Există un verb în limba română, un verb folosit tot mai puţin astăzi, de care lumea se pare că a uitat – verbul “a sta”. Expresiile în componenţa cărora intră acest verb sunt interesante, deoarece caracterizează foarte bine societatea de astăzi. Astfel, azi se foloseşte tot mai puţin expresia „stăm la masă”; a fost înlocuită cu „mergem să mâncăm”. Mulţi nu mai au timp să stea la masă: singuri sau împreună cu familia. Nefericită invenţie sandvişul, pe care poţi să-l mănânci mergând, în timp ce alergi să prinzi autobuzul sau în faţa calculatorului, în timp ce, cu mâna rămasă liberă, termini de scris raportul pe care-l aveai de făcut şi îl trimiţi pe mail; sandvişul, pe care poţi să-l laşi neterminat şi să-l bagi la loc în geantă pentru mai târziu, când o să ai mai mult timp (dacă o să ai)! Aceasta-i realitatea! Nu mai avem timp să stăm să mâncăm. Mesele se iau din mers sau se înlocuiesc cu doi litri de Coca-Cola şi trei cafele (pentru energie) şi gata, a trecut ziua! S-au inventat şi celebrele fastfooduri, care să te ajute să mănânci rapid (fast). Dar omul sigur nu se va opri aici. În curând, mesele vor consta într-o pilulă energizantă luată dimineaţa. Imaginaţi-vă cât timp vom avea atunci ca să muncim!
Ce s-a întâmplat cu expresia „stăm de vorbă”? Păi, cine mai are timp să stea de vorbă? Cine mai are timp să iasă cu prietenii într-un parc sau la un picnic la munte? Cine mai are timp să petreacă o seară cu familia, stând de vorbă despre problemele care se ivesc? E mai uşor să le amânăm pe toate pentru concediu: „Las’ că ne relaxăm în concediu, discutăm despre toate problemele, mergem să vizităm locuri, să ne recreăm, să…” Unde sunt şezătorile de altădată (care, apropo, vin de la un verb sinonim –”a şedea”)? Ca să compensăm, ne-am luat abonamente de telefon cu multe minute incluse şi, cu cât sunt mai multe minute incluse, cu atât mai rar ne vedem cu prietenii.
Ce s-a întâmplat cu expresia „stau şi eu puţin întins în pat după masă”? Mulţi oameni visează la opt ore de somn în timpul nopţii, iar eu vorbesc de siesta de după masă!? Păi, dacă nu e masă, de unde siestă? Iar, în ce priveşte somnul, ce bine că e aglomeraţie în oraş şi că facem o oră şi jumătate până şi de la serviciu, pentru
că aşa putem să compensăm cele cinci ore de somn în pat cu două-trei ore de somn pe scaun în autobuz şi ne facem şi noi norma de somn pe zi! Poate încă vi se pare o glumă. Poate consideraţi că nu sunteţi în situaţia asta şi că nu o să ajungeţi niciodată în situaţia asta. Mai gândiţi-vă!
Când a fost ultima oară când aţi muncit doar opt ore pe zi? Acum o săptămână? Acum o lună? Sau poate că aţi muncit dintotdeauna mai mult de opt ore pe zi. Când a fost ultima oară când aţi ajuns acasă la cinci după-amiaza sau la şase şi aţi mai avut timp şi energie să vă jucaţi cu copiii? Psihologii vorbesc de mult despre dependenţii de muncă, iar limba engleză a inventat chiar şi un cuvânt pentru astfel de persoane – workaholic (o combinaţie între work – „a munci” şi alcoholic – „alcoolic”). Vă place la serviciu? N-aţi mai pleca de acolo? Nu puteţi sau vă e jenă să-i spuneţi „nu” şefului atunci când vă dă o sarcină în plus, chiar dacă aveţi deja mai multe sarcini decât puteţi îndeplini? Vă culcaţi aproximativ la miezul nopţii? Dacă răspunsul dumneavoastră a fost „da”, atunci sunteţi deja un workaholic.
Există însă şi o dimensiune spirituală a acestei goane nebune. Omul nu a fost făcut să muncească non-stop. Dumnezeu a pus în el un ritm biologic inexplicabil altfel: acela de a munci şase zile şi a se odihni a şaptea zi. Organismul uman funcţionează cel mai bine în sistemul acesta săptămânal, în care o zi trebuie să fie destinată odihnei. Şi pentru ca omul să respecte acest ciclu, Dumnezeu a învestit ziua aceea a şaptea cu o semnificaţie spirituală: ea avea să fie ziua rezervată relaţiei om-Dumnezeu, avea să fi e o zi în care omul să se deconecteze de la toate problemele lui de pe parcursul săptămânii, concentrându-se asupra relaţiei cu Dumnezeu. O ocazie pentru creier şi pentru organism, cu totul, de a se revigora, iar pentru om, de a se reface ca să poată da piept cu problemele săptămânii următoare.
Dar există cineva care încearcă din răsputeri să strice ordinea lăsată de Dumnezeu. A încercat prin Revoluţia Franceză să instituie săptămâna de zece zile şi a dat greş. Acum încearcă să anuleze săptămâna, ciclul biologic stabilit de Dumnezeu, prin silirea omului la muncă continuă, fără weekenduri, cu program de lucru cât mai prelungit.
Te invit să redescoperi plăcerea de a sta de vorbă ore în şir cu cineva, de a sta la masă, de a dormi în pat, şi nu pe scaun la birou. Te invit să redescoperi plăcerea de a avea timp şi pentru tine. Sunt oameni care s-au oprit la timp din iureşul muncii şi şi-au refăcut viaţa, sunt oameni pe care moartea i-a oprit din iureşul muncii şi a fost prea târziu.
Tu cum alegi să fii oprit?
(autor: Cristinel Sava)