Scriitoarea franceza, Chloe Delaume s-a transformat de buna voie intr-o ‘santinela’ a televizorului, devenind propriul sau subiect de studiu, ingurgitand la maximum mesaje mediatice, publicitate si reality-show-uri, de dimineata pana seara, timp de 22 de luni. Si toate astea pentru a culege informatii despre “realitate” si pentru a scrie o carte – “Locuiesc in televizor”. Un experiment existential, la limita, si cu urmari pe masura: migrene, ingrasare, congestii oculare, halucinatii, devenind, in final, un instrument al “fictiunii colective”. Doar ca sa afle unde poate ajunge omul “crescut” de televizor.
Chloe Delaume, care si-a lansat saptamana aceasta cartea la Bucuresti, a vorbit pentru HotNews.ro despre experientele ei, despre adormirea in fata televizorului si trezirea pe Internet si lipsa de revelatii dupa aproape doi ani de chin audiovizual.
Rep: De ce acest experiment si de ce 22 de luni?
Chloe Delaume: Am incercat sa reactionez la fraza spusa de Patrick Le Lay (presedintele-director general al televiziunii franceze), anume ca ceea ce televiziunea vinde pentru Coca Cola in pauza publicitara este timpul creierului uman disponibil (n.r. fraza in original: “Pentru ca un mesaj publicitar sa fie perceput, creierul telespectatorului trebuie sa fie disponibil. Scopul emisiunilor noastre este sa-l faca disponibil. cu alte cuvinte sa-l distreze, sa-l relaxeze, sa-l pregateasca in pauza dintre doua mesaje. Noi vindem companiei Coca Cola timpul creierului uman disponibil”).
Am vrut sa experimentez si sa demonstrez, totodata, ca in mod concret, fiziologic, televizorul ar putea fi o sursa sursa de influentare si manipulare a corpului. Am ales sa fiu cobai al acestei experiente si sa o duc pana la capat. Si am vrut sa fie 22 de luni, pentru ca si Apocalipsa are 22 de versete. Dupa 18 zile, as fi putut sa ma opresc, pentru ca aveam deja rezultate, dar nu stiam, totusi, pana unde ar putea merge aceasta experienta. Nu ma asteptam la ceva precis, voiam doar un experiment pe care sa-mi bazez cartea.
Rep: Cum rezista corpul uman la un asemenea bombardament informational, 24 din 24 de ore, in fata televizorului, privat de odihna?
C.D.: In mod cert apar modificari comportamentale, cu pulsiuni si migrene. Am luat in greutate 7 kilograme in tot acest timp, si inca ma chinui sa scap de trei dintre ele. Iti pierzi simtul critic si esti in totalitate sub stapanirea “undelor”. Capeti un fel de identitate neutra, iar mesajele care vin spre tine se duc direct in creier. In prima luna, nu am scris nimic la computer. Eram convinsa ca ce vedeam acolo era adevarat si nu mai reuseam sa fac nici un fel de diferenta intre fictiunea ce-mi era propusa sau impusa prin intermediul televizorului si realitatea inconjuratoare. Eram incapabila sa fac diferenta.
In tot acest timp n-am facut nicio pauza. Am stat in fata televizorului tot timpul, de cand ma trezeam si pana la culcare, in jurul orei sase dimineata. In prima luna n-am facut decat sa stau in fata televizorului, fara sa scriu nici o impresie. Dupa aceea am inceput, sa iau notite pe calculator, dar continuand sa am televizorul in fata si urmarindu-l constant.
Rep: Cum ar arata un experiment asemanator in fata computerului cu jocuri video sau pe internet? Am putea “locui” in calculator, petrecand tot timpul pe Second Life, Facebook sau Youtube, de exemplu?
C.D.: In cazul TV-ului avem contributia limbajului, de altfel foarte importanta in ceea ce priveste efectele. Jocurile video sunt altceva. Dezvolta dexteritatea si creativitatea, iar spiritul este “treaz”. Cand esti in fata televizorului creierul produce unde beta, or aceste unde nu exista decat atunci cand suntem intr-o stare de somnolenta. Prin urmare, cand cineva se joaca pe calculator, va fi activ. Poti spune ca unele jocuri sunt abrutizante, insa dezvolta alte capacitati, fara sa-ti anuleze simtul critic. Evident, cu exceptia cazului in care jucam 18 ore pe zi. Insa exista, de asemenea o componenta imaginativa a jocurilor video, ceea ce in cazul privitului la TV nu exista. In ce priveste internetul, cred ca situatia este foarte diferita. Acolo exista comunicare, iar lucrurile raman intr-o nota fireasca, umana, pozitiva.
Rep: Cum privesti acum televizorul? Cum ai putea folosi experienta dobandita pe parcursul celor 22 de luni, in viata ta, in viitor…
C.D.: Exceptand cartea pe care am scris-o, nu pot spune ca am avut revelatii care sa ma ajute in viata in urma acestei experiente. Poate doar cateva “chei” cu ajutorul carora sa inteleg mai bine cum functioneaza acest mecanism. De exemplu, chiar si acum, cand ma uit la televizor, am tendinta de a reveni la situatii experimentate atunci foarte usor, poate chiar mai usor decat un om normal, ca si cand mecanismul mi s-ar declansa in cap fara voia mea.
(autor: Camelia Moga)