„Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.” (Exodul 20:10)
Coborât pe muntele Sinai, Dumnezeu putea să nu se gândească la toată lumea. Dar S-a gândit. S-a gândit până la cel din urmă rob.
Știa că istoria a adus și va aduce lipsire de libertate și de multe drepturi pentru mulți oameni. Dar, coborât pe munte, privește la fiecare om.
În puterea acestor cuvinte, rostite cu glas de tunet și săpate în piatră cu propriul Său deget, fiecare ființă umană poate pretinde în fața oricărui stăpân omenesc dreptul la odihnă. Ziua a șaptea este ziua Domnului.
Da, poate să fie batjocorit pentru asta, poate fi umilit, poate fi condamnat, dar în Dumnezeu el este un om liber, și pentru că aparține Lui, va asculta de Împăratul împăraților.
Și ca și cum n-ar fi destul, S-a gândit și la vite. Dreptul la odihnă aparține tuturor ființelor de pe planetă.