Category Archives: A fost odata

Dar eu, măgarul?

Scuzați-mă. Sunt cu gura plină. Dar tocmai am primit fân proaspăt și, desigur, trebuie mai întâi să-l gust. Aș fi măgar dacă nu aș face-o. Dar ce prostii spun. Sunt măgar! Si încă unul foarte renumit! “Ce poate să-l facă pe un măgar renumit?”… vă întrebați.

Corect: toți măgarii sunt la fel. Zi de zi cară poverile oamenilor, nu prea au de ce să fie mândri. Cu toate acestea, uneori ma întreb dacă chiar nu contează pentru cine te spetești în halul acesta.

Continue reading

Cine? Eu?!

A fost odată un student, care se lupta cu multe probleme în viața sa. Își petrecea mult din timpul său nervos și frustrat. Când n-a mai rezistat s-a dus la o capelă veche, puțin frecventată din apropierea școlii. S-a plimbat în sus și în jos pe culoarul dintre bănci, lovind spătarele scaunelor, strigând, plângând, certându-se cu Dumnezeu.

Continue reading

Cei 1000 de cățeluși

Nu răspunzi pentru chipul pe care îl ai, ci pentru ceea ce faci.

Se zice că demult, într-un sat mic și îndepărtat, era o casă părăsită.

Într-o zi, un cățeluș, căutând adăpost pentru a se ascunde de soare, s-a strecurat prin crăpătura uneia dintre ușile casei. A urcat încet scările vechi de lemn. Sus a dat peste o ușa întredeschisă; încet, a intrat în încăpere. Spre surprinderea lui, și-a dat seama că în cameră mai erau încă 1000 de cățeluși care-l priveau fix așa cum îi privea și el pe ei. Cățelușul a început să dea din coadă și să ciulească urechile puțin câte puțin. Și ceilalți cățeluși au făcut la fel. Mai apoi a zâmbit și a lătrat vesel la unul din ei. Cățelușul s-a mirat să vadă că toți cei 1000 de cățeluși îi zâmbeau și ei și lătrau cu bucurie înspre el! Când a ieșit din cameră și-a spus în sinea lui: “Ce loc frumos! O să mai vin pe aici să-i mai vizitez!”

Continue reading

Când fratele tău cade…

Într-o seară de iarnă plină de alb şi alunecoasă ca sticla, tata ne-a pus pe sanie pe mine şi pe fratele meu, ne-a acoperit bine cu pătura şi am plecat către biserică. Era o duminică minunată, iar fâşâitul zăpezii sub tălpicii saniei ni se părea ca un zbor subţire de îngeri. În faţa fiecărei lumini de pe stradă, fulgii aproape compacţi în jurul lor, abia mai îngăduiau câte unei raze de lumină de la stâlpi să ne lase a privi împrejur. Seara, iarna, la ora aia era întuneric. Numai becurile se vedeau.

Continue reading