Oare ce putem învăţa din istoria Titanicului? în acest eseu vom analiza una dintre bine – cunoscutele întâmplări din istorie. Cred că din istorie se pot învăţa multe, mai ales atunci când aplicăm principiile Cuvântului lui Dumnezeu la întâmplarea pe care o studiem.
în 1985 s-au descoperit rămăşiţele marelui vas Titanic. Acestea au fost sub ape, la o adâncime de 13. 000 de picioare, timp de peste şaptezeci de ani. întreaga istorie a Titanicului este fascinantă şi plină de suspans. De asemenea, sunt o mulţime de lecţii pe care le putem învăţa din experienţa Titanicului şi a celor care au fost la bord.
Unii poate ştiu deja că Titanicul a fost construit în Belfast într-un timp record. De fapt, Titanicul era una din cele două nave construite de White Star Lines. Titanicul era o navă avansată pentru zilele sale. Avea un sistem electric complet. Avea un radio telegrafic cu un cod Morse. Era o adevărată capodoperă de artă.
Căpitanul vasului se numea John Smith. Era la vârsta când se apropia de pensie. Dorind să-l onoreze, constructorii vasului l-au lăsat să conducă croaziera inaugurală a Titanicului peste Oceanul Atlantic. Smith era genul de om arogant. Era sigur că vasul Titanic este invincibil, atunci când reporterii i-au luat interviu.
Unul dintre reporteri l-a întrebat: „Este adevărat că Titanicul este invincibil?”. Smith a răspuns: „Nici măcar Dumnezeu nu poate scufunda acest vas!”. O doamnă care a ascultat interviul şi a auzit afirmaţia lui Smith a refuzat să mai plece în voiaj spunând: „Dumnezeu nu va îngădui unui om slab să-şi trosnească degetele în faţa Lui!” Fiica acestei doamne, pe nume Emma Wolf, este încă în viaţă.
Căpitanul Smith dorea să se retragă în culmea gloriei, şi nu dorea doar să traverseze Atlanticul, ci să-l traverseze într-un timp record! Titanicul avea trei elice uriaşe şi patru coşuri pentru fum. Aşa că atunci când a pornit, nava înainta repede.
Titanicul a fost singura navă din istorie care a avut lumină continuu la bord.
Exista un circuit electric într-una din camere care a luat foc, dar echipajul vasului a preferat să închidă uşa şi să lase ca acest mic foc să mocnească şi să ardă tot timpul călătoriei pe mare. Ei nu au vrut să supere pe oameni, aşa că nu au spus nimic despre aceasta. Au ascuns această problemă aşa cum unii oameni îşi ascund păcatele, apoi pleacă încrezători pe drumul lor către ceruri, sperând că nu vor avea probleme. Ar fi mult mai bine dacă în loc să facă aceasta le-ar mărturisi şi prin credinţă ar primi victoria de la Marele nostru preot! în loc de a face aceasta, mulţi oameni încearcă să-şi ascundă păcatele lăsându-le să mocnească în sufletul lor!
Titanicul a fost numit febleţea milionarilor. Tot echipamentul era de lux, chiar şi pentru standardele de astăzi. Atunci a avea o piscină pe bordul navei era cu adevărat ceva extravagant. Titanicul avea o piscină de mărimi olimpice, o frizerie, o sală de gimnastică, un salon de înfrumuseţare, o pistă de alergare în jurul vasului, etc.
Titanicul a plecat pe ocean în anul 1912. La acea dată în America de Nord erau doar 40 de milionari, azi sunt mii de milionari. Dintre cei patruzeci, doisprezece erau pe vas pentru voiajul inaugural. Poate că veţi recunoaşte numele unora dintre ei.
Unul dintre nume era Molly Brown, o doamnă care moştenise o mină de argint de la familia ei. Un alt nume era John Jacob Astor, cel care a construit un hotel numit Waldorf Astoria, în New York City.
