Deşi calculatorul are mult siliciu în el, adică nisip, nu ştiu dacă i se potriveşte “temelia zidită pe nisip” din Scriptură. Sigur că o problemă apărută în sistemul informaţional poate afecta brutal viaţa noastră dependentă de maşinăria gânditoare.
Binecuvântarea internetului constă în posibilitatea lărgirii orizontului cunoştinţelor noastre dar asta nu înseamnă neapărat să fim şi fericiţi.
De asemenea, putem comunica transfrontalier, acolo unde nu putem ajunge din cauza nevoii de viză.
Nu în ultimul rând, internetul a început să deconcentreze birocraţia. Poţi completa un formular on-line fără să mai fii obligat să suporţi mutra acră a uneia de la ghişeul unde aştepţi de două ore.
Am putea enumera multe lucruri bune, dar ţin să mă opresc la subtilitatea blestemului ce se prelinge din cutia cu ventilatoare mici.
Oare câştigăm timpul? Spunem că accesăm rapid o bibliotecă virtuală, o enciclopedie, o pagină cu vând şi cumpăr şi stăm două trei ore pe zi orbecăind printre site-uri, foldere şi jocuri cu maşini. Ai mai mult timp liber?
Oare folosirea calculatorului este sinonimă cu inteligenţa? Un părinte ce ar avea rezerve să-i îngăduie copilului să-şi piardă timpul cu TV-ul, nu mai obiectează când este vorba de PC. Orice copil, tânăr, adult care ştie să clănţănească la o tastatură, e deştept? Mulţi îl au pe birou numai ca să-şi depăşească complexul de mediocritate (dacă există !)
Oare comunicăm cu adevărat?. Putem comunica cu oameni din toata lumea. Stabilim relaţii, cunoştinţe, dar suntem nişte singuratici. Fiecare în cămăruţa de acasă sau bâjbâind în fumul café-internetului. Fiecare din cuşca lui trimite mesaje în altă cuşcă. Nu ştiu cum îl cheamă pe celălalt, are nickname, are o poveste pe care pot să o cred sau nu. Arunc mingea peste zid şi nu ştiu cine mi-o aruncă înapoi, scriu e-mailuri, dar nu pot trimite parfumul florii, totul e foarte impersonal şi rece.
Mirc-ul nu-i telenovelă, dar site-ul obscen este o dramă pentru că de acolo se începe de multe ori prăbuşirea în hău. Puţine computere “curate” mai sunt.
Calculatorul poate crea dependenţă şi atrofierea creierului pentru că în viaţă tot ce nu se foloseşte se pierde.
Automatismele ce se crează probabil că ne vor învinge în momentul în care vom gândi ca “maşina”, vom acţiona ca ea.
Ce este de făcut?
Noi suntem chemaţi să folosim lucrurile, nu să fim folosiţi de ele, să găsim şi alte forme de comunicare, să citim cartea, nu să luăm comentariul gata făcut într-un fel de “fast-food intelectual”.
Internetul nu-i ultima şansă a fetelor bătrâne. într-o lume în care se minte fără să roşeşti, viaţa dublă e sinonimă cu supravieţuirea.
Teoria e lungă… şi n-o să-i dau eu de cap.
(autor: Vladimir Pustan)