Dar eu, măgarul?

Scuzați-mă. Sunt cu gura plină. Dar tocmai am primit fân proaspăt și, desigur, trebuie mai întâi să-l gust. Aș fi măgar dacă nu aș face-o. Dar ce prostii spun. Sunt măgar! Si încă unul foarte renumit! “Ce poate să-l facă pe un măgar renumit?”… vă întrebați.

Corect: toți măgarii sunt la fel. Zi de zi cară poverile oamenilor, nu prea au de ce să fie mândri. Cu toate acestea, uneori ma întreb dacă chiar nu contează pentru cine te spetești în halul acesta.

Căci odată a călărit Cineva pe spinarea mea și asta a contat cu adevărat. Pe spinarea mea au mai călărit mulți, dar…

Deci: mă aflam cu mânzul meu în grajd, fără să bănuiesc nimic. De lângă ieslea mea puteam să văd foarte bine drumul care duce la Ierusalim. Deodată spre noi s-au îndreptat doi oameni. Bărbați pe care nu-i mai văzusem niciodată. Tocmai mă gândeam ce caută ăștia doi aici. Chiar în clipa aceea ne-au dezlegat și ne-au luat cu ei. Nimeni nu ne-a spus unde mergem. De ce ne-a luat… Nu ne-a întrebat dacă vrem, la urma urmei, să mergem cu ei…

De obicei sunt cam încăpățânat. Deși nu din răutate sau din vreun alt motiv, numai așa, încăpățânat… păi da, asta face parte din ființa mea. La urma urmei, nu pot oamenii să facă ce vor cu noi, măgarii. Însă în ciuda întrebărilor și a curiozității ce avea să ni se întâmple, nu mi-a fost frică. Nu știu nici eu cum de nu mi-a fost frică! Am fost rapiți, cum s-ar spune – și totuși mă simțeam bine!

Și am avut dreptate să mă simt așa. Pe mine, un măgar lipsit de importanță, sau – ca sa fiu mai exact – o măgăriță lipsită de importanță, tocmai pe mine m-a ales El. Și atunci am putut să-L slujesc. Deci: pentru Omul acesta mi-a făcut plăcere să-mi ofer spinarea. Deși pe drumul spre Ierusalim mă întrebam tot timpul de ce a trimis Isus tocmai după mine.

Un cal, o trăsură, o caleașcă, astea ar fi fost mai potrivite pentru un rege. Dar mie, măgarului, mie mi s-a permis să fac ceva pentru El!

De ce vă povestesc asta? Ei bine, poate ca să-i încurajez pe cei care cred că seamănă puțin cu neamul meu…

autor: Ulrike Schild

foto: Yiorgos Bodrelis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *