Altfel de animale necurate

“Iata din vietatile care se tarasc pe pamant, cele pe care le veti privi ca necurate: cartita, soarecele si soparla dupa soiul lor; ariciul, broasca, broasca testoasa, melcul si cameleonul” (Lev. 11:29-30).

Cu toate ca traducerea lui Comilescu nu reflecta exact soiul de animale mentionate de originalul ebraic, le vom lua pe rand din aceasta lista cu denumirile lor romanesti.

Cartita

Animal ciudat, iubitor al întunericului, din pricina carui fapt ochii nu-i sunt dezvoltati. Sapa tunele lungi pe sub pamant, producand pagube agricultorilor. Nu este iubita de nimeni.

Omul lui Dumnezeu este un iubitor al luminii. Vine la lumina cu curaj sa i se vadeasca faptele. Nu are de ce sa se rusineze. Dumnezeu detesta caracterele ascunse, ramatorii din întuneric, sufletele ce fac pagube altora prin sapaturile lor. Vai de preotul, de omul ce se hraneste cu asemenea obiceiuri. Suflete ascunse, fii ai întunericului, care n-au ochi sa vada si n-au urechi de auzit, de prezenta carora esti constient mai mult dupa efectele sapaturilor lor, decat de aratarea lor la fata. Musuroaiele lor murdare apar unde nu te astepti si cand nu le doresti. Fapte murdare ale firii pamantesti, produse ale noptii si ale singuratatii, distrug recolta ogoarelor divine. Pamantul reavan al ogorului, sapat, semanat cu lacrimi si udat de roua cerului, se bulbuca uneori grotesc si pagubitor de activitatea acestor fiinte vandute întunericului. Pe fata curata a imasului spiritual unde mieii si oile trebuie sa pasca se ivesc în zori ca un varsat pecinginos musuroaiele cartitelor de dedesubt. E o mare necuratie sa te hranesti cu aceste obiceiuri pamantesti.

Soarecele

Nu se pot spune multe lucruri despre soarece. De fapt nici nu ai despre cine. Poate ca traieste si el în întuneric, în gaurile pe care si le roade în peretii casei si în dusumele. Este mai mult un deranj decat un pericol. Fricos din cale afara se ascunde la repezeala la cel mai mic zgomot. Singurul dar pe care se pare ca-l are este acela ca sperie femeile fricoase. Opereaza în dosul scenei. Pe ascuns. Are obiceiul sa-si infiga dintii in branza altuia.

Ati întalnit oameni cu asemenea caracter? Fiinte fricoase ce sperie pe cei mai slabi decat ei. Oameni ce deranjeaza prin mica ciupeala, prin amestecul subtil in treburile altora. Casa Domnului are gaurile sapate de ei, gata sa se refugieze imediat ce simt un potential pericol. Actioneaza cand nu-i vede nimeni. Se ascund în dosul unui biletel anonim. Musca lacom pe ascuns din reputatia cuiva. Lasa în urma mirosul caracteristic de rozator si urmele dintilor în branza comuna. Doar doamnele batrane se mai urca pe scaune tipand isteric la trecerea lor. Nu sunt periculosi, dar îti strica linistea unei dupa-amieze prin goana lor inoportuna prin coltul odaii, ca un gand necunoscut si vulgar, ca o amintire neplacuta din tinerete. Nu va hraniti cu soareci. Chemati pisica!

Soparla

Unul din cele mai mici animale, dar cu limba ucigatoare. Este usor de neglijat prin micimea ei, dar periculoasa prin otrava limbii sale. Loveste fulgerator cu exactitate si cu venin. Nu are alte resurse. Corp mic si vulnerabil. îsi lasa coada rupta si fuge la cel mai mic zgomot. Doar limba ucide.

Un asemenea caracter a carui putere sta în limba, este de temut. Ucide cu vorba, în momentul cand esti cel mai vulnerabil, cand nu te astepti. Exact veninul potrivit al urii si batjocurei, al înjosirii si calomniei. Te asteapta în umbra unei frunze de aparenta nevinovatie pentru a-ti arunca veninul vorbei. Lucratori cu gura, oameni ai veninului si urii, semanatori de discordii si certuri între frati, purtatori de barfe si calomnii, soparlele de azi ucid suflete. La adapostul micimii si agilitatii lor de a se strecura prin viata neobservati, raspandesc zvonuri si otrava lor paralizeaza sufletele victimelor pe care si le aleg dintre cei neatenti.

Nu se cade omului lui Dumnezeu sa se hraneasca cu obiceiurile soparlei. El este chemat sa dea viata prin cuvintele sale si nu sa ucida cu vorba.