în drumul său peste Atlantic, Titanicul a trecut şi pe lângă câteva vase. Unul dintre ele era vasul California. Marinarul care era la radioul vasului California a trimis un mesaj celor de pe Titanic, spunându-le că merg prea repede şi se îndreaptă spre o zonă unde sunt multe aisberguri. Dar cel care se afla la radioul de pe Titanic nu a auzit mesajele de avertizare, pentru că era prea ocupat să transmită mesajele milionarilor către brokerii lor, către bănci şi către familiile acestora. El aşeza în teancuri mesajele pe care le primea şi tocmai mesajul, care s-a dovedit mai târziu că era cel mai important dintre toate, a fost neglijat.
Asemenea acelui marinar de la radioul navei Titanic sunt mulţi şi astăzi. Ei sunt aşa de îngrijoraţi de posesiunile lor şi de lucrurile pe care le au că sunt prea ocupaţi pentru a mai asculta mesajul Evangheliei, care le-ar descoperi dezastrul pe care îl au în faţă, dacă nu se vor întoarce de la păcatele lor, acceptând să facă legământ cu Dumnezeu prin credinţă.
De cinci ori în acea zi marinarul de la radioul navei California a trimis acelaşi mesaj de avertizare: „Mergeţi prea repede şi vă îndreptaţi spre aisberguri!” în cele din urmă operatorul de pe Titanic a auzit mesajul, dar a fost aşa de nebun, că a trimis înapoi următorul mesaj: „Te-am auzit! Dar ai face mai bine să-ţi ţii gura!” Operatorul radioului de pe nava California nu trebuia să închidă radioul său până la miezul nopţii. Era 11:20 când a primit răspunsul acela obraznic de pe Titanic. Aşa că, de supărat ce era, a închis radioul. Cât de trist! Doar câteva minute mai târziu, Titanicul s-a lovit de un aisberg. Şi atunci când au cerut ajutor nu a mai fost nimeni să-i asculte.
De-a lungul vieţii noastre Dumnezeu ne trimite tot felul de mesaje prin care să ne atragă atenţia. El ne spune: „Hei! Mai bine o laşi mai uşor! Mai bine ai fi mai atent la ceea ce faci, la cea ce crezi, şi încotro te îndrepţi!”
Şi deseori oamenii spun Duhului Sfânt: „Nu vrei să mai taci odată?” sau pur şi simplu „Lasă-mă în pace!” Uneori Dumnezeu ne vorbeşte despre lucruri din viaţa noastră care trebuie schimbate. Dar noi nu vrem să mai ascultăm sfatul Său şi nici măcar să mai auzim vocea Sa.
în 1 Timotei 4: 2, Pavel vorbeşte acelora care sunt însemnaţi cu fierul roşu în însăşi cugetul lor, dar aceştia nu se lasă convinşi că sunt păcătoşi. Acesta este păcatul de neiertat.
Titanicul a fost construit cu 16 compartimente etanş diferite, care erau independente unul de celălalt. Vasul era înalt cât 12 etaje şi mai lung decât două terenuri de fotbal. Era enorm. în noaptea în care ei s-au lovit de aisberg, cineva era în aşa numitul „cuib de cioară” al vasului. Dar totul s-a întâmplat aşa de repede, că marinarul din „cuibul de cioară” nu a mai putut anunţa nimic şi mulţi oameni, care se aflau în camerele de jos ale vasului, s-au înecat fără să ştie vreodată de ce anume s-au lovit.
Câţiva oameni au urcat scările la nivelurile superioare şi au spus că vasul ia apă foarte multă. Căpitanul Smith nu mai ştia ce să facă. Mulţi din oamenii care dormeau, nici nu au simţit impactul, pentru că erau sus, la ultimele niveluri. Cei de pe punte spuneau că au simţit o mică zguduitură, dar cei mai mulţi nu ştiau că sunt în pericol să-şi piardă viaţa.
Omul care proiectase Titanicul era pe vas. Căpitanul l-a adus imediat din apartamentul lui şi i-a spus că primele opt compartimente etanş ale vasului sunt pline cu apă. El s-a întors către căpitan şi i-a răspuns: „Vasul se va scufunda!” Dar căpitanul i-a spus din nou: „Nu se poate! Acest vas este invincibil!” Cel care a proiectat vasul a răspuns din nou: „Ştiu că aşa s-a făcut reclamă despre acest vas, dar eu l-am construit şi ştiu că nu va mai rezista!”
Lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum apar la reclamă, nu-i aşa? Diavolul prezintă păcatul ca şi cum ar fi ceva nemaipomenit de plăcut, dar nu-ţi spune că nava este gata să se scufunde şi toată distracţia va dispărea până la urmă!
Pentru că erau aşa de siguri că vasul nu se va scufunda, nu au pus pe punte decât câteva bărci de salvare. Nu existau bărci nici măcar pentru un sfert din pasagerii care se aflau la bord.
Căpitanul a dat de ştire prima dată pasagerilor de la clasa întâi care este situaţia, apoi a mers la formaţia care cântase rock’n roll în acea zi, şi la cei care cântau jazz şi le-a spus să continue să cânte pentru ca oamenii să nu intre în panică. Majordomii (fiecare apartament avea câte unul) au mers la fiecare uşă şi au ciocănit spunând: „îmi pare rău că vă deranjez, dar căpitanul vrea ca toată lumea să iasă pe punte, trebuie să fie ceva foarte serios!” Dar ei nu le-au spus care era cu adevărat problema. Nu au vrut să supere pe cineva.
Aceasta este asemănător cu ceea ce se întâmplă în bisericile de azi, în care mulţi prezintă mântuirea ca şi cum ar fi nişte vânzători politicoşi şi delicaţi. în loc de a fi aşa de apatici ar trebui să strige: „Hei, fără Isus Hristos, vă veţi scufunda! Vieţuirea în păcat vă va conduce la moarte!”
Isus spunea: „Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre!”
Tot El a învăţat pe oameni parabola despre un om care plănuia să construiască hambare mai mari, dar nu a mai avut timp să facă aceasta pentru că a murit.
Fie ca mesajul Evangheliei să fie transmis cu mai multă convingere! Dacă arde casa vecinului… cine mai este timid? Oare nu trebuie o acţiune hotărâtă? Timiditatea nu este, aşa cum se crede, un semn al sfinţeniei, ci un semn al fricii. Oamenii vor privi acest mesaj de viaţă si de moarte ca având aceeaşi importanţă şi urgenţă pe care noi le-o transmitem.
Acest lucru s-a întâmplat pe Titanic. Formaţia cânta, iar avertizările erau aşa de timid şi politicos transmise că nimeni nu vedea în ele vreo urmă de urgenţă şi astfel, timpul preţios era pierdut!
Nu doar că nu aveau destule bărci de salvare, dar nu avea nici destule veste de salvare.
Nimeni nu dorea să coboare în bărcile de salvare pentru că acestea nu erau destul de luxoase pentru hainele pe care le aveau pe ei.
Nu erau bărci de salvare decât pentru femei şi, practic, femeile au fost aproape forţate să intre în bărci.
Prima barcă de salvare era pe jumătate plină. Dar mulţi oameni au crezut că nava confortabilă şi călduroasă era mai bună şi mai sigură decât o barcă fără lumină în frigul de pe Atlantic.
Una din marile cauze pentru care mulţi şi-au pierdut viaţa pe Titanic a fost aceea că oamenii au vrut să fie împreună. Au vrut să rămână cu soţul sau soţia, cu copiii, cu tata sau cu mama, cu prietenul sau prietena. Au vrut să stea cu cei mulţi, cu mulţimea.
Prea mulţi oameni astăzi vor să urmeze mulţimea – să facă ce fac şi ceilalţi, să rămână lângă cei dragi. Dar Evanghelia ne cheamă să fim noi înşine – făcând ceea ce este bine pentru că iubim pe Dumnezeu. Ex. 23: 2 spune: „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău…”
Pe Titanic era un băieţel care a auzit pe căpitan vorbind despre o crăpătură în vas şi despre faptul că vasul urma să se scufunde; de asemenea a auzit ordinul căpitanului ca femeile şi copiii să fie primii în bărcile de salvare. El a fugit repede şi a spus aceste lucruri mamei şi surorii lui, apoi s-a îmbrăcat ca o fată şi a urcat printre primii, în prima barcă de salvare şi astfel a trăit!
Curând vasul a început să se scufunde, operatorul de la radioul Titanicului trimitea mesaje disperate pretutindeni, dar nu era nimeni să-l asculte. Au aruncat apoi petarde de semnalizare în aer şi un alt vas, Carpatia a văzut semnalul. Radioul de pe Carpatia fusese închis pentru noapte. Membrii echipajului au spus căpitanului de pe Carpatia că au văzut petarde de semnalizare în direcţia unde se afla Titanicul. Căpitanul a răspuns că, probabil, era doar o petrecere care se încheia cu petarde şi artificii. Cei de pe Carpatia nu au luat în seamă semnalele SOS transmise de pe Titanic.
în cele din urmă, când vasul a început să se încline din ce în ce mai mult, oamenii de pe Titanic au început să-şi spună: „Hei, acest vas chiar se scufundă!” Şi atunci a început marea bătălie pentru că fiecare dorea să ajungă în bărcile de salvare!
Căpitanul Smith şi cea mai mare parte a ofiţerilor lui s-au scufundat împreună cu vasul. Supravieţuitorii spuneau că mulţi dintre cei bogaţi au alergat în camere pentru a-şi lua banii şi podoabele şi în timp ce ei adunau bogăţia pe care o aveau, de teamă să nu o piardă, vasul s-a scufundat.
Sunt oameni în această lume care sunt aşa de preocupaţi de bunurile pe care le au şi se tem atât de mult să nu le piardă încât, până la urmă, vor pierde Mărgăritarul de Mare preţ, pe Isus Hristos.
Este uimitor să constaţi, atunci când eşti confruntat cu ultima realitate, că tocmai ceea ce era considerat fără valoare are cu adevărat valoare. Biblia ne vorbeşte despre oameni care vor arunca aurul lor la lilieci şi hainele la molii pentru că îşi vor da seama că toate aceste lucruri sunt lipsite de valoare.
Există azi oameni în biserică care nu vor să cunoască adevărul Evangheliei, pentru că se tem că dacă vor asculta de Dumnezeu nu vor mai avea destul! Martorii de pe Titanic spun că l-au auzit pentru John Jacob Astor, un bărbat care avea o voce răsunătoare, declarând că este gata să ofere milioanele pe care le avea pentru un loc în barcă!
Domnul Isus spunea: „Şi ce-i foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă-şi pierde sufletul? Şi ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”
Apa era foarte rece şi mulţi au murit îngheţaţi. în acea noapte oceanul era liniştit şi bărcile de salvare s-au depărtat de aceia care s-au aruncat pe lângă vas în apă. Şi este adevărat că înainte ca vasul să se scufunde orchestra a cântat „Spre cine să mă îndrept”. Unii de pe acel vas aveau aceeaşi religie cu membrii orchestrei, dar până atunci ei au vrut jazz şi rock’n roll iar acum, când vasul era gata să se scufunde s-au gândit să mai cânte şi din cântările creştine.
Aceeaşi istorie se repetă astăzi. Când totul este bine ne complăcem în păcat, dar atunci când barca vieţii noastre este pe cale să se scufunde ne reîntoarcem la „cântările creştine”.
Slujiţi lui Hristos azi! Consacraţi-I viaţa voastră atunci când sunteţi plini de vigoarea tinereţii! Consacraţi lui Hristos viaţa voastră atunci când soarele străluceşte în viaţa voastră, nu atunci când sunteţi plini de teamă în întuneric! Lăudaţi pe Domnul acum!
Unul dintre tinerii de pe Titanic se numea John Harper şi era pastor. El călătorea către Chicago răspunzând la chemarea venită din partea Moody Bible Institute pentru a fi pastor de tineret în Chicago. Venea din Scoţia. Un scoţian care a supravieţuit a povestit felul în care acel pastor tânăr l-a condus să primească pe Hristos. Omul relata că de câte ori pastorul scotea capul din apa îngheţată îl întreba dacă nu este dispus să primească pe Hristos ca Mântuitor personal. Scoţianul povestea că, după mai multe astfel de ieşiri la suprafaţă, pastorul a intrat în apă şi nu a mai ieşit, dar această întâmplare l-a făcut să-şi consacre viaţa lui Hristos chiar atunci şi acolo. Lăudat să fie Dumnezeu! Ce minune, să conduci un suflet la Hristos chiar înainte de a-ţi da ultima răsuflare!
Luminile nu au mai strălucit pe Titanic… vasul acela invincibil s-a scufundat. Martorii povestesc cum părinţii îşi strigau copiii, cum copiii îşi strigau părinţii – priveliştea era îngrozitoare.
Dacă măcar s-ar fi pregătit pentru asta! Măcar de ar fi avut bărci de salvare suficiente, sau măcar veste suficiente!
în Matei 24: 44, Domnul Isus spunea: „De aceea şi voi fiţi gata căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
Titanicul nu a fost invincibil… Biblia, totuşi, vorbeşte despre o corabie invincibilă în Marcu 4: 35-38.
”în seara aceleaşi zile, Isus le-a zis: „Să trecem de partea cealaltă!” După ce au dat drumul noroadelor, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era. împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii Lui L-au deşteptat şi I-au zis: „învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?”
Ucenicii puneau o întrebare stupidă lui Hristos. El venise în lume ca ei să nu piară, iar acum ucenicii îl întrebau: „Nu-Ţi pasă?” Nu a trăit niciodată cineva pe pământ căruia să-i pese mai mult că noi pierim!
El, cea de a doua Persoană a Dumnezeirii a luat o fire asemănătoare cu a păcatului, şi a devenit om, ca un al doilea Adam, ca să biruie acolo unde primul Adam a căzut!
El a trăit o viaţă desăvârşită şi prin credinţa în El, noi avem viaţă! El a gustat moartea a doua şi prin credinţa în El cei morţi în Hristos pot învia! 2 Corinteni 5: 14 spune: “Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit!” Nu-Ţi pasă că pierim? au întrebat ucenicii. Dar lui Isus îi pasă. „El s-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare.”
Pentru Titanic s-a făcut reclamă spunându-se că ar fi un vas invincibil, dar singura navă invincibilă este aceea în care se află Isus. Nu există pericol atunci când El este Căpitanul! 1500 de oameni au pierit la bordul vasului Titanic. Dar în bărcuţa cea mică, în care se afla Isus, toţi pasagerii au supravieţuit. Marea şi vântul au ascultat de vocea Creatorului lor. Dacă ne punem încrederea în Hristos, nu avem de ce să ne temem!
„Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă? I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este Acesta de îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”
în faţa noastră se află o furtună şi furia ei este neîndurătoare. în faţa noastră sunt aisberguri şi ne aşteaptă multe necazuri. Dar barca vieţii noastre va sosi în siguranţă la liman dacă Isus este la cârmă.
Sunt două cazuri în Biblie când Isus se afla în barcă şi a început furtuna: odată El dormea, şi altădată a venit pe ape, iar atunci când El a intrat în barcă, marea s-a liniştit imediat.
Ucenicii s-au luptat cu toate puterile lor să învingă furtuna, dar nu au reuşit! Dacă vom încerca să ajungem la limanul din ceruri, prin propriile noastre eforturi, dacă încercăm să vâslim singuri contra furtunii, cu siguranţă ne vom scufunda! Numai Isus îl poate salva pe acela care vine la El în credinţă – care intră în corabia Sa prin credinţă.
Singura cale de a supravieţui în faţa furtunii vieţii este să ai pe Isus Hristos în inima ta! El te va conduce în siguranţă acasă!
(autor: necunoscut)