Noi, balenele, suntem superlative vii. Te-ai fi aşteptat la aşa ceva din partea noastră? De aceea vreau să îţi explic cu ce capacităţi şi cu ce caracteristici speciale ne-a înzestrat Creatorul pe noi balenele, caracteristici care nu mai există nicăieri, în toată fauna.

De exemplu, ştiai că:
• Există balene care pot mânca în timp ce înoată cu 10 km/h, se deplasează constant cu 35 km/h, şi pot accelera până la 65 km/h?
• Există balene care pornesc în fiecare an într-o călă-torie de 10 000 km, ca păsările călătoare?
• Există balene care pot să compună?
• Există balene care expiră aerul la o înălţime de 15 m?
• Există balene care, cu 3 000 m adâncime, deţin recordul la scufundare?
• Există balene cu o capacitate motrică de 850 kW (autoturismul tău de categorie mijlocie are numai o zecime din ea)?
• Există balene cu un volum pulmonar de peste 3 000 l (plămânul vostru are o capacitate de 4 l, maximum 7 l)?
• Există balene care, cu 42 % grăsime, deţin recordul de grăsime a laptelui de mamă (mama ta, cu 4,4 %, ajunge la o zecime din această valoare)?
• Există balene a căror limbă este aşa de mare, cât doi cai maturi?
• Există balene a căror aortă are un diametru de 50 cm, ceea ce corespunde unei conducte de canalizare?

Continue reading →

Noi libelulele (Odonata) aparţinem celor mai deosebite făpturi din lumea insectelor. Noi zburăm, vânăm, ne împerechem şi depunem ouă. Totul facem înaintea ochilor voştri. Ceea ce vă place cel mai mult la noi sunt zborurile artistice. Intr-adevăr, îţi pot numi nouă feluri diferite de zbor pe care le executăm ireproşabil: zbor obişnuit, zbor de vânare a prăzii, zbor în teritoriul nostru, zbor de ameninţare, zbor la împerechere, zbor pendular, zbor în valuri, zbor de menţinere – şi să nu uit – diferitele feluri de zbor înapoi.

Dintre cele 800000 de feluri de insecte, noi suntem considerate zburătoare artistice. In zilele însorite de vară putem să zburăm deasupra unui lac, abia mişcându-ne aripile. Dacă am văzut o insectă cu care ne hrănim, o şi înşfăcăm dintr-o dată, printr-o manevră rapidă. Dacă apare un rival, ne înşurubăm în aer şi îl îndepărtăm imediat. Planăm sau zburăm elegant chiar şi printre vegetaţia deasă de baltă, fără a ne atinge de ceva cu aripile noastre sensibile. Ai înţeles deci, deasupra apei noi suntem stăpânii aerului. Noi ne deplasăm ca nişte elicoptere silenţioase. La o frecvenţă de 30 de bătăi din aripi pe secundă nu facem nici un zgomot care să fie receptat de urechea ta.

Continue reading →

Un studiu aflat aici afirmă că omul are o memorie mult mai mare decât s-a crezut până-n prezent.

A-ţi aminti şi a uita, două binecuvântări ale memoriei!  Câteodată memoria ne joască feste: ne lasă păgubaşi când am avea mai mare nevoie de ea.  Plec adesea de acasă cu sentimentul că am uitat ceva esenţial pentru ceea ce urmează să fac în ziua respectivă.  Adesea se dovedeşte că am uitat ceva ce anterior am încredinţat memoriei spre aducere aminte, dar în clipa plecării nu mi-a venit în minte decât printr-un sentiment că ceva îmi lipseşte.

Incerc, nu odată, să-mi amintesc de numele unor pesoane ce nu le-am văzut mai demult!  A, cu numele eu sunt extrem de uituc!  Uit numele la 5 minute după ce mi-a fost prezentată o nouă persoană.  Şi mi-e penibil să întreb din nou numele.  Recurg la „dragă” sau „omule” sau altceva pentru a-mi ascunde scăparea memoriei.  în schimb, nu uit feţele.  Dacă am văzut o faţă… n-o mai uit!

Continue reading →

Tatăl meu a venit în zbor, având în ciocul lui hrană gustoasă. Prada îi atârna în ambele părţi ale ciocului. Imediat mi-am deschis ciocul cât am putut de mult. Dar nici prin gând nu i-a trecut să îmi dea din hrana adusă. Lacomă să ajung la pradă, am alunecat peste marginea cuibului. In această clipă el s-a retras, iar eu am căzut din cuib, ţipând. Pentru un moment încercasem să mă prind cu ghearele de el. Bătând din aripi disperată, mă prăbuşeam tot mai jos. Insă înaintea impactului cu pământul mi-am dat seama că pot să zbor. Cu un zbor nesigur, l-am urmat pe tatăl meu în pomul apropiat. După ce m-am odihnit puţin, m-am încumetat să sar singură jos. Acum zburam urmându-l pe el, imitam toate curbele, toate mişcările lui, în sus şi în jos. Mai târziu am încercat să ajung iarăşi în cuib, dar nu am reuşit de prima dată. Abia când mi-a ajutat tata am reuşit, şi gâfâind de oboseală, m-am târât în cuibul lipit de perete.

Numele meu

Eu sunt o rândunică («Delichon urbica»). Numele l-am primit de la culoarea penelor din partea inferioară, care sunt de un alb imaculat, în contrast cu lăstunul, ruda mea. De el mă deosebesc şi prin coada mea, care arată mult mai frumos fără săgeţile alea lungi, nu este aşa? Eu îmi clădesc cuibul lipit de zidul caselor, sub streaşină, sau în grajdurile animalelor. Numele meu latin demonstrează că şi oamenii de ştiinţă sunt doar oameni. De fapt el vine din cuvântul grecesc «he chelidon» ce înseamnă simplu rândunică. Insă cineva a inversat literele şi din «chelidon» a făcut «delichon», ceea ce nu are nici un înţeles. Pentru că eu trăiesc în apropierea oamenilor, documentează cuvântul «urbica», ce înseamnă urban, aparţinând de oraş.

Continue reading →

Reporterul Charles Q. Soi scriind pentru LifeScience spune că pământul emite un zumzet continuu format dintr-o mulţime de sunete imperceptibile pentru urechea omului.  Zumzetul acesta este ca o simfonie a cărei origine este necunoscută.

Cercetătorii au descoperit doar nişte oscilaţii puternice care au forma unor inele şi care par a fi conectate cu acest „glas” al pământului.

Cred că nu degeaba spunea Isus că pieterle vor striga! (Luca 20:40).  Habacuc spune şi el că piatra din mijlocul zidului strigă (2:11).  Iar Pavel spune că întreaga natură (fire) suspină şi suferă durerile naşterii (Rom 8:22).  Sau poate simfonia pământului este un ecou la „glasul Domnului” (Ps 29) deoarece „în locaşul Lui, totul strigă „SLAVĂ!” (Ps 29:9).

Continue reading →