iar la biserică sărbătoarea să se amplifice de şapte ori, câte zile am aşteptat să împartasesc şi prietenilor mei cum este să primeşti doar ca să ai de unde da.

(autor: Ovidiu Rădulescu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *