Category Archives: Verde-n fata

Ghi(d)(n)ionul leneşului

Am primit în urmă cu ceva timp cartea Ghidul Leneşului.  Hmm! Zilele astea m-am gândit la lene şi leneş, m-am uitat prin micul tratat şi nu m-a convins. GhinionulLeneşului.

Lenevia nu presupune neapărat statul degeaba, imobilismul coclit, trândăveala puturoasă.

Lenevia, cel mai adesea, se petrece în activitate, dar activitate fără rost, fără punct focal. Leneşul aleargă fără ţinţă, petrece timpul fără plan, lucrează fără proiect. Roboteşte!

Continue reading

Idiotizează Google sau nu?…

Google a fost un micşor dumnezeu al informaţiei, dar a crescut mare, este ditamai idolul. Gigantul cu picioarele de lut.

Nu vreau să fiu ipocrit, dar nu întotdeauna îmi reuşeşte… Să fim serioşi… cine nu foloseşte Google?! Şi eu folosesc google. Cred că l-am folosit de vreo 20 de ori azi. Pe puţin.

Google este un fenomen! Dovada? Ne-a intrat atât de bine în viaţa de toate zilele că avem şi verbe “a googăli” sau termeni ca “gugălizarea” şcolii. Despre gugălizarea şcolii, altă dată!

Continue reading

Internetul – între binecuvântare şi blestem

Deşi calculatorul are mult siliciu în el, adică nisip, nu ştiu dacă i se potriveşte “temelia zidită pe nisip” din Scriptură. Sigur că o problemă apărută în sistemul informaţional poate afecta brutal viaţa noastră dependentă de maşinăria gânditoare.

Binecuvântarea internetului constă în posibilitatea lărgirii orizontului cunoştinţelor noastre dar asta nu înseamnă neapărat să fim şi fericiţi.

De asemenea, putem comunica transfrontalier, acolo unde nu putem ajunge din cauza nevoii de viză.

Continue reading

Invăţăturile lui Nea Goe către Mamiţa, Mamiţica şi toate Domniţele

Parabola dovleacului

Sensul cuvintelor se pierde în cursul timpului. Extins frecvent în aplicaţie figurată, sensul figurat devine propriu, iar vechiul sens moare. De exemplu, latinii spuneau dovleacului testa. Latina provincială însă a aplicat, mai întâi în glumă, apoi tot mai serios cuvântul testa, unei părţi a corpului omenesc care seamănă cu dovleacul la formă şi, adesea, la conţinut. Aşa se face că românii au moştenit de la tărtaca râmlenilor vorba ţéstă > ţeastă, iar francezii au moştenit cuvântul teste>tęte („cap”), deşi amândouă popoarele aveau cuvinte uzuale, atât pentru cap, cât şi pentru dovleac. Încurcarea limbilor de la Babilon nu s-a oprit până astăzi.

Continue reading

Limba noastră-i o comoară?!

De-ar fi aşa… Dar nu e. O comoară este păstrată cu grijă, ferită de stricăciuni.

UNDE SE MAI SCRIE CORECT ÎN LIMBA ROMÂNĂ?

1. Limba română este supusă stricăciunilor de multe feluri. În orice club internet ai intra, aruncând o privire asupra monitoarelor, îţi vine să-ţi faci cruce:

“mg aksa /nashpa, m-ai stai / nu, k iar ma cert cu dady / trimitemi poza cu Roxy / nu sh ceti fac.. lasa-ma să plec / dute dr… / bin, te tzuc / i pup u2″

2. Dacă aşa scriu cei grăbiţi şi presaţi de alte conversaţii, că doar nu poţi întreţine 20 de dialoguri simultane, şi toate să fie substanţiale şi cu replicile corecte, situaţia nu e mai roză nici când vine vorba de afişe: “REPARAŢI DIVERSE”, “PETRU CUPARATORILE ONLINE, O COMPANIE AMERICANA…”, “CONTACTATINE SI NE VOM DEPLASA IMEDIAT”, “VA RUGAM INCHIDE-TI USA!”

Continue reading

Lumea pe dos

Acum 30-40 de ani, revistele sexy erau vândute numai în subteran, în gările de metrou.  Erau vândute în magazinele pentru „adulţi”.  Era ruşine să fie expuse pe tarabele vânzătorilor de ziare de la suprafaţă.  De cumpărat, acolo unde erau expuse, le cumpărau doar bărbaţii, şi nu orice bărbat.  Unul care se respecata, un familist nici măcar nu le privea pe tejghea.  Unii burlaci, divorţaţii, marinarii, şi de obicei bărbaţi care aveau şi alte vicii (beţivi, certaţi cu legea, drogaţi, oameni fără căpătâi) era amatorii de „playboy” şi „hustler”.  Ei şi-au amorţit conştiinţa prin alte mijloace şi acum a cumpăra o revistă sexy sau a viziona un film porno la un magazin pentru adulţi nu mai era o problemă.

Acum, „sexy” s-a strecurat din subsol la suprafaţă folosind lumina zilei.  Revistele acestea le găseşti în magazinele universale lângă casierie.  E adevărat că-s învelite într-o folie de plastic opac ca să nu se vadă coperta, dar ele sunt acolo!  La ieşirea din magazin, înainte de a plăti, pe furiş, unii cumpără astfel de reviste ca un ultim articol fără de care cumpărăturile ar fi fost incomplete!

Continue reading

Maica, vrăjitoarea şi cărţile

Lângă rubrica MATRIMONIALE, unde ochiul se poate delecta cu femei goale – oare în vederea căsătoriei (vezi sensul etimologic al lui matrimonium) s-au etalat acolo? – pe următoarea coloană la mica publicitate, se întinde rubrica OCULTISM, unde informaţiile puse cap la cap pot uşor să provoace o furtună în creierul cititorului. Un fel de exerciţiu de echilibristică din care mai mult ca sigur ieşi învins.

Pozele cu măicuţe sunt aici înşirate alături de pozele cu vrăjitoare. Iată două anunţuri:

  1. LENUŢA, VRĂJITOAREA CEA MAI PUTERNICĂ din toate timpurile, deschide cartea de tarot şi vă poate prezice prezentul şi viitorul cu precizie, vindecă de epilepsie, boli incurabile ce nu pot fi tratate medical. Tel…
  2. SLUJNICA Domnului Maria, cu harul sfânt deschide pravila bisericească gratuit. Face rugăciuni, ajută persoanele necăjite. Sunaţi cu încredere! Tel…

Continue reading

Mândria de a fi creştin

Dacă ne gândim la implicaţiile mărturisirii publice şi practicării credinţei în contextul actual, observăm din ce în ce mai puternic ceea ce s-ar putea numi un paradox al spiritualităţii: o mare parte dintre conflictele actuale au ca miză elementul religios, mulţi conducători de stat se declară spirituali, iar marile biserici sunt prezente prin reprezentanţii lor la mai toate manifestările publice. Cu toate acestea însă, omului de rând i se pare mai potrivit să îşi declare mai degrabă independenţa faţă de Dumnezeu sau afişează o formă searbădă de creştinism ancorat în tradiţie, însă fără a trăi valenţele lui.

In ce situaţii sunt creştinii mândri de convingerile lor spirituale, şi în ce măsură aduc prin aceasta un serviciu Celui în care cred?

în limbajul comun s-au împământenit expresii ce îl amintesc pe Creatorul lumii la fiecare cinci secunde. Se spune „Doamne, Dumnezeule!”, „Slavă Domnului” şi „Doamne fereşte!”, chiar dacă aceste cuvinte şi-au pierdut orice sens spiritual. Un redactor de la postul de radio România Actualităţi spunea, în ’90, că aceste expresii sunt folosite nu numai într-un sens lipsit de orice urmă de spiritualitate, ci chiar într-unul cu totul bizar. „Cât priveşte copiii străzii, slavă Domnului, avem destui!”, exemplifica redactorul. în momentul în care Dumnezeu este amintit în expresii ce depăşesc plafonul „uzual” menţionat mai sus, în multe cazuri, interlocutorii reacţionează prompt: „Stop, până aici!”, motivând tacit sau deschis prin dorinţa de a păstra o distanţă „de siguranţă” faţă de ceea ce se poate numi pericolul unei accentuări a vieţii spirituale proprii.

  Continue reading

Morţi de oboseală

Există un verb în limba română, un verb folosit tot mai puţin astăzi, de care lumea se pare că a uitat – verbul “a sta”. Expresiile în componenţa cărora intră acest verb sunt interesante, deoarece caracterizează foarte bine societatea de astăzi. Astfel, azi se foloseşte tot mai puţin expresia „stăm la masă”; a fost înlocuită cu „mergem să mâncăm”. Mulţi nu mai au timp să stea la masă: singuri sau împreună cu familia. Nefericită invenţie sandvişul, pe care poţi să-l mănânci mergând, în timp ce alergi să prinzi autobuzul sau în faţa calculatorului, în timp ce, cu mâna rămasă liberă, termini de scris raportul pe care-l aveai de făcut şi îl trimiţi pe mail; sandvişul, pe care poţi să-l laşi neterminat şi să-l bagi la loc în geantă pentru mai târziu, când o să ai mai mult timp (dacă o să ai)! Aceasta-i realitatea! Nu mai avem timp să stăm să mâncăm. Mesele se iau din mers sau se înlocuiesc cu doi litri de Coca-Cola şi trei cafele (pentru energie) şi gata, a trecut ziua! S-au inventat şi celebrele fastfooduri, care să te ajute să mănânci rapid (fast). Dar omul sigur nu se va opri aici. În curând, mesele vor consta într-o pilulă energizantă luată dimineaţa. Imaginaţi-vă cât timp vom avea atunci ca să muncim!

Ce s-a întâmplat cu expresia „stăm de vorbă”? Păi, cine mai are timp să stea de vorbă? Cine mai are timp să iasă cu prietenii într-un parc sau la un picnic la munte? Cine mai are timp să petreacă o seară cu familia, stând de vorbă despre problemele care se ivesc? E mai uşor să le amânăm pe toate pentru concediu: „Las’ că ne relaxăm în concediu, discutăm despre toate problemele, mergem să vizităm locuri, să ne recreăm, să…” Unde sunt şezătorile de altădată (care, apropo, vin de la un verb sinonim –”a şedea”)? Ca să compensăm, ne-am luat abonamente de telefon cu multe minute incluse şi, cu cât sunt mai multe minute incluse, cu atât mai rar ne vedem cu prietenii.

Continue reading