Asteptare

“Aşteptaţi aici, vă rog!”, i-am spus orbului, lăsându-l singur la un colţ al gării oraşului, ferit de circulaţie.

Voiam să-l scutesc de a merge la ghişeul de bilete sau de informaţii, la panoul cu mersul trenurilor şi la poştă.
întorcându-mă, l-am văzut de departe stând în picioare. în timp ce unii îl întărâtau, un copil se uita holbat la el, un cărucior de bagaje trecea pe lângă el, făcând o curbă periculoasă, şi un vânzător de ziare, după ce îi prezentase oferta, plecă ruşinat de la el. Orbul stătea nespus de liniştit.

A trebuit să rămân şi eu câteva clipe pe loc. A trebuit să-i privesc faţa. Mi se părea că paşii din jurul său, vocile necunoscute şi gălăgia forfotei din gară n-aveau pentru el nici o însemnătate. El aştepta, iar aceasta era o aşteptare răbdătoare și încrezătoare. Pe faţa lui nu se putea citi nici cea mai mică îndoială că eu n-aş mai reveni. Se putea vedea o rază minunată de bucurie anticipată. Credea că va fi luat din nou de mână.
Cu greu am scăpat de imaginea impresionantă a acestui chip în aşteptare, cu ochii acoperiţi de pleoape.
în acel moment am descoperit că aşa trebuie să arate chipul creştinului care așteaptă.

(autor: necunoscut)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *