Absalom

„Inţeleptule!”

„Da.”

„Inţeleptule, îmi poţi da o clipă din timpul tău?”

„Cum să nu. Am timp berechet.”

„Chiar acum te-ai întors de la o întrunire de prieteni în casa lui Absalom, aşa-i?”

„Da, e adevărat.”

„N-ai vrea oare să împărtăşeşti din impresiile pe care ţi le-ai făcut cât ai fost acolo?”

„Vrei să zici o impresie generală despre Absalom şi prietenii lui?’

„Da, atât ar fi de-ajuns.”

„Ei bine, să ştii că am întâlnit mulţi oameni ca Absalom. Mulţi.”

„Atunci cu cine se aseamănă el?”

„El e şi sincer şi plin de ambiţie. O contradicţie, poate, dar totuşi e adevărat. Poate că este sincer cu privire la unele din spusele lui. Dar ambiţia lui va ţine mult timp după ce-şi va da seama de neputinţa lui de-a împlini lucrurile pe care le făgăduieşte. îndreptarea nedreptăţilor întotdeauna ajunge ceva secundar înălţării la putere.”

„Imi pare rău, înţeleptule, dar nu înţeleg.”

„Mă gândesc la două lucruri. La o întrunire, pe când Absalom răspundea întrebărilor, el susţinea cu tărie că ar trebui să fie mai multă slobozenie în împărăţie. Tuturor le-a plăcut aşa ceva. ‚Un popor ar trebui să fie condus numai de Dumnezeu, şi nu de oameni’, a spus el. ‚Oamenii ar trebui să facă doar ceea ce ei se simt îndemnaţi de Dumnezeu să facă.’ Cred că astea i-au fost cuvintele.

La o altă întrunire a vorbit despre marile planuri pe care le avea pentru împărăţia lui Dumnezeu — despre marile înfăptuiri de care poporul era în stare. Pe de altă parte, a vorbit despre multele schimbări pe care le-ar face în felul în care împărăţia este cârmuită. Deşi n-a părut să-şi dea seama, a făcut două afirmaţii ireconciliabile. Multe schimbări, şi mai multă slobozenie.

Da, într-adevăr, el îmi aminteşte de mulţi alţi oameni pe care i-am întâlnit în scurgerea anilor.”

„Inţeleptule, cred c-am priceput toate cele ce-ai spus, dar nu ştiu sigur dacă înţeleg exact încotro ţinteşti.”

„Absalom visează. Visează despre cele ce-ar trebui să fie, despre ceea ce va fi: ‚Iată ce voi face’, zice el. Dar ca să-şi împlinească acele visuri, el are nevoie de sprijinul poporului. Ah, acesta este lucrul pe care oamenii îl trec cu vederea. Asemenea visuri se sprijină întru totul pe presupunerea că poporul lui Dumnezeu va fi de partea noului conducător, că toţi vor vedea cum vede el. Asemenea oameni nu văd nici o problemă în propria lor împărăţie din viitor. S-ar putea ca oamenii să urmeze şi s-ar putea să nu urmeze.

Cel mult, poporul Domnului va urma un conducător pentru câteva zile. Ei niciodată nu stau cu cineva vreme îndelungată. De obicei, oamenii fac ce vreau. Pot fi stăviliţi aşa ca să facă pe placul cuiva pentru o vreme, dar nu pentru mult. Oamenii n-o să muncească prea greu, nici chiar dacă-L urmează pe Dumnezeu.

Ce-o să facă Absalom când oamenii o să-nceteze să-l mai urmeze pe el de bunăvoie? Ei, asta-i într-adevăr o întrebare!

Vezi tu, nu este nici o împărăţie fără neînţelegeri. Chiar şi Dumnezeu Şi-a avut criticii Lui în ceruri, ştii tu.

Toate împărăţiile urmează o cale plină de hârtoape. Şi oamenii, mai ales oamenii lui Dumnezeu, niciodată nu urmează un vis în unison. Nu. Ca să înfăptuiască tot ceea despre ce el a vorbit astă-seară va fi nevoie de vreme îndelungată. Nu toţi vor voi să se supună.

Va fi el totuşi hotărât să-şi ducă toate visurile la îndeplinire? Dacă da, atunci Absalom nu are decât o singură cale de ales: dictatura. Dacă nu, îşi va duce la îndeplinire puţine dintre măreţele sale visuri, sau poate chiar nici unul. Dacă devine dictator, te pot încredinţa că în viitorul nu prea îndepărtat, poporul va fi nemulţumit de el, după cum este de împăratul de acum. Da, dacă Absalom ajunge împărat, curând după aceea vei vedea noi întâlniri ca aceasta de la care tocmai m-am întors astă-seară… doar cu feţe noi, visuri noi şi urzeli pentru o nouă răzvrătire, de astă dată împotriva lui Absalom. Apoi, când Absalom va auzi de o asemenea întrunire şi despre planuri cu privire la o răzvrătire, n-o să aibă decât o singură cale de ales.”

„Ce crezi c-o să facă, înţeleptule?”

„Răzvrătiţii care se urcă pe tron prin răzvrătire nu au răbdare cu alţi răzvrătiţi şi cu răzvrătirile lor. Când Absalom va fi pus faţă în faţă cu răzvrătirea, el va deveni un tiran. Atunci va fi de zece ori răul pe care îl vede acum în împăratul vostru. Va înăbuşi răzvrătirea şi va domni cu un braţ de fier… şi cu frică. Va înlătura toată opoziţia. Aceasta este întotdeauna partea din urmă a răzvrătirilor pline de fală. Astfel va fi calea lui Absalom dacă ia tronul de la David.”

„Dar înţeleptule, n-au fost unele răzvrătiri de folos, dând afară brute şi despoţi?”

„O, da, câteva. Dar îţi amintesc: Această împărăţie este deosebită de toate celelalte. Această împărăţie este alcătuită din poporul lui Dumnezeu. Este o împărăţie duhovnicească. îţi spun cu încredinţare, nici o răzvrătire în împărăţia lui Dumnezeu nu este potrivită, nici nu poate fi vreodată binecuvântată pe deplin.”

„De ce spui lucrul acesta, înţeleptule?”

„Din mai multe motive. Unul este clar. Pe tărâm duhovnicesc, un om care conduce o răzvrătire, a dovedit deja, oricât de măreţe i-ar fi cuvintele sau cât de îngereşti căile, că are o fire dedată la critică, un caracter fără scrupule şi motive ascunse în inimă. Drept vorbind, e un tâlhar. Aduce nemulţumire şi nelinişte în ţinut şi apoi ori pune mâna pe putere, ori adună adepţi. Pe adepţii pe care-i strânge îi foloseşte să-şi întemeieze propria-i domnie. Un asemenea început  prăpădit, ridicat pe temeliile răzvrătirii… Nu, Dumnezeu niciodată nu cinsteşte dezbinarea pe meleagurile Lui.

Mi se pare ciudat faptul că oamenii care se simt îndreptăţiţi în a împărţi împărăţia lui Dumnezeu nu se simt în stare să meargă altundeva, în alt ţinut, să ridice o împărăţie cu totul nouă. Nu, ei trebuie să fure de la un alt conducător.  Niciodată n-am văzut excepţia. Totdeauna par să aibă nevoie de cel puţin câţiva adepţi gata împachetaţi.

îi sperie şi pe cei mai buni dintre bărbaţi să înceapă cu mâinile goale şi singuri. Faptul acesta mai arată şi o mulţime de lucruri despre cât sunt ei de siguri că Dumnezeu este cu ei. Fiecare cuvânt ai lor, dacă e văzut în lumina potrivită, spune despre nesiguranţa lor.

Sunt multe ţinuturi neîntinate şi fără stăpânire. Sunt mulţi oameni în alte locuri aşteptând să urmeze un împărat adevărat, un adevărat om al lui Dumnezeu.

Mai spun încă o dată. (Sunt unii care spun că de multe ori mă repet.)

De ce nu-şi iau aşa-zişii ‚împăraţi şi prooroci’ tălpăşiţa în linişte, singuri, să-şi găsească un alt neam într-alt loc şi să înalţe acolo împărăţia pe care o au în vedere?

Oamenii care conduc răzvrătiri pe tărâm duhovnicesc sunt oameni nevrednici. Nu sunt excepţii. Şi acum
trebuie să plec. Trebuie să intru în parada care trece.”

„Spune-mi, înţeleptule, cum te cheamă?”

“Cum mă cheamă? Eu sunt Istoria.”

(autor: Gene Edwards)