Ariciul

Fiinta ciudata. Acoperit de tepii sai devine invulnerabil. In pericol se ghemuieste zbarlindu-si miile de sageti spre dusmanul întalnit în cale. Pentru el toti sunt dusmani. Nu poti avea nici o relatie intima cu el. Nu te poti apropia fara sa fii întepat. Trebuie cu un asemenea om sa pastrezi distanta legala. Nu-ti va permite nici o apropiere. Nu vede în tine decat un dusman. Isi zbarleste tepii autoprotejandu-se. Este suspicios la orice vorba. Orice fraza poate fi interpretata ostila. Orice gest de prietenie poate fi considerat periculos. Nu poti avea decat parte de împunsaturile lui. Vrei sa-l ajuti? Te înteapa. Vrei sa-i fii prieten? Vor fi tepii lui mereu între tine si el. Inabordabil, neprietenos, suspicios si artagos, nu ofera nici o sansa unei relatii durabile.

Nu poti fi preot al Celui Prea înalt cu un caracter ca al ariciului. Omul lui Dumnezeu trebuie sa fie prietenos. Vulnerabil de prietenos. Dragostea te face absolut vulnerabil. Nu poti fi tepos si sa iubesti în acelasi timp.

Broasca

Fiinta acvatica si de uscat în acelasi timp, broasca populeaza baltile în proces de descompunere. Se complace în ape statute si urat mirositoare, populandu-le cu mii de mormoloci lipsiti de odihna. Oracaitul ei coloreaza amurgul zilei. Nu poti sa nu te gandesti la Egiptul lui Faraon invadat de broaste moarte de caldura zilei au transformat tara într-o cloaca de gunoi putrefiant, pestilential. Broasca este tipul unui caracter ce se complace în mizeria vietii, lasciv si libidinos, gretos prin conduita si moravurile cu care se lauda oracaind la fel cum altii lipsiti de modestie se lauda cu virtutile lor. Se retrag împreuna cu cei asemenea lor în baltile fetide ale placerilor venale. Prada alcoolului, drogurilor si senzatiilor carnale, aceste fiinte abrutizate de pasiuni primare, creeaza o subcultura decadenta a fiecarei societati. Ingrosandu-li-se randurile altereaza peisajul obisnuit al vietii cu aparitia lor dezmatata si nuda. Broaste raioase, broaste verzi si brotacei, mormoloci, oracaieli inutile – muzica decadenta de balta seaca.

Alimentati de filosofii freudiene, dominati de patimi si dorinti niciodata împlinite, acesti urmasi ai vechii Sodome, ne patruleaza anual pe strazi în nuditatea dezgustatoare a lascivitatii lor batraciene, oracaindu-si sloganele libertatilor ce si le doresc.

Omul lui Dumnezeu, nu numai ca trebuie sa identifice asemenea spirite, dar trebuie sa fuga de ele. Spiritul Dalilei, a nevestei lui Potifar, duhul Izabelei, broaste de sorginte infernala au distrus mari eroi ai credintei. Intrebat de Moise cand sa se roage pentru izgonirea broastelor, Faraon a raspuns: “Maine!”. Mai dorea o noapte cu broastele.

Broasca testoasa

Creatura acesta locuieste într-o casa blindata. Armele obisnuite nu fac decat sa ricoseze de carapacea sa. Ratacesc în toate directiile parand sa n-aiba o casa proprie. In fiecare noapte, în unele parti ale lumii, soferii trec cu masinile peste ele. Foarte rar reusesc sa raneasca vreuna. Cavaleri în armura cu miscari greoaie se retrag la adapostul carapacei solide ori de cate ori apare vreun pericol.

Sunt printre noi “crestini-broasca testoasa”, înceti si autoprotectori. La cel mai mic semn de pericol se retrag la adapostul armurii lor de tacere impenetrabila. Nu vei sti niciodata ce gandesc, ce simt, ce opinie au despre ceea ce se petrece în jurul lor. La adapostul blindajului lor de netrecut îsi consuma in taina coaja uscata a gandului pe care n-o împartaseste niciodata cu nimeni. Nu stii niciodata daca ti-e dusman sau prieten, daca te iubeste sau te dispretuieste. Nu vrea sa fie vulnerabil. Spre deosebire de spiritul ariciului care se apara atacand, testosul se apara prin neparticipare, prin neimplicare, prin tacere, prin retragere.

Lumea în care traim ne este ostila. Ostilitatea ei trebuie provocata de iubirea din noi. Iar iubirea actioneaza prin fapta. Spiritul de broasca testoasa rezista ostilitatii prin retragere în lumea proprie, la adapostul lucrurilor familiare, cunoscute, în tacerea blindajului interior. Obiecte greu de urnit, calatorind haotic fara tinta sau punct de origine, aceste blindate vii ne îngreuneaza mersul, ne intriga si ne obosesc.

Preotul lui Dumnezeu nu poate sa se hraneasca cu un asemenea spirit fara ca lucrul acesta sa-l faca necurat înaintea Creatorului lui.

Melcul

Melcul este o creatura gelatinoasa, cleioasa si dezgustatoare. In multe parti ale lumii cochiliile lor sunt deosebit de frumos ornamentate, dar toti melcii sunt cleiosi. Strica tot ce întalnesc în mersul lor pianissimo. Poti sa le trasezi drumul parcurs dupa dara lipicioasa pe care o lasa în urma. Cu toate ca poseda o gaoace sidefie si policroma în care traiesc, melcii nu sunt decat “lupi îmbracati în piei de oaie”.

Vietatea ne aduce aminte de acele caractere lente în miscari si încete la gandire, care te atrag prin frumusetea aparenta a cochiliei lor, dar care îti pateaza viata si ti-o scarbesc prin interiorul lor gelatinos si cleios. Nimic solid si trainic nu exista în omul lor interior. Fara sira spinarii, fara principii si valori daltuite în bazaltul unei constiinte curate, omul-melc mizeaza pe efectul exteriorului sau, a formelor din afara personalitatii sale. Este bun de decor. Dar sa nu deschida gura, sa nu-si verse lichidul soios si cleios al sentimentelor lui. Va lasa urme peste tot. Urmele incertitudinilor si nonvalorilor sale. Pagubele pe care le produce bisericii sunt mari pentru ca înainteaza încet si sigur la adapostul expresiilor crestinismului sau de suprafata. Mic si aproape nemiscat în comparatie cu rata schimbarilor vietii obisnuite, acest caracter perfid are tinte de lunga durata, pe care si le atinge de cele mai multe ori mizand pe aceeasi tranzienta atat de mica si pe exteriorul care înseala usor pe naiv.

Cameleonul

Fiinta ciudata prin puterea ei extraordinara de a se schimba, de a se adapta la culoarea mediului înconjurator. Este greu de observat din cauza artei sale desavarsite de a se camufla. Pe fundalul frunzelor verzi, devine verde. Cand frunzele sunt rosii, devine rosu. Dragostea sa cea mai mare este sa fie în armonie cu lumea din jur. Nu are nici un alt principiu decat acela de a fi atat de schimbator cat cer conditiile externe.

Prototipul omului fara principii, al omului adaptabil la orice situatie, cameleonul ne aminteste de figurile slugarnice si maleabile în tiparele oricarei ideologii. Omul care poarta steagul celui biruitor, gata sa-l schimbe în culoarea altui campion. Cu comunistii este comunist, cu capitalistii este capitalist, cu crestinii este crestin, iar cu paganii este si el pagan. Dorind sa supravietuiasca cu orice pret, cameleonul are singura arma aceea a lipsei de convingeri personale. El este trestia batuta de vant, norii purtati de ici colo de orice vant de învatatura. Pe el se bizuie despotii, votul lui îl raporteaza omul politic, cu toate ca este tradatorul profesionist, nu din dorinta de arginti, ci din cea a supravietuirii cu orice pret.

Vai de omul fara principii. El nu este un semn de circulatie, ci mai degraba dispozitivul ce indica directia vantului. El are parerile celor mai puternici, uniforma lor. El nu are propria sa culoare. Are doar culoarea altora.

Concluzie

Se apropia iarna. Plimbandu-se pe plaja dis de dimineata, un misionar a vazut cum personalul de întretinere al statiunii culegea din nisip mai multi pescarusi morti. S-a apropiat de oamenii aceia si i-a întrebat de ce au murit pasarile acelea atat de frumoase. “Pentru ca în timpul sezonului turistic, mii de turisti care vin aici pe plaja hranesc pescarusii cu te miri ce: bomboane, paine, biscuiti si multe alte lucruri daunatoare acestor pasari de mare. Acei pescarusi n-au simtul sa stie ce-i bun si ce-i rau pentru ei. Luni la rand hranindu-se cu aceasta hrana nenaturala pentru ei, îsi pierd gustul pentru hrana lor naturala, pestele din apele marii. Dupa ce sezonul turistic înceteaza si turistii pleaca, pescarusii nu mai au nimic de mancat si mor de foame. Este mare pacat, dar n-avem ce sa le facem”.

0 tragedie similara se poate petrece cu noi hranindu-ne sufletul si mintea cu lucrurile interzise de Creatorul nostru.

Este adevarat ca satana ni le ofera din abundenta pana cand reuseste sa ne distruga apetitul si gustul pentru hrana duhovniceasca pentru care ne-a creat Dumnezeu.

(autor: necunoscut; preluat din cartea Între Zâmbet şi Suspin)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *