„De ce stai singur, și tot poporul stă înaintea ta, de dimineața până seara?” (Exodul 18:14)

Una e să fii singur pe un vârf de munte, să admiri și să te încarci. Alta e să fii singur într-un parc, pe-o bancă, uitându-te cum cade o frunză, în timp ce pe alte bănci vezi doi câte doi. Și altceva e să fii singur într-o piață aglomerată de străini, ale căror drumuri trec toate pe sub tine.

Dar cu totul altceva e să fii Moise. Omul singur, încercând să facă față situațiilor unui popor întreg. Lămurea poverile tuturor purtându-le în propriul suflet… până la Dumnezeu și (dezlegate) înapoi.

Trebuia împărțită dreptatea, Moise judeca între ei. O adunătură de oameni și un program aproape non-stop. Unul n-a înțeles bine o poruncă, trebuia să i-o repete. Altul cine mai știe…

Poate s-a certat cu soția și stau ambii la coadă. Biletul 289. Poate că ar fi mai bine să ne împăcăm… Păi, hai.

Și socrul lui Moise stătea și privea. Dacă a văzut tot ce făcea el pentru popor, desigur a prins mai multe detalii decât putem să ne imaginăm.

La întrebarea Ce faci…? Moise ar fi putut ușor să scape vorbe mult mai descriptive despre propria-i soartă și despre felul de oameni cu care a ajuns să aibă de-a face. Sau cel puțin despre cantitatea covârșitoare de muncă.

Nu, el spune cât de drăguț se poate: 1. Poporul vine să ceară sfat de la Dumnezeu. 2. Apoi mai au ei câte o treabă… 3. Eu judec între ei. 4. Și-i învăț.

Îi iubea tare. Pare că descrie un centru educațional ideal. Dar ce făcea el nu era bine organizat. Singur și cu tot poporul… nu ți s-a încredințat a fi. Nu i s-a dat unui om să care poverile tuturor.

„Puterile celor ce duc poverile slăbesc, și dărâmăturile sunt multe;” (Neemia 4:10)

Mai cere ajutor.

Domnul îmi ascultă cererile și Domnul îmi primește rugăciunea! (Psalmii 6:9)

Cum asculți? Îți spune cineva o glumă pe care o știi. Așa-i că e ușor să-i tai vorba spunându-i sfârșitul? A vrut să-ți dea un motiv de zâmbit, va mai căuta… poate.

Sau vrea să-ți spună o istorie care l-a impresionat. Negreșit dorind să ți se întâmple la fel. Dar o știi și pe asta. Poate tot el ți-a mai spus-o.

Până la urmă cum ai asculta dacă le-ai ști pe toate-toate? Dar Dumnezeu cum te ascultă? El care știe totul.

„Moise a spus Domnului cuvintele poporului.” (Exodul 19:8)

Și a putut spune.

Hai, Moise, credeam că Mă cunoști… tocmai Îmi spui ceva ce știu de la început.

Dar n-a fost oprit. A fost ascultat.

Moise, înțelege-Mă, aici Eu vorbesc, tu asculți. Eu știu, tu doar înveți.

N-a fost nici așa. Domnul a avut răbdare să asculte până la capăt ce spunea Moise.

Ascultându-l pe el, asculta fiecare voce din popor și ascultând fiecare voce din Israel, asculta pe toți israeliții din toate vremurile. Și ascultând cu drag vorbele unui pui de om, te asculta și pe tine.

Așa te ascultă El. Vorbește-I.

„el i-a pus numele Gherșom (Străin) “căci”, a zis el, “locuiesc ca străin într-o țară străină.” (Exodul 18:3)

Străin într-o țară străină i-a fost tatăl. Și el, la rândul lui, s-a numit (așa cum era): Străin.

Străin fusese și Lot în Sodoma (Geneza 19:9), străin și Avraam din loc în loc (Geneza 23:4). Și au trecut credincioși după credincioși. La fel de străini:

„În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ.” (Evrei 11:13)

Cetățenia ta este în ceruri (Filipeni 3:20). Până vei ajunge Acasă, te vei numi Gherșom.

(După Exodul 19:20-25)

Domnul S-a coborât pe muntele Sinai. Mai precis pe vârful muntelui. Acolo l-a chemat pe Moise și acesta s-a suit… până sus.

N-o fi lucrul cel mai ușor să te urci până în vârf de munte. Cu atât mai mult cu cât evenimentul la care participi întrece orice slavă întâlnită până atunci, ceea ce nu poate decât să-ți dea niște stări interioare foarte intense.

Ajuns acolo, Domnul îi vorbește. Mai precis îl trimite înapoi jos. Cu o poruncă importantă.

Moise de jos venea și știa că porunca fusese deja împlinită, precum Domnul spusese anterior. Dar nu poate să-I zică Domnului că nu vrea să meargă, așa cum un copil cuminte nu spune părintelui că nu vrea să facă un lucru.

El caută o justificare. Caută o „optimizare”. Moise a zis Domnului: “Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: “Hotărăște anumite margini în jurul muntelui și sfințește-l.”

Cu alte cuvinte: Hai să trecem peste asta dacă se poate, din punctul meu de vedere ne repetăm inutil.

Domnul nu negociază, ci îi repetă într-un mod explicit, mai pe înțeles: „Du-te, coboară-te și suie-te apoi iarași”… Ca și cum ar sugera că ar fi fost o problemă de înțelegere, nu de voință.

Și Moise a mai făcut un drum până jos la popor.

Acum lecția… cred că e să vrei să fie cum zice El, Cel care știe mai bine, nu cum vrei tu. Chiar dacă uneori te costă oboseală sau o simplă/complicată schimbare de planuri.