Codul Manierelor Creştine

”Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” Venind printre iudei, Mântuitorul – ca să poată să fie înţeles şi acceptat de ei – a ales să-şi lase barbă, să umble desculţ, învelit cu o manta obişnuită, croită rudimentar după obiceiul vremii, să mănânce apucând cu mâna, ca oamenii timpului Său; într-un cuvânt, S-a încadrat în normele convenţionale ale epocii, socotite acceptabile şi clasice.

Ignorarea manierelor recunoscute de societatea noastră, oricât de nenecesare ni s-ar părea ele, sunt asemenea unor parole de recunoaştere a prietenilor faţă de inamici. Nu ni se cere părerea cu privire la ele. Aşa cum sunt, ele constituie o parte din limbajul social prin care ne adresăm celor din jur şi prin care ei ne reperează ca oameni aleşi, manieraţi sau dimpotrivă, ca bădărani şi vrednici de dispreţ.

Cele mai multe din „bunele maniere” sunt nepieritoare, neconvenţionale şi nelegate de epocă, întrucât ele reprezintă, cum veţi vedea, chiar expresia dragostei şi a preţuirii celorlalţi. Cercetează-le pe îndelete şi apoi, corectează-ţi greşelile de conduită socială pe care, din lipsa cuiva care să te înveţe, le-ai tot repetat până ce au devenit o a doua natură nefericită.

  1. Ţinuta. „Introducerea” oricărei relaţii sociale o constituie nu timbrul plăcut al vocii, nici zâmbetul generos, ci felul în care arăţi:
    1. Pentru bărbaţi, faţa bărbierită (sau o barbă îngrijită) este cartea de vizită. Dacă nu ai gânduri misionare, poţi să te razi doar înaintea sabatului, sau de două ori pe săptămână, şi să arăţi în rest ca un „sălbatic”. Nu încerca să motivezi prin argumentul economic, căci faci multe lucruri mult mai costisitoare, fără alt motiv decât satisfacţia egoistă, pe când aici e vorba de altruism, de interes pentru alţii. Bărbiereşte-te deci zilnic!
    2. Cel puţin la trei săptămâni, tundeţi firele de păr din nări. Aspectul lor e mizerabil.
    3. Indiferent de stilul tunsorii, părul trebuie să arate ordonat.
    4. Unghiile trebuie tăiate săptămânal, înainte sau după îmbăiere. Negrul sub unghie este unul din cele mai scârboase lucruri ce pot exista. A purta unghia de la degetul mic mai lungă decât celelalte unghii, pe post de „scobitoare” sau „şurubelniţă” este un indiciu de „neam prost” (aprecierea aparţine lumii culte).
    5. Dinţii trebuie să fie nu numai albi, curaţi, fără depuneri galbene sau resturi de alimente în spaţiile interdentare, ci şi întreţinuţi stomatologic. O carie în dinţii din faţă transmite mesajul că eşti neîngrijit, îngălat, delăsător. E de dorit ca dinţii să fie spălaţi cu periuţa după oricare masă. Se freacă de sus în jos, nu numai lateral, pentru o curăţire atentă. Aţa dentară (Dental Floss) este un instrument foarte eficient pentru igiena bucală.
    6. Mirosul de transpiraţie sau mirosul neplăcut al gurii este dinamităcurată pentru relaţiile sociale. N-ai voie să mănânci ceapă sau usturoi când mergi printre oameni. Mirosul acestor condimente dăinuie 16 ore. Ar fi o cumplită nesimţire să „trăzneşti” duhoarea printre cei pe care-i evanghelizezi. Iar mirosul de transpiraţie nu se îndepărtează prin spray-uri sau parfum, ci cu apă şi săpun şi prin schimbarea la timp a hainelor. Amestecul mirosurilor urâte cu parfumul dă o combinaţie de nesuportat.Pe timp de vară, trebuie îmbăiere cel puţin de două ori pe săptămână. în schimb, spălatul la subţiori şi pe picioare se face zilnic, chiar şi doar în lighean!
    7. în fiecare dimineaţă, nările se curăţă de mucoasă cu ajutorul un cornet din hârtie igienică înfăşurată în jurul degetului arătător.
    8. Urechile nu se spală niciodată cu apă şi săpun (este neindicat), ci cu o bucată de hârtie igienică înfăşurată pe degetul arătător, după baie. Se curăţă numai până unde ajunge degetul, apoi cutele pavilionului.
    9. Spray-ul se foloseşte doar pe pielea proaspăt spălată şi foarte delicat. Parfumul lui nu trebuie să se simtă aproape deloc. Mirosul de curat este cel mai plăcut.
    10. Ciorapii se schimbă ori de câte ori prind mirosul transpiraţiei. Niciodată nu ştii când trebuie să te descalţi şi… păzea atunci de alţii!

      Ciorapii găuriţi în călcâi sau în deget nu se poartă, ci se înlocuiesc. Ciorapii găuriţi nu indică sărăcie (lucru nevinovat), ci…neglijenţă.

      Nu folosi ciorapii supraelastici, chiar dacă sunt mai rezistenţi. Nu sunt sănătoşi, prin faptul că nu absorb transpiraţia – conducând la alterarea sudorii (ce dă un miros greu) şi la macerarea pielii fine dintre degete. îi poţi folosi în sezonul rece, deasupra unei perechi de ciorapi de bumbac.

    11. Pantofii vor fi întotdeauna curăţaţi de noroi sau de praf. Pantofii scâlciaţi dau un aer şleampăt, de…”trei parale”. Atât vor da şi alţii pe tine.
    12. Batista trebuie să fie curată şi călcată. Culoarea cenuşiu-murdară obligă urgent schimbarea batistei.
    13. Vestimentaţia va fi asortată după (1) regula culorii, (armonia culorilor; evitarea culorilor „drepte”, adică a celor primare şi cu nuanţă intensă) şi (2) regula modelului: la bărbaţi, nu se îngăduie model la haină, odată ce cravata sau cămaşa are deja model. Numai unul din trei are voie să poarte un model – sau haina, sau cămaşa, sau cravata. Celelalte se cer să fie lipsite de model.
    14. Strănutul se face totdeauna cu batista la nas. Dacă vrei, vei vedea că întotdeauna ai destul timp să scoţi batista, numai să ştii unde se află…
    15. Suflatul nasului se face uşor întors înapoi. Niciodată, sub nici o formă, nu se examinează „noutatea” din batistă. Gestul ar produce greaţă spectatorilor. Suflarea nasului pe jos, cu elan, este un obicei… feudal.
    16. Expectorările se efectuează în public numai în caz de urgenţă medicală. Şi atunci, fără nici un zgomot („horcăială viguroasă”) şi nu în batistă, ci într-un şerveţel. Scuipatul pe jos cu martori – Strict interzis!
    17. Ochii nu se şterg sau curăţă niciodată cu mâna, ci numai cu o batistă curată (fără urme narine..).
    18. Pieptănatul public este o necuviinţă, asemenea scobitului în ureche şi face parte din operaţiunile intime din baie. Singurul loc unde s-ar permite totuşi, într-o manieră sumară, este garderoba localurilor publice.
    19. Când şezi, genunchii vor sta strânşi la femei, iar la bărbaţi – mult apropiaţi. A ţine genunchii „răşchiraţi” se numeşte nesimţire…
  2. Contacte, saluturi
    1. Punctualitatea este o formă de respect – de sine, dar mai ales de alţii. Când mergi într-o vizită, nu sosi niciodată înainte de timp cu nici un minut; mult mai bine e să ajungi cu 3 minute mai târziu. Doar aici se îngăduie „sfertul academic”. Când însă ai o întâlnire în oraş cu o persoană, totdeauna să soseşti ce 10 minute mai devreme, dar niciodată cu 1 minut mai târziu; în nici o împrejurare nu se admit în acest caz „minutele academice”.
    2. în vizită la necunoscuţi (sau persoane mai puţin apropiate) nu se permite să duci altceva decât flori. Ele să fie întotdeauna fără soţ. Florile se dau fără hârtia în care sunt împachetate, cu excepţia învelitoarei de celofan. Ele pot fi date în hârtie, doar dacă cineva este la aeroport sau în tren, în curs de plecare.
    3. Când intri, manifestă-ţi intenţia de a te descălţa, din respect pentru curăţenia gazdei. Dar nu te descălţa până când nu sesizezi că gazda acceptă intenţia ta. Pentru unele gazde, descălţarea oaspeţilor înseamnă curată jignire.
    4. Salutul verbal este întotdeauna însoţit de înclinarea capului. înclinarea trebuie să fie amplă, nu zgârcită. Când se salută, se priveşte în ochi. Cine salută printr-un gest cu mâna trebuie să rostească şi un cuvânt de salut.
    5. Cel care intră într-un cerc salută primul. Salută o singură dată pe toată lumea şi nu mai repeta salutul către persoanele care răspund cu întârziere la salut.
    6. Este interzis ca un bărbat să întindă mâna unei tinere sau unei femei!
    7. De asemenea, niciodată cineva mai tânăr NU întinde mâna celui mai în vârstă sau cuiva mai mare în rang.
    8. Nici o femeie nu se ridică în picioare să dea mâna cu un bărbat. Şi invers, nici un bărbat nu dă mâna şezând vreunei femei.
    9. Strânsul mâinii se efectuează scurt şi ferm. Nu e permis să reţii mâna cuiva. Nu se întind doar degetele, şi nici nu se dă o mână flască, moale. Degetele se strâng în jurul palmei celuilalt, şi nu rămân ţepene.

      Dacă aproapele tău mănâncă, nu se cade să-i întinzi mâna. Iar dacă altul ţi-o întinde când mănânci, scuză-te şi evită strânsul mâinii din respect pentru el (l-ai putea murdări), cât şi din motive igienice.

    10. Când ambii poartă mănuşi, mâna se dă înmănuşată. Trebuie însă să-ţi scoţi mănuşa când celălalt e cu mâinile goale.
    11. Prezentările se fac în ordinea importanţei: pe cel mai însemnat îl prezinţi primul.
    12. Dacă un bărbat în vârstă cedează locul în tramvai sau în aglomeraţie unei tinere, ea este obligată să primească.
  3. Conversaţia
    1. în conversaţie, ascultă întotdeauna cu atenţie pe cel ce vorbeşte, cu ochii ţintă la el sau, în cazul unei femei, într-un punct fix înainte. Evită privirea distrată.
    2. în conversaţiile de grup, vorbeşte totdeauna mai puţin decât celălalt. Ştii vorba: „Dacă tăceai,…” A vorbi mai puţin nu este un semn de prostie sau incultură, ci, dimpotrivă, de tăria personalităţii.
    3. Când eşti într-un contact de stabilire a unei noi relaţii, deschide tu discuţia. Fii însă atent să „prinzi” momentul de a-i pasa cuvântul celuilalt: iată lucrul cel mai important!
    4. Nu întrerupe niciodată; nu încăleca vorbirea celuilalt chiar când e lungă. Aşteaptă un moment de pauză cât de mică şi preia discuţia prin a aprecia ceva din ce a zis, ca apoi s-o canalizezi pe pista folositoare.
    5. Nu-ţi exprima gratuit opinia personală (cu excepţia conversaţiilor de stabilire a unei relaţii noi), decât dacă eşti întrebat şi dacă consideri că ea va fi acceptată.
    6. Nu da detalii nesigure, ca să nu apari drept panglicar, chiar fără intenţie.
    7. Nu pune niciodată întrebări cu privire la aspecte negative ce aparţin celui cu care vorbeşti sau vreunui aparţinător al său („De ce boală suferă soţul dv?”; sau „Cum de n-aţi luat examenul?!”)
    8. Nu arăta niciodată cu degetul, (nici măcar cu cel mic); şi nici nu gesticula cu degetul arătător întins ca şi când ai ameninţa cu degetul.
    9. Ocoleşte, pentru numele lui Dumnezeu, orice formă de bârfă. N-o rosti şi nici n-o asculta! Bârfa, vorbirea calomnioasă şi vorbirea de rău se traduce în limba Evangheliei prin cuvântul „diabolos”.
  4. La masă
    1. La tine acasă sau când eşti invitat la masă, nu pune mâna pe lingură şi nu te apuca să mănânci înaintea gazdei care serveşte.
    2. Ia numai din ce eşti invitat să serveşti, sau din ce serveşte toată lumea.
    3. Nu insista cu privirea la vreun fel de mâncare ce nu ţi se oferă.
    4. Nu căuta şi nu lua bucata cea mai mare. Toţi au văzut-o; şi vor înţelege că eşti cel mai mare egoist. Ia doar bucata din dreptul tău, indiferent ce îţi cade „la sorţi”.
    5. Nu te zgâi în farfuria nimănui. Dacă cineva a vărsat ceva din greşeală pe faţa de masă, nu băga în seamă, ci fă-te că nici n-ai văzut – aşa cere buna cuviinţă.
    6. în vizită, să nu ceri nimic de mâncare, chiar dacă gazdele au uitat să te întrebe dacă eşti flămând. Roagă-te doar în gând, ca Neemia. îţi spun: Formula „merge”!
    7. Cuţitul personal îl vei mânui numai cu mâna dreaptă, iar furculiţa doar cu stânga. Atenţie: în nici o împrejurare, cuţitul nu se transformă în „furculiţă”, ducându-l la gură. Asta se face doar la coasă…
    8. Stai cât mai aproape de masă, ca să nu cadă firimituri pe jos. Aşează-te pe tot scaunul, nu doar pe marginea lui, ca la întrecere.
    9. Coatele nu se sprijină pe masă, ci stau cât mai strânse lângă corp. De marginea mesei se sprijină doar partea superioară a antebraţelor, aproape de farfurie.
    10. în veci nu folosi tacâmul personal pe care l-ai lins, ca să te serveşti din platou sau din borcanul comun. Foloseşte doar lingura sau furculiţa pusă special pentru servitul comun.
    11. E groaznic să lingi tacâmurile puse pentru servit în folosul comun. Blestemată fie clipa aceea…
    12. Aceeaşi osândă – să lingi cuţitul cu care ai uns felia de pâine şi cu care serveşti din nou. Dacă ţi-e scârbă să mănânci din hrana atinsă de saliva altuia, cum ai putea să faci asta la rândul tău?
    13. Nu este îngăduit să te întinzi peste masă ca să te serveşti. Cere celui care este lângă platou sau lângă coşul cu pâine şi el îţi va întinde tot platoul şi nu doar o felie. Ia cel mult două felii de pâine. Nu fă „provizii”.
    14. Mănâncă fără să se audă plescăitul voluptos al buzelor şi al limbii. Mâncatul zgomotos te descalifică fără drept de apel. (Ştii cine plescăie când mănâncă? Are codiţa răsucită…)
    15. Pâinea se serveşte numai cu mâna, niciodată cu furculiţa personală; căci se poate întâmpla să străpungă felia ta şi să atingă felia următoare. Şi ce ruşine ar fi…
    16. Nu-ţi şterge gura cu pâinea. Că, deh, pe gură se mai află şi praf şi altele, şi ar fi neigenic. Dacă n-ai şerveţel, roagă gazda să-ţi dea unul.
    17. Degetele nu se bagă în nici o farfurie. Astfel se evită un obicei străvechi şi murdar: linsul lor.
    18. Se mănâncă tot din farfurie, fără să se lase nimic. Dar nu se cade să ştergi „lună” farfuria, cu pâine, ca un hămesit…
    19. Nu se toarnă niciodată într-un pahar care nu este gol complet.
    20. Sâmburii nu se scuipă în farfurie (prin „cădere liberă”) şi nu se scuipă nici în pumn (metoda „în pumn” se practică doar în aer liber). Sâmburii se împing cu limba în linguriţa adusă lângă buze şi se pun apoi în farfurioară, unul câte unul.
    21. E interzis a se clăti gura cu ultima sau penultima înghiţitură de compot, ceai, lapte (sau… apă, pentru cine mai clacă reforma sanitară din neştiinţă).
    22. Dacă este nevoie să foloseşti toaleta sau baia, priveşte cu atenţie cum stau lucrurile în momentul intrării tale acolo, ca să le poţi pune exact aşa cum le-ai găsit. Dacă foloseşti WC-ul şi eşti bărbat, ridică colacul (capacul) pentru treburile mărunte. Dacă vasul a rămas cumva pătat cu pete sau dâre, foloseşte-te de o bucată de hârtie igienică să cureţi petele, ca să nu fie gazda nevoită să-ţi cureţe murdăria. Deschide şi geamul pentru aerisire, sau ventilatorul, dacă există. După spălatul mâinilor, clăteşte chiuveta cu apă, ca să nu rămână pătată cu clăbuci sau…jeg.

      Fii simţit! Nici să nu se observe că ai trecut pe acolo.

  5. La telefon
    1. Este necuviincios să telefonezi duminică înainte de ora 10 dimineaţa, între orele 13-17 şi după ora 21 (cu excepţia rudelor sau prietenilor intimi, al căror program îl cunoşti). în zilele săptămânii, ora 9 dimineaţa este acceptabilă.
    2. Când începi convorbirea uită-te la ceas: o convorbire convenţională nutrebuie să dureze mai mult de 5 minute!
    3. Urmează obligatoriu treptele următoare:

      (1) „Alo! Familia (sau firma) cutare?” Abia după ce primeşti confirmarea, continui:

      (2) „Bună ziua! (Sau: Săru’mâna pentru doamne!) La telefon e_______________ (numele tău)”. Nu zice (în locul numelui tău): „E un prieten…” sau o altă formă evazivă. Apoi continui imediat: „Aş dori să vorbesc cu _______________ (numele celui solicitat)”. Dacă îţi răspunde persoana căutată, continuă obligatoriu cu:

      (3) „V-aş putea reţine câteva minute?” Dacă, zice: „Da, poftiţi!”, atunci abia poţi să intri în subiect. Fii precis şi nu te întinde. Nu uita că „timpul costă” şi că unele persoane sunt atât de delicate încât nu vor îndrăzni să te întrerupă. Dacă însă îţi dă de înţeles, printr-o pauză… sau în mod direct că nu este disponibil, întreabă-l:

      (4) „Când aş putea să revin?”. După ce se consumă convorbirea, nu uita:

      (5) Să-i mulţumeşti şi să-ţi iei rămas bun.

    4. Când te sună vreun „sâcâitor”, nu eşti obligat să-l asculţi oricât vrea el să te ţină de vorbă. Scuză-te politicos, dar ferm, şi spune-i că ai o altă problemă urgentă şi că trebuie să închei convorbirea… după care eşti liber să pui receptorul în furcă, chiar dacă acela nu vrea să termine. Asemenea încheieri bruşte îţi poţi permite însă în situaţii extrem de rare.

MEDITEAZĂ:

„Sociabilitatea creştină este cu totul neglijată sau prea puţin cultivată de poporul lui Dumnezeu. Această ramură de educaţie nu trebuie să fie neluată în seamă sau pierdută din vedere în şcolile noastre. (…) îndeosebi aceia care au gustat iubirea lui Hristos trebuie să-şi crească puterile în ceea ce priveşte legăturile sociale, pentru că în chipul acesta pot câştiga suflete pentru Mântuitorul. (…) Hristos n-a refuzat să se amestece cu alţii în legături de prietenie. Când a fost invitat la un ospăţ de un fariseu sau de un vameş, a primit invitaţia… Astfel, Hristos a învăţat pe ucenicii Săi cum să se poarte când sunt între necredincioşi sau credincioşi” (Mărturii vol.6, pag.172-173).

„în prietenia voastră cu alţii puneţi-vă în locul lor. Faceţi-vă una cu ei, şi apoi purtaţi-vă faţă de ei ca şi cum aţi dori să vă facă ei vouă, dacă ar fi să schimbaţi locul cu ei. Aceasta este adevărata regulă de sinceritate” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag.192-193).

„Hristos era curtenitor până şi faţă de prigonitorii Lui; şi adevăraţii Săi urmaşi vor da pe faţă acelaşi spirit… Evanghelia nu încurajează politeţea formală aşa cum se obişnuieşte în lume, ci curtenia care izvorăşte din adevărata bunătate a inimii. (…) Nu rostiţi nici un cuvânt, nu faceţi nici o faptă care ar aduce dezonoare asupra frumosului nume pe care-l purtaţi. (…) Lucraţi totdeauna din principiu şi niciodată din impuls. îmblânziţi pornirile firii voastre focoase prin blândeţe şi bunătate. Nu vă dedaţi la lucruri uşuratice şi la nimicuri… Toţi trebuie trataţi cu fineţe şi delicateţe ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Creştinismul va face din voi un gentleman (engl.).” (Divina vindecare, pag.358-363).

(autor: Lucian Cristescu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